Universitatea din Bucureşti acuză MEN că ar fi alocat preferenţial cifrele de şcolarizare; ministerul dezminte
Universitatea din Bucureşti (UB) critică modul în care Ministerul Educaţiei a alocat cifrele de şcolarizare aferente anului universitar viitor pentru instituţiile de învăţământ superior membre ale Consorţiului Universitaria şi anunţă că va acţiona în contencios administrativ, însă reprezentanţii ministerului susţin că sunt neîntemeiate acuzaţiile potrivit cărora repartizarea locurilor/granturilor s-ar fi realizat pe criterii politice.
"Universitatea din Bucureşti va acţiona Ministerul Educaţiei în contencios administrativ, pentru că vrem să aflăm prin ce miracol "criteriile" de alocare a cifrelor de şcolarizare pentru toamna acestui an au penalizat universităţile din Consorţiu şi le-au recompensat pe aproape toate celelalte", afirmă reprezentanţii UB într-o scrisoare deschisă.
"Cu ură şi cu răzbunare, dl ministru Popa, alături de colegii săi de partid, dl Dragnea şi d-na Dăncilă, au tăiat drastic din locurile la admitere ale celor mai vechi şi mai prestigioase universităţi româneşti, universităţile din Consorţiul Universitaria, şi le-au împărţit cu generozitatea boierilor medievali noilor cetăţi de scaun ale învăţământului universitar românesc", se arată în document.
În opinia acestora, "este lipsită de orice justificare raţională" scăderea arbitrară a numărului de locuri repartizate Universităţii din Bucureşti pentru anul universitar 2018 - 2019 pe toate cele trei cicluri de studii.
"Cum ne va afecta? Simplu: numai la doctorat, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă, suma cu care bugetul Universităţii va fi văduvit este de 5,4 milioane de lei. Trebuie să le spunem studenţilor noştri, absolvenţi de licenţă sau de master la drept, ştiinţe politice, filosofie, istorie sau litere că din grija partidului, începând din toamnă, locurile lor se duc la universităţi locale, înfiinţate după 1989, universităţi al căror prestigiu abia dacă poate trece dincolo de limitele propriei regiuni. Şi atunci, nu putem decât să le facem o "modestă propunere" studentelor şi studenţilor noştri: din toamnă, să se ducă să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare, păduri sau ingineria motostivuitoarelor. Fără ifose de ştiinţe umaniste. Oricum, pentru a conduce România, îţi trebuie, mai nou, diplomă de inginer, luată de la universităţi de anticameră politică", se mai arată în scrisoare.
În replică, MEN susţine că sunt neîntemeiate acuzaţiile potrivit cărora repartizarea locurilor/granturilor pentru studiile universitare de licenţă, master şi doctorat, finanţate de la bugetul de stat în anul universitar 2018 - 2019, s-ar fi realizat pe criterii politice.
"Ministerul Educaţiei Naţionale a urmărit susţinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a României, cu respectarea principiului echităţii. Această fundamentare a locurilor repartizate era necesară încă din anul 2014. Astfel, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii Educaţiei Naţionale nr.1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Educaţiei Naţionale a fundamentat şi a repartizat preliminar, distinct, locuri/granturi finanţate de la bugetul de stat pentru studii universitare de licenţă, master şi doctorat, special cu următoarele destinaţii: absolvenţi ai liceelor situate în mediul rural şi locuri destinate formării iniţiale a viitoarelor cadre didactice şi mai ales pentru domeniile prioritare de dezvoltare a României. Pentru anul universitar 2018 - 2019 au fost alocate, special pentru aceste domenii, 5.000 de locuri în plus faţă de anul 2017 acelor programe de studii care susţin domeniile prioritare, aşa cum sunt ele definite în Strategia Naţională de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014 - 2020, respectiv în Strategia Naţională pentru competitivitate 2014-2020: Bioeconomia, Tehnologia informaţiilor şi a comunicaţiilor, Spaţiu şi securitate, Energie, Mediu şi schimbări climatice, Eco-nanotehnologii şi materiale avansate, Sănătatea", se arată într-un comunicat de presă al MEN.
Potrivit comunicatului, până în prezent, ministerul făcea recomandarea ca locurile repartizate să fie "alocate de către senatul universitar sau consiliul de administraţie, după caz, la propunerea rectorului, prioritar spre acele domenii care asigură dezvoltarea sustenabilă şi competitivă a societăţii, iar în interiorul domeniului, prioritar, celor mai bine plasate programe în ierarhia calităţii acestora, în conformitate cu prevederile Strategiei Naţionale de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare 2014 - 2020, ale Strategiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă 2014 - 2020, ale Strategiei Europa 2020 şi ale Strategiei Naţionale pentru Învăţământ Terţiar 2015-2020".
"Au existat anumite demersuri pentru a suplimenta numărul de locuri bugetate pentru domeniul TIC sau pentru programele care furnizau licenţiaţi în limbi străine, în special pentru a suplini cererea de traducători, dar nu s-a urmărit dacă respectivele locuri au ajuns la programele de studiu cărora le erau destinate. Începând cu anul acesta, MEN nu numai că a alocat preliminar locuri dedicate, dar se va şi asigura ca acestea vor ajunge la domeniile cărora le sunt destinate", se precizează în comunicat.
Reprezentanţii instituţiei susţin că numeroase studii şi analize - inclusiv cele realizate în cadrul Raportului de audit al performanţei realizat de Curtea de Conturi a României, Raportului privind analiza funcţională a sectorului învăţământului superior realizat de Banca Mondială, cât şi în cadrul proiectului România Educată - ajung la o concluzie comună, şi anume aceea că structura instituţională şi cea a ofertei educaţionale nu sunt corelate cu nevoile pieţei muncii.
"Din aceste studii reiese că peste 56% dintre programele oferite aparţineau ştiinţelor socio-umaniste (sursa ARACIS, 2017). În contextul celor prezentate mai sus, având în vedere alocarea a 8% din locurile la licenţă şi a 12,5% din locurile la programele de studii de master pentru susţinerea domeniilor prioritare de dezvoltare a României, universităţile care nu aveau în portofoliu preponderent astfel de programe au suferit în acest an o uşoară diminuare a locurilor repartizate, deşi această corecţie trebuia să aibă loc încă din anul 2014", mai precizează MEN. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru











