Sorin Cîmpeanu: Învăţământul superior românesc nu are şanse de reuşită fără conexiunea la tendinţele internaţionale
Învăţământul superior românesc nu are şanse de reuşită fără a fi conectat la tendinţele internaţionale, a declarat, vineri, la Cluj, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu.
Prezent vineri la Cluj pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca, Sorin Cîmpeanu a precizat în discursul său că, în urmă cu 10 ani, în lume existau 100 de milioane de studenţi, iar în prezent numărul acestora este de 200 de milioane.
"În 2030 numărul de studenţi estimat este de 280 de milioane de studenţi. (...) Există acele studii care spun că în 2030, 85 la sută din meseriile actuale nu vor mai exista sau nu vor mai exista în această formă. Sigur că în 2030 vom avea nevoie de medici, dar ceea ce va sta în spatele tipului de medic s-ar putea să difere de ceea ce stă acum. (...) Am auzit o comparaţie care mi-a plăcut. Smartphone-urile au apărut în anul 2006. Ni se pare că trăim cu ele de când lumea. Au trecut 12 ani. Din 2018 până în 20130 mai sunt încă 12 ani. S-ar putea ca viteza schimbărilor să fie de patru - cinci ori mai mare în următorii 12 ani, în raport cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 12 ani. Important e ca noi, cei din universităţi, să înţelegem aceste lucruri şi să fim pregătiţi. Mi se pare că nu facem chiar atât de mult ca să fim pregătiţi pentru aceste schimbări ce vor veni", a spus preşedintele CNR.
El a amintit şi de factorul demografic, care afectează atât mediul universitar din România, cât şi pe cel economic şi a dat exemplul producătorului de automobile Renault care ar fi dorit să facă o investiţie în ţara noastră şi care a renunţat la ea tocmai din cauza trendului descendent înregistrat.
"În România avem o serie de lucruri pe care le cunoaştem cu toţii, începând cu trendul demografic, un lucru ce afectează mai mult decât ne imaginăm. Cei de la Renault spuneau că ar fi vrut să îşi deschidă un centru digital în România, însă principalul lucru care i-a oprit să investească în România a fost nu atât criza de forţă de muncă înalt calificată şi mediu calificată, e un element important, nu atât costul forţei de muncă, cât tendinţele demografice. Cei care se pot ridica la un nivel de la care au o analiză şi o viziune globală iau în considerare serios acest element", a afirmat Sorin Cîmpeanu.
În aceste condiţii, consideră preşedintele CNR, rectorii şi cei care se ocupă de managementul universităţilor din România nu trebuie să uite de importanţa conectării la mediul internaţional.
"Nu trebuie noi în universităţi să scăpăm din vedere importanţa conectării la mediul internaţional. Sigur că da, la nivelul leadership-ului universităţilor avem o serie de probleme pe care trebuie să le rezolvăm zi de zi, lună de lună, an de an. Dar în paralel cred că trebuie să ne concentrăm şi pe o vedere de ansamblu, pe nişte strategii care să denote viziune şi care să ne permită dezvoltarea", a mai spus Cîmpeanu.
Fost ministru al Educaţiei şi rector al USAMV Bucureşti, Sorin Cîmpeanu a primit vineri titlul de DHC al USAMV Cluj-Napoca în cadrul unei ceremonii la care au participat şi ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, care este cadru didactic al UTCN Cluj, rectorul UTCN, Vasile Ţopa, rectorul UMF Cluj, Alexandru Irimie, precum şi profesori şi cadre didactice din mediul universitar clujean. AGERPRES / (AS - autor: Elena Stanciu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.
Sindicatele din Educație cer debirocratizarea activității dascălilor: Bursele sociale trebuie gestionate de autoritățile locale
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' solicită Ministerului Educației să vină 'de urgență' cu o modificare legislativă astfel încât evaluarea dosarelor financiare pentru bursele sociale să fie trecută de la școli la autoritățile locale. ''Federați










