Mircea Dumitru: Universitatea Bucureşti a fost criticată public că a respectat cadrul legal
Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că ideea că această instituţie de învăţământ superior a returnat 900 de locuri pentru că "nu a fost capabilă" să le redistribuie în timpul anului universitar reprezintă "o invitaţie" din partea ministrului Educaţiei "la a încălca legea".
"Această manipulare a studenţilor şi a opiniei publice este absolut iresponsabilă pentru că Universitatea din Bucureşti a fost acum criticată public pentru faptul că respectă cadrul legal în educaţie. (...) Legea este cea care ne cere ca la 1 octombrie să înmatriculăm studenţii. Dacă în timpul anului universitar renunţă la studii sau sunt exmatriculaţi, noi trebuie să anunţăm şi este obligaţie legală să anunţăm de două ori pe an Ministerul Educaţiei şi există şi o platformă statistică care colectează date cu privire la învăţământul superior şi acolo trebuie să arătăm câte din acest locuri sunt eliberate prin retragerea studenţilor şi care sunt banii pe care trebuie să îi trimitem înapoi ministerului. Nu avem dreptul legal ca în timpul anului universitar să redistribuim locurile respective care rămân vacante, rămân libere prin retragerea studenţilor, la alţi studenţi sau la alte programe de studii", a explicat Mircea Dumitru.
El a adăugat că înmatricularea studenţilor se face pe programe de studii, iar de la buget sunt alocaţi bani pentru un student, nu pentru toţi studenţii care intră în anul respectiv la studii universitare.
"Dacă un student decide să plece de la un program sau este exmatriculat se pierde complet locul acelui student şi nu poate fi redistribuit la alte programe în aceleaşi universităţi. Ideea că noi am returnat 900 de locuri pentru că nu am fost capabili să redistribuim în timpul anului universitar este o invitaţie din partea domnului ministru la a încălca legea", a susţinut Dumitru.
Potrivit acestuia, este "ilegal" ca o universitate în momentul în care a pierdut nişte studenţi, care s-au retras, au fost exmatriculaţi în timpul anului de studiu, să pună la dispoziţie locurile acelea pentru a fi redistribuite.
"Este ilegal ca o universitate în momentul în care a pierdut nişte studenţi care s-au retras, au fost exmatriculaţi în timpul anului de studiu să pună la dispoziţie universităţii locul şi banii aferenţi locului că să fie redistribuiţi. Am respectat cadrul legal. Cu alte cuvinte am fost certaţi ieri în public, admonestaţi şi criticaţi pentru faptul că am respectat legea", a declarat rectorul.
Întrebat dacă instituţia va continua demersurile în instanţă, el a răspuns afirmativ.
"Da, ne pregătim, ne organizăm, vom transmite plângerea prealabilă, pentru că, încă o dată, problema noastră este o problemă de principiu. (...) Vrem să ştim care sunt regulile, care este algoritmul de calcul, pe baza căror acte normative şi, în primul rând, pe baza cărui calcul şi algoritm de calcul au fost alocaţi aceşti bani publici", a spus Mircea Dumitru.
Ministrul Educaţiei, Valentin Popa, a declarat, luni, că peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de Universitatea Bucureşti, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea ocupa.
"Am discutat cu studenţii despre problemele specifice cunoscute la nivelul Ministerului Educaţiei Naţionale, aspecte care au influenţat într-o oarecare măsură şi repartizarea locurilor bugetate. Am discutat, de exemplu, despre Universitatea din Bucureşti şi am arătat că anul trecut această universitate a suferit o pierdere de 100 de locuri la licenţă şi 210 locuri la master, sunt pierderi semnificative, dar anul trecut nu am văzut protest. Şi anul acesta s-au tăiat locuri, dar de data aceasta s-a prezentat o fundamentare. În conformitate cu datele oficiale prezentate sub semnătură de UB, am observat o discrepanţă majoră între numărul de studenţi înmatriculaţi şi numărul de locuri bugetate alocate în ultimii trei ani. Peste 900 de locuri bugetate nu sunt utilizate de către UB, deşi are suficient de mulţi studenţi cu taxă care le-ar putea utiliza. Aceste locuri au fost disponibilizate în urma abandonului şcolar, exmatriculării, ele sunt însumate din toţi cei trei ani, cele mai multe din anul trei. Totuşi, trebuie să remarcăm că lipsa unor proceduri interne în favoarea studentului face ca la UB să avem situaţia în care peste 900 de studenţi cu taxă nu ocupă locurile bugetate alocate. UB nu le foloseşte. Nici nu încasează bani de la buget pentru acestea, nici nu le dă studenţilor de la taxă", a susţinut ministrul. AGERPRES/(A - autor: Roberto Stan, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.











