#RomâniaPremiantă Medicul rezident constănţean Sevda Memet, bursiera unui prestigios program MBA din SUA
Medicul rezident constănţean Sevda Memet va urma, începând de anul acesta, un masterat în administrarea afacerilor la Stanford Graduate School of Business, din California, considerat cel mai bun program de MBA din lume.
Românca este bursieră a primei serii de studenţi din cadrul prestigiosului program, unde au fost admişi 49 de tineri din 3.601 de candidaţi proveniţi din întreaga lume, criteriile de selecţie constând în identificarea unor valori şi abilităţi personale precum: independenţa în gândire, calităţii de leadership sau conştiinţă civică.
Sevda Memet este bursieră a programului Knight-Hennessy, creat de John Hennessy, fost preşedinte al Universităţii Stanford şi actual preşedinte al Alphabet, compania care deţine Google, şi de către Phil Knight, fondatorul Nike. Ea va urma cursuri în cadrul tuturor celor şapte şcoli ale Universităţii Stanford: Business, Ştiinţele Pământului, Ştiinţele Mediului Înconjurător şi Energie, Educaţie, Inginerie, Drept şi Medicină.
Tânărul medic rezident este un reprezentant de excepţie al Liceului Internaţional de Informatică din Constanţa, ea mai fiind şi laureată a Marelui Premiu al NASA (cu proiectul unei colonii sustenabile pe Marte) şi licenţiată Summa Cum Laude, în anul 2016, a Facultăţii de Medicină din cadrul Universităţii Ovidius.
Şi sora ei mai tânără cu patru ani, Elif Memet, este şi ea un alt exemplu strălucit al şcolii româneşti. Absolventă a aceluiaşi liceu constănţean, în prezent bursieră în anul IV a Universităţii Columbia din New York, Elif Memet a fost invitată în 2015 la Casa Albă, de către preşedintele Obama, pe când era elevă în clasa a XII-a, după ce a câştigat un concurs internaţional de eseuri având ca temă eradicarea sărăciei globale.
"Modelele noastre, de viaţă, ale mele şi ale surorii Elif, le-au reprezentat părinţii noştri. Ei au fost foarte preocupaţi de partea academică, de carierele personale şi astfel ne-au transmis dorinţa de a ne realiza dezvoltându-ne cunoştinţele în domeniile pe care ni le alegem, de ne perfecţiona şi a încerca să excelăm în tot ceea ce facem. În special mama, care după ce a rămas singură, în urmă cu 13 ani, după ce ne-am pierdut tatăl, ne-a demonstrat continuu că se poate ajunge cât mai departe în viaţă, prin perseverenţă şi muncă. Mama noastră este economist, iar tatăl a fost inginer, însă s-a dezvoltat în domeniul antreprenorial. Am urmat liceul şi facultatea la Constanţa. A fost prima şi singura mea opţiune. Mi-am dorit tare mult să urmez cursurele universitare acasă pentru că Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius este cotată pe primele poziţii, în plan naţional. Visul meu a fost să rămân acasă, să lucrez pentru oamenii din România, însă acum m-am decis să urmez acest masterat în Statele Unite ale Americii şi să-mi lărgesc aria de cunoştinţe, pentru a mă pune şi mai mult în slujba conaţionalilor mei. Ideea mea este de a mă întoarce acasă şi să aduc cu mine, tot ceea ce este mai bun, de acolo, aici", povesteşte Sevda Memet, pentru AGERPRES.
Cu toate acestea, ea adaugă că împreună cu sora ei au avut o copilărie obişnuită, în care au avut parte şi de activităţi precum sportul, dar şi distracţii în cercul de prieteni.
"Atât eu cât şi sora mea am reuşit întotdeauna să îmbinăm partea academică cu cea socială. Am făcut sport, practic şi acum tenisul, sora mea Elif a făcut balet. Am avut şi ne-am păstrat cercul de prieteni, am rămas ancorate în activităţile culturale, călătorii. Am reuşit să le îmbinăm pe toate căci eu consider că pentru a învăţa şi a ajunge la performanţă nu trebuie neapărat să petreci ore în şir pentru asta, ci este nevoie doar de un efort dozat, într-un mod inteligent şi cu pasiune", menţionează Sevda Memet.
În noiembrie 2016 ea a luat examenul de rezidenţiat şi, din ianuarie 2017, este medic rezident în Secţia Hematologie-Oncologie şi Boli Rare a Spitalului Clinic Judeţean Urgenţă Constanţa, sub îndrumarea profesorului universitar dr. Mihaela Ghinea.
"Am aplicat la masterat în SUA imediat, căci regula este să aplici în anul precedent începerii studiilor, adică anul trecut. Am susţinut mai multe examene de echivalare şi am fost acceptată.Sunt examene care se susţin în centre specializate, online. Engleză, Matematică, interviuri. Unul dintre interviuri a trebuit să-l susţin în SUA, bineînţeles invitată de facultate, cu toate costurile suportate de ei ...", arată medicul constănţean, care subliniază că pentru a fi admisă la acest MBA a trebuit să dea inclusiv un examen la matematică.
