Rareş Butnaru, elevul de clasa a X-a de la Liceul 'Dimitrie Cantemir' din Iaşi care a construit o mână bionică în doar două luni, vrea să realizeze un robot care să ajute omenirea în cazul unei catastrofe nucleare, precum cea de la Cernobîl.

Deşi tânăr, ambiţiosul inventator speră ca, într-o zi, să trimită o rachetă în spaţiu.

Pasiunea pentru tehnologie a dobândit-o de mic, atunci când a vrut să îi "repare" radioul bunicului, pe care acesta l-a primit ca dar de nuntă. Bineînţeles, intenţia a eşuat. I-au rămas câteva piese în plus, altele au dispărut pur şi simplu.

În urmă cu două luni, la sfatul unui prieten, Rareş a început să construiască mai în glumă, mai în serios, o mână robotică. În luna februarie, acesta a început să se documenteze şi, ulterior, să monteze piesă cu piesă. Astfel, proiectul a început să prindă contur.

"Un prieten mi-a zis: 'Fă şi tu o mână robot, pentru că sunt foarte mulţi oameni care nu au o mână şi au nevoie de aşa ceva'. Şi m-am gândit dacă pot face aşa ceva, de ce să nu fac. Am montat nişte senzori - felx, care îşi modifică rezistenţa când îi îndoi, iar eu, prin valoarea pe care o primesc în program, am să modific unghiul de la servomotoraş. Acum îmi doresc să mai fac modificări, să fie ceva mai mare, puţin mai lungă, să mai adaug o baterie, astfel încât să ridice greutăţi de 100 de kilograme. Pentru asta îmi trebuie o baterie şi motoraşe mai mari. O să rezolv şi asta", a declarat Rareş Butnaru.

Sursa foto:(c) Daniela Malache/AGERPRES

Tânărul speră ca, în scurt timp, mâna robotică să poată fi folosită de persoane care au nevoie de un astfel de produs. Numai că, spune el, nu este chiar atât de uşor nici să construieşti şi nici să obţii brevetul de invenţie.

"Este o mână robotică. În practică ar trebui să fie o mână bionică, numai că nu am reuşit să conectez un senzor de activitate musculară şi să-mi preia activitatea musculară de la mâna mea. Ar trebui să mai studiez puţin, să mai caut nişte tutoriale pe internet, mi-ar mai trebui şi nişte bani. O astfel de mână e mai greu de comercializat la noi deoarece trebuie brevet de invenţie, bani pentru un astfel de brevet, avize, şi multe alte chestiuni de genul", a spus Rareş Butnaru.

De când a început să lucreze la mâna bionică, singurii care l-au susţinut au fost părinţii şi...vecinul de palier.

"Am avut şi un sprijin de la un vecin de-al meu care se ocupă cu programarea. El mi-a dat acest start-up. El mi-a dat scânteia, eu am făcut focul. Părinţii m-au susţinut financiar. Au fost singurii care m-au susţinut. Mă uit atât de mult la copiii care sunt acum şi văd că pot atât de multe, numai că nu au banii necesari pentru aşa ceva, iar statul nu îi ajută. Dimpotrivă, statul le taie aripile", a mai spus Rareş.

Alături de el în realizarea proiectului au fost şi profesorii de la liceul.

"Chiar dacă suntem o şcoală teoretică bazată pe studiul tradiţional şi programa şcolară, copiii sunt pasionaţi de tot felul de lucruri şi participă la tot felul de cercuri ştiinţifice care, mai târziu, le dezvoltă creativitatea şi chiar anumite competenţe de ordin tehnic sau de ordin artistic. Unul dintre ei este Rareş. Acest tânăr, curios din fire, are deja câteva realizări în domeniul tehnicii", a declarat directorul Liceului"Dimitrie Cantemir", Anca Dimitriu.

Mâna bionică nu este un prim pas spre un proiect mai amplu. Elevul inventator vrea să construiască un robot umanoid care să intervină în caz de calamitate, aşa cum a fost explozia de la Cernobîl, robot care ar putea fi trimis şi în spaţiu.

"Un astfel de robot se poate pune într-o cutie care să nu fie afectată de radiaţii, iar restul corpului nu ar avea de suferit dacă ar fi afectat de radiaţii. Vreau foarte mult să îmbin ceea ce ştiu deja cu ceea ce voi învăţa şi să lansez ceva în spaţiu. M-am gândit la o rachetă, numai că mi-e mai greu să fac aşa ceva de unul singur", a declarat Rareş Butnaru.

Până atunci, însă, Rareş se pregăteşte să meargă, alături de un alt coleg de şcoală, la un concurs naţional de robotică la care vor participa elevi din toată ţara. AGERPRES / (A - autor: Daniela Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)