ASE: Înscrierile pentru admitere încep pe 11 iulie

Academia de Studii Economice din Bucureşti scoate la concurs pentru admiterea la programele universitare de licenţă 2.860 de locuri la buget şi 3.089 de locuri la taxă, la învăţământul cu frecvenţă, şi 950 de locuri pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.
Potrivit unui comunicat al ASE, dintre locurile bugetate, 24 sunt destinate olimpicilor, 93 - absolvenţilor de licee din mediul rural, 27 - candidaţilor de etnie romă, iar 92 de locuri sunt alocate românilor de pretutindeni.
ASE oferă 24 de programe universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă, care pot fi urmate în limbile română, engleză, franceză şi germană, şi 11 - pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă.
Înscrierile pentru admiterea la programele universitare de licenţă la învăţământul cu frecvenţă au loc în perioada 11 - 14 iulie şi 16 iulie, iar pentru învăţământul la distanţă şi cu frecvenţă redusă - în perioada 11 - 13 iulie şi 16 - 20 iulie.
"Admiterea se desfăşoară prin concurs, bazat pe eseu motivaţional, o probă scrisă de competenţă lingvistică - pentru candidaţii care optează pentru programe cu predare în limbă străină -, şi pe media generală de admitere, calculată ca medie ponderată între media obţinută la examenul de bacalaureat (70%) şi media anilor de studii (30%)", precizează ASE. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cluj Innovation Days 2025 aduce la UBB specialiști și inovații tehnologice ale viitorului medical
Cluj Innovation Day, eveniment organizat de clusterul IT Cluj, va aduce în acest an, la Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB), invitați din țară și din străinătate, specialiști și inovații tehnologice ale viitorului medical. 'Cluj Innovation Days, unul dintre cele mai dinamice evenimente dedicate inovației din Cluj-Napoca, organ
Timiș: Universitatea de Vest a deschis platforma online de admitere
Universitatea de Vest Timișoara (UVT) a deschis platforma online de admitere pentru anul universitar 2025-2026 și propune o gamă extrem de variată de programe de studii universitare prin cele 12 facultăți ale sale. Sunt 81 de programe de studii universitare de licență, 96 de programe de studii universitare de masterat și 26 domenii de studii u
VIDEO Raport OCDE pe Educație: Persistă disparități privind participarea și rezultatele între rural și urban
România și-a extins sistemul educațional, dar persistă disparități 'mari' în ceea ce privește participarea și rezultatele între zonele rurale și cele urbane, relevă Raportul OCDE privind Educația prezentat, marți, la Academia Română. 'Deși România și-a extins sistemul educațional, persistă disparități
Bihor: Specialiști din 13 țări, în conferință internațională pe tehnologii moderne, la Universitatea din Oradea
Aproape 200 de specialiști de top din 13 țări, în cele mai moderne tehnologii din domeniul telecomunicațiilor, informaticii și automatizărilor vor participa, în perioada 29 - 30 mai, la Universitatea din Oradea la o conferință internațională de profil organizată de Facultatea Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (FIETI). P
VIDEO Daniel David: În zona învățământului liceal suntem în Epoca de piatră, nici măcar Evul Mediu
România se află în Epoca de piatră, 'nici măcar' în Evul Mediu în zona de învățământ liceal, a susținut, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, la lansarea raportului OCDE 'Educație și competențe în România - evaluarea OCDE a politicilor naționale în domeniul Educației'.
VIDEO Daniel David: Aderarea la OCDE - un proces extrem de important pentru România
Aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este un proces 'extrem de important' pentru România, un proiect de țară, a declarat, marți, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David. La Academia Română a fost lansat, marți, Raportul 'Educație și competențe în România - evaluarea
Începe Evaluarea Națională la clasa a VI-a; marți - proba la Română
Elevii de clasa a VI-a vor susține Evaluarea Națională în perioada 27 - 29 mai. Marți, aceștia vor avea proba de Limbă și comunicare. Potrivit Ministerului Educației, calendarul Evaluării Naționale la clasa a VI-a este următorul: * 27 mai - Limbă și comunicare (Limba română).
Dolj: Centru al UMF Craiova, acreditat ca parte a Rețelei Naționale pentru Inovare și Transfer Tehnologic
Centrul de Transfer Tehnologic al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova (CTT-UMFCv) a fost acreditat de către Ministerul Educației și Cercetării ca entitate a infrastructurii ReNITT - Rețeaua Națională pentru Inovare și Transfer Tehnologic. Acreditarea vine în completarea eforturilor UMF Craiova de a promova cercetarea aplica
Ministerul Educației și Cercetării: În acest an, examenul de Titularizare se organizează conform procedurilor cunoscute și anunțate
Examenul național de Titularizare se organizează în acest an conform procedurilor cunoscute și anunțate, a precizat luni Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit sursei citate, posibila modificare a examenului de Titularizare în anii următori este o propunere de viziune din cadrul Raportului de diagnostic al educației ș
Bihor: Atmosferă barocă prin muzică și modă, în festivalul Facultății de Arte
Universitatea din Oradea organizează, în perioada 27 - 30 mai, o nouă ediție a Festivalului Baroc, un eveniment devenit emblematic pentru Facultatea de Arte, parte a seriei dedicate aniversării a 30 de ani de Arte și Muzică în cadrul instituției. Potrivit unui comunicat al universității, festivalul debutează marți, 27 mai, de la or
Încep înscrierile la grădiniță
Înscrierile la creșă sau grădiniță, pentru anul școlar viitor, încep luni, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Etapa I din cadrul procesului de înscrieri este cuprinsă între 26 mai și 13 iunie. Înscrierea în baza celor trei opțiuni exprimate, în limita locurilor disponibi
Ministerul Educației și Cercetării anunță că 'urmărește cu atenție' situația studenților români de la Universitatea Harvard
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat, vineri, că 'urmărește cu atenție' situația studenților români de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii. 'Ministerul Educației și Cercetării este informat cu privire la decizia Administrației SUA de a revoca certificarea programului Universității Harvard pentru studenți inte
ANC s-a pronunțat la Bruxelles pentru un program european de cercetare mai concentrat și cu un impact mai mare
Președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru, s-a pronunțat vineri, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene - Competitivitate - cercetare și spațiu (COMPET) desfășurată la Bruxelles, pentru un program european de cercetare mai simplu, mai concentrat și cu un impact mai mare. Potrivit unui comunicat al ANC, angajamentul Rom&acir
Vâlcea: Aproape 2.000 de elevi au venit la târgul ofertelor educaționale ale liceelor din județ
Aproape 2.000 de elevi din tot județul au participat vineri, în Râmnicu Vâlcea, la târgul de oferte educaționale pentru admiterea în clasa a IX-a, eveniment organizat de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) cu scopul de a-i ajuta pe cei care termină clasa a VIII-a să își aleagă școala potrivită pentru continuarea studiilor.
REPORTAJ Covasna: Protest al părinților, elevilor și dascălilor de la singurul liceu de limbă română din Sfântu Gheorghe
'Nu vă pasă!', 'Vă bateți joc de noi', 'Ne-ați mințit și ne-ați umilit', 'Rușine să vă fie!' - au fost câteva dintre scandările de vineri, în fața Primăriei Sfântu Gheorghe, ale aproape 150 de elevi, părinți și cadre didactice de la Colegiul Național 'Mihai Viteazul' din municipiu, care au ieșit să protesteze