logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Lotul naţional de informatică al României, în pregătire la Tulcea

Imagine din galeria Agerpres

Cei 20 de liceeni care fac parte din lotul lărgit de informatică al României, secţiunea de seniori, se află, începând de joi, la Tulcea, pentru o sesiune de pregătire în timpul căreia se conturează componenţa finală a acestui lot.

Celor 20 de liceeni urmează să li se alăture, începând de joi, seara juniorii lotului de informatică al României, elevi ai ciclului gimnazial, iar împreună, în următoarele zile, vor participa la concursuri de pregătire, dar şi la excursii în Delta Dunării.

"Îi avem aici pe tinerii cei mai talentaţi ai generaţiei lor pe care România, an de an, nu încetează să-i producă. România pare un rezervor nesecat de talente, iar explicaţii pentru asta există, dar nu voi insista acum. Aş spune doar că o floare nu creşte pe un teren nefertil", a declarat joi dimineaţa, în timpul deschiderii oficiale a taberei lotului lărgit de informatică al României, coordonatorul lotului, Constantin Gălăţan.

În deschiderea oficială, au susţinut discursuri atât autorităţi locale şi judeţene, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi au fost prezentaţi membrii lotului de seniori.

"România este reprezentată foarte bine şi mă bucură faptul că văd mulţi elevi din diferite părţi ale ţării. Cândva, acum 20 de ani, era o abundenţă a Bucureştiului, iar de când au apărut site-uri specializate şi au avut loc pregătiri la distanţă s-a deschis calea pentru orice elev capabil din ţara noastră", a precizat Zoltan Szabo, membru al Comisiei Naţionale de Informatică.

Deschiderea oficială a fost urmată de împărţirea seniorilor în echipe în vederea următoarelor două zile de examen, moment realizat de foştii membri ai lotului naţional de informatică, actuali membri ai Comisiei ştiinţifice.

"Am decis să urmez o facultate în România, pentru că am vrut să am această experienţă de a fi în Comisia ştiinţifică din taberele de pregătire la informatică şi pentru că îmi place foarte mult să pregătesc elevii", a declarat pentru AGERPRES Darius Marian, student în anul I la Facultatea de Matematică-Informatică a Universităţii Bucureşti, fost membru al lotului naţional de informatică al României şi câştigător al medaliei de aur la Olimpiada Central-Europeană din anul 2016.

Printre membrii lotului naţional de informatică se află şi câştigătorul Olimpiadei Naţionale de profil din acest an, Theodor Moroianu, în vârstă de 17 ani, din Bucureşti.

"Îmi place informatica pentru că nu este o materie subiectivă, iar modul meu de a rezolva problemele nu depinde de un element aleatoriu", a afirmat Moroianu.

Tabăra de la Tulcea a lotului naţional de informatică este, potrivit coordonatorului lotului, Constantin Gălăţan, prima din cele două care vor avea loc în perioada premergătoare olimpiadelor internaţionale de profil.

Acţiunea de la Tulcea este organizată de IŞJ, Consiliul Judeţean, Primăria municipiului Tulcea şi Fundaţia "Frâncu". AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Oana Popescu, editor online: Gabriela Badea)

Afisari: 30

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 19-10-2026 21:07

Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic

Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f

Educatie - Stiinta 19-10-2026 16:40

Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev

Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis

Educatie - Stiinta 19-10-2026 15:40

Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA

Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli

Educatie - Stiinta 19-10-2026 15:16

Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC

Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu

Educatie - Stiinta 19-10-2026 12:46

Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde

Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P

Educatie - Stiinta 19-10-2026 11:29

Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)

Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p

Educatie - Stiinta 19-10-2026 10:40

VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie

Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri

Educatie - Stiinta 17-10-2026 18:16

Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS

Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt

Educatie - Stiinta 17-10-2026 05:43

Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești

Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f

Educatie - Stiinta 16-10-2026 16:53

Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists

Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în

Educatie - Stiinta 16-10-2026 07:49

Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete

Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag

Educatie - Stiinta 15-10-2026 16:40

Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală

Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest

Educatie - Stiinta 15-10-2026 16:33

Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani

Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d

Educatie - Stiinta 15-10-2026 16:15

Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară

Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru

Educatie - Stiinta 15-10-2026 15:16

Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică

Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.