"În SUA, pentru orice masterat este solicitat un examen la engleză şi matematică, indiferent de natura masteratului, fie că este pe Medicină sau orice alt domeniu. Acolo se consideră că studiile acestea de absolvire a unei forme de învăţământ universitar avansat, după colegiu, sunt studii masterale şi doctorale unde se presupune că la final trebuie să susţii o teză, şi elaborarea unei teze de acest nivel, cuprinde şi o parte statistică, unde este nevoie de cunoştiinţe de matematică. (...) Eu am fost acceptată la un masterat tip MBA, la Stanford Graduate School of Business, pentru că-mi doresc foarte mult să-mi lărgesc aria de cunoştiinţe în domeniul managementului şi al administrării instituţiilor medicale. Planul meu de viitor şi, totodată, ceea ce am descris în aplicaţia pentru facultate, este de a realiza un centru oncologic de top aici, în România. Asta voi studia acolo şi voi îmbina şi partea medicală, prin activitate în cadrul spitalului, precum şi prin implicarea în alte proiecte de cercetare, acolo, pe perioada studiilor", explică Sevda Memet.
Întrebată dacă se poate realiza un astfel de centru oncologic în România doar prin iniţiativa privată a unui tânăr medic rezident, Sevda Memet răspunde afirmativ, fără să stea prea mult pe gânduri.
"Da, asta însemnând aducerea unor concepte noi precum medicina integrată, care în SUA are acum o mare ascensiune, şi de asemenea testări genetice avansate care în prezent nu sunt disponibile aici, dar care ajută la o mai bună integrare a pacienţilor, la o evaluare mai bună, pentru a beneficia de terapie ţintită şi specifică pentru fiecare pacient în parte (...) Planurile mele sunt să realizez acest centru chiar la Constanţa, pentru această zonă. Un centru care să constitue un fel de monopol regional pentru România şi chiar pentru Europa de sud-est, cum sunt multe alte centre de anvergură, pe continent, în Austria sau în Turcia", îşi expune ea proiectul.
Totodată, ea subliniază că pregătirea pentru a veni cu soluţii aplicate, dar inovative, prin care să rezolve probleme primordiale ale societăţii, este principala componentă a programului de studii de excelenţă pentru care a fost selectată.
"Urmează doi ani de masterat, asiguraţi prin intermediul unei burse, prin Programul Knight-Hennessy, un program instituit de Phill Knight, fondatorul companiei Nike, şi John Hennessy, cel care a fost preşedinte al Univesităţii Stanford şi unul dintre pionierii ştiinţei computerelor din Silicon Valley. Acest program a presupus însă şi o aplicaţie separată, faţă de cea de la MBA, la care am fost de asemenea acceptată. Au fost 3.601 de aplicanţi din întreaga lume dintre care am fost selectaţi 104, pentru interviul final, şi în urma interviurilor şi a tot ceea ce a presupus aplicaţia în sine am fost admişi doar 49 de cursanţi. Voi urma deci un training de leadership, prin care se doreşte crearea şi formarea unor lideri care să atace probleme primordiale ale societăţii noastre şi să vină cu soluţii inovative, ţintite", arată Sevda Memet.
Ea nu exclude să poată identifica încă din timpul pregătirii în SUA finanţare pentru proiectul său.
"Atât masteratul cât şi programul de leadership sunt structurate şi au atât o latură academică, ce mă va forma în acest sens, cât şi o componentă de networking. Astfel, prin intermediul diverselor cluburi, deschise pentru studenţi, precum cele de management în sănătate sau de antreprenoriat, suntem expuşi interacţionării cu leaderi din domeniu. Aceşti reprezentanţi de vârf ai lumii afacerilor pot fi co-interesaţi să investească, eventual, prin prezentarea unui plan solid de business", menţionează tânăra.
În concluzie, tânăra constănţeancă repetă că în SUA intenţionează să meargă pentru completarea acestor studii, iar apoi să revină în România, pentru a ajuta pacienţii oncologici din ţara noastră.
"Eu mi-am dorit foarte mult doar să-mi desăvârşesc studiile acolo. Am fost influenţată, recunosc, şi de modelul surorii mele care de trei ani studiază la o universitate de top americană, dar îmi doresc doar să-mi completez studiile, prin dezvoltarea mai mult a unor calităţi, ceea ce pot realiza acum doar graţie sistemului academic american, unde în acest domeniu se face mai mult decât la noi. De exemplu, noi în sistemul românesc, ceea ce şi apreciez de altfel, învăţăm foarte mult. Ne concentrăm extrem de mult pe latura academică, dar sistemul american formează în plus şi prin dezvoltarea unor calităţi precum cele de colaborare, de leadership, care la noi nu sunt stimulate, nu sunt antrenate în procesul formării în universităţi. Eu mi-am dorit să-mi dezvolt şi aceste laturi profesionale. Eu consider că România are un potenţial foarte mare, atât în ceea ce priveşte calitatea umană, pentru că avem oameni extrem de inteligenţi şi capabili de performanţă înaltă; şi de asemenea este o economie emergentă, cum o numesc specialiştii, pe plan european şi mondial, unde sunt posibilităţi oportunităţi latente foarte mari, de investiţii şi dezvoltare. De la început, planul meu a fost ca având la bază şi experienţa academică americană, să fac ceva în această ţară, ceva de top ... care să ajute în special pacienţii cu care eu am avut onoarea, pot să spun, să interacţionez în ultimii ani, pentru că pacienţii oncologici sunt unii deosebiţi", mai spune tânăra medic din Constanţa. AGERPRES / (A - autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.











