#RomâniaPremiantă Botoşăneanul Ştefan Bălăucă, premiat la olimpiadele internaţionale de ştiinţele pământului, matematică şi lingvistică
Ştefan Bălăucă, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional 'Mihai Eminescu' din Botoşani, se poate lăuda cu o performanţă pe care puţini copii din lume au obţinut-o, el fiind premiat, în decursul ultimilor ani, la olimpiadele internaţionale de ştiinţele pământului, matematică şi lingvistică.
El a obţinut cinci premii la concursurile şcolare internaţionale, după ce obţinuse şi numeroase medalii şi premii la concursurile şi olimpiadele naţionale.
A fost premiat prima dată în 2012, atunci când se afla în clasa a cincea şi participa în premieră la Olimpiada naţională de matematică. Medalia de bronz l-a impulsionat atât de puternic, încât în fiecare an şcolar şi-a depăşit performanţele anterioare.
"Prima dată am avut medalia de bronz la Olimpiada de matematică, în clasa a V-a şi atunci eram foarte mândru de mine. M-a stimulat foarte mult şi după aceea în fiecare an am luat mai mult decât bronz, am luat argint sau aur. Cel mai mult m-a motivat sentimentul de bucurie, când ştii că te-ai calificat şi mergi acolo şi te întâlneşti cu ceilalţi participanţi. Sunt multe prietenii care se leagă", a precizat Ştefan.
Sursa foto: (c) Cristian LUPAŞCU / AGERPRES
Învăţătoarea, profesorii şi familia, dar şi voinţa sa de a fi autodidact l-au ajutat să performeze. El ştie că fiecare cadru didactic cu care s-a întâlnit a avut o pondere însemnată în cariera şcolară.
"Poate fi şi ceva genetic, în familie având foarte mulţi profesori, învăţători, dar curiozitatea mea m-a făcut să ajung unde am ajuns, pentru că încă de mic eram foarte curios, puneam multe întrebări. Îmi plăcea să descopăr, să învăţ. Cu timpul am descoperit din ce în ce mai mult că să înveţi singur este mult mai important decât ce faci cu profesorul, chiar dacă acolo e începutul", a mărturisit Ştefan. Tânărul recunoaşte că mama sa, care predă la acelaşi colegiu la care învaţă şi el, a avut un rol determinant în obţinerea performanţelor şcolare.
Ştefan Bălăucă a obţinut medalia de argint la a XI-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de ştiinţe pentru juniori din Argentina (2014), medalia de argint la Olimpiada balcanică de matematică - juniori din Serbia (2015), medalia de argint la ediţia a XII-a a Olimpiadei internaţionale de ştiinţe pentru juniori din Coreea de Sud (2015), medalia de aur la a XI-a ediţie a Olimpiadei internaţionale Ştiinţele Pământului din Franţa (2017) şi medalia de bronz la a XV-a ediţie a Olimpiadei internaţionale de lingvistică din Irlanda (2017).
În prezent, elevul botoşănean se pregăteşte pentru examenul de bacalaureat şi pentru admiterea la o universitate. El vrea să se specializeze pe domeniul fizică-ştiinţele naturii. A aplicat deja pentru universităţi de prestigiu din străinătate, dorind să fie admis la una dintre primele şase cele mai renumite universităţi din lume. El deja a fost admis la Colegiul Trinity din cadrul Universităţii Cambridge, specializarea Ştiinţele Naturii, însă a aplicat şi la alte universităţi.
Sursa foto: (c) Cristian LUPAŞCU / AGERPRES
Apreciatul elev botoşănean vrea să facă activitate de cercetare, într-un loc unde munca să îi fie recunoscută. I-ar plăcea să lucreze în Statele Unite sau Anglia, însă spune că, în egală măsură, ar accepta să muncească la Laserul de la Turnu Măgurele.
"Am stat mult şi m-am gândit. Singura posibilitate ar fi să fac cercetare în domeniul în care îmi place, în fizică, matematică, ştiinţe. Am auzit de centrul de cercetare de la Măgurele. S-ar putea să fie unul foarte bun, să aibă specialişti din toată lumea. De ce nu? Atâta timp cât primesc respectul pe care îl merit şi nu trebuie să mă milogesc pentru salariu...", a menţionat Ştefan Bălăucă.
Pentru performanţele sale, Ştefan Bălăucă a devenit cel mai tânăr cetăţean de onoare al municipiului Botoşani, primind titlul la vârsta de 17 ani şi opt luni. O altă distincţie pe care a primit-o este "Crucea Moldavă" pentru mireni, cea mai înaltă distincţie acordată de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. AGERPRES / (A - autor: Cristian Lupaşcu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în
Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete
Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag
Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală
Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest
Vrancea: Scurtmetraj despre pericolele utilizării trotinetelor electrice, realizat de un grup de elevi din Focșani
Un grup de elevi din Focșani a realizat un scurtmetraj despre riscurile utilizării necorespunzătoare a trotinetelor electrice, în contextul discuțiilor privind necesitatea unor reglementări mai stricte pentru aceste vehicule și al accidentelor produse pe fondul nerespectării regulilor de circulație, filmul fiind prezentat, joi, în cadrul unei conferințe d
Dimian: Responsabilitatea verificării burselor trebuie corelată cu responsabilitatea financiară
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, a anunțat joi că este de acord cu verificarea dosarelor pentru acordarea burselor sociale de către autoritățile locale, prin Direcțiile de asistență socială din cadrul Primăriilor, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale. 'Sunt de acord cu verificarea dosarelor pentru
Iași: UAIC și Universitatea Națională din Ucraina de Vest au semnat un acord de cooperare academică și științifică
Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) informează că în cursul zilei de joi a primit vizita unei delegații a Universității Naționale din Ucraina de Vest (West Ukrainian National University - WUNU), din Ternopil, în cadrul căreia cele două instituții au semnat un acord de cooperare în domeniul educației și cercetării.











