Dolj: Medalie de aur pentru invenţia unei echipe de cercetători de la Universitatea din Craiova
O echipă de cercetători de la Universitatea din Craiova a primit Medalia de aur la Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT pentru lucrarea brevetată ''Metodă şi sistem de măsurare pentru determinarea simultană a mărimilor electrice din staţii, substaţii şi posturi de transformare".
Potrivit Universităţii din Craiova, invenţia se referă la o metodă şi la un sistem de măsurare destinate monitorizării şi înregistrării simultane a variaţiei în timp a mărimilor electrice interdependente între ele din staţii, substaţii şi posturi de transformare obţinute prin realizarea unui echipament complex de achiziţii de date (ECAD).
Echipamentul are la bază cel mult trei sisteme de achiziţii de date independente care acţionează împreună prin intermediul unui sincronizator, pentru a putea prelua şi înregistra simultan variaţia în timp a maxim 24 de mărimi de natură electrică interdependente între ele, ceea ce permite afişarea formelor de undă a mărimilor înregistrate simultan, cu aceeaşi origine de timp. Domeniile de aplicabilitate ale invenţiei sunt monitorizarea şi diagnoza în energetică, inginerie electrică şi electronică de putere.
Autori lucrării brevetate sunt: Nicolae Petre-Marian, Constantinescu Mircea-Catalin, Nicolae Ileana-Diana, Nicolae Marian-Ştefan (toţi patru de la Universitatea din Craiova) şi Vlăduţ Gabriel-Cătălin şi Constantinescu Ioana-Irina, de la firma SC IPA CIFATT Craiova.
Până acum, lucrarea a mai obţinut Medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii de la Geneva (13-17 aprilie 2016) şi Medalia de aur la Salonul Internaţional de Invenţii şi Inovaţii "Traian Vuia", Timişoara (25-27 mai 2016).
Salonul Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, ediţia a XVI-a, a avut loc în perioada 21-23 martie la Cluj-Napoca. AGERPRES/(AS-autor: Maria Mitrică, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Începe vacanța de vară a elevilor
Elevii intră de vineri, după finalizarea cursurilor, în vacanța de vară, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Cursurile anului școlar 2026-2027 vor începe pe 7 septembrie 2026 și se vor încheia pe 18 iunie 2027. Anul școlar va avea o durată de 36 de săptămâni de cursuri iar
Bihor: Faza pe țară a competiției Ecotrophelia Europe - câștigată cu un 'sushi' desert de studenți ai USAMV București
Un desert inspirat din sushi, dar fără pește, va reprezenta România la faza europeană a competiției Ecotrophelia Europe, dedicată viitorilor specialiști din industria alimentară, faza pe țară a acestei competiții având loc joi, la Oradea, fiind câștigată de o echipă de studenți de la USAMV din București.
Dimian: Depinde de profesor să orienteze predarea și evaluarea mult mai mult pe aplicarea cunoștințelor, nu doar pe memorare
Ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, vine cu o serie de precizări privind noul Cadru de Referință al Curriculumului Național din România pentru învățământul preuniversitar, afirmând că este ''un document de viziune, nu de implementare''. ''Să nu mai avem note de 5 pentru elevi care nu
FITS 2026: Peste 350 de studenți și profesori de la 20 de universități din lume, așteptați la Sibiu
Peste 350 de studenți, masteranzi, doctoranzi, profesori și experți din domeniul teatrului, proveniți de la universități din România și din alte zece țări, vor participa în perioada 19-28 iunie la Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, organizat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), a anunțat miercuri, Univ
Sibiu: Mitropolitul Ardealului a premiat 300 de elevi olimpici și cu rezultate deosebite
Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza, a premiat, miercuri, peste 300 de elevi din județ, care au obținut rezultate deosebite la olimpiade și concursuri școlare, în cadrul unei festivități organizate în capela Facultății de Teologie Ortodoxă 'Sfântul Andrei Șaguna' din Sibiu, informează un comunicat de presă. 'Sunteți roadele
REPORTAJ/Vrancea: Echipa de Robotică AI Citizens de la Colegiul Cuza din Focșani a transformat istoria în limbaj Braille
În sălile Muzeului de Istorie și Arheologie din Focșani, printre documente, obiecte istorice și exponate care spun povestea trecutului, au apărut, începând de miercuri, câteva plăcuțe discrete, dar cu o semnificație aparte. Plăcuțele sunt inscripționate în alfabetul Braille și permit persoanelor cu deficiențe de vedere să se orien
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbatere a proiectului de lege privind salarizarea
Sindicatele din Educație solicită Guvernului retragerea imediată din dezbaterea publică a proiectului de lege privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, susținând că varianta actuală a proiectului reprezintă 'o încălcare flagrantă' a legislației în vigoare. Federația Sindicatelor Libere din Înv
Dimian: Bacalaureat diferențiat din 2030, adaptat specializării și alegerii elevilor
Ordinul de ministru privind aprobarea probelor și a disciplinelor examenului național de bacalaureat 2030, pentru elevii care încep în anul 2026 clasa a IX-a, a fost trimis pentru publicare în Monitorul Oficial, a anunțat, marți, ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian. Ordinul aprobă lista probelor și a disciplinelor exa
Harghita: Cea mai mare investiție în educație de la Miercurea-Ciuc a fost finalizată; sute de săli de clasă - modernizate
Primăria municipiului Miercurea-Ciuc a finalizat implementarea unui amplu proiect de modernizare a infrastructurii educaționale finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), considerat de autoritățile locale cea mai amplă investiție în educație din ultimele decenii. Proiectul a avut o valoare de peste 26 de milioane de lei și a vizat d
Elevii români au obținut cinci medalii la Olimpiada Europeană de Fizică
Elevii români au obținut două medalii de aur, două de argint și una de bronz la Olimpiada Europeană de Fizică 2026, care s-a desfășurat în Suedia, la Goteborg, în perioada 12 - 16 iunie. Rezultatele obținute de concurenții români, elevi la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București, sunt următoarele: Alexandru Condrea și Vla
Tulcea: A început forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre'
Cercetători români și din străinătate, precum și experți ai Comisiei Europene (CE) participă, începând de marți, la forumul 'Provocări și oportunități în Delta Dunării: dezvoltarea economiei albastre', care are drept obiectiv intensificarea acțiunilor interconectate în contextul presiunilor generate de schimbările climatice, poluare și n
MAI lansează campania 'Niciun examen nu merită un copil pierdut'
Ministerul Afacerilor Interne lansează campania de informare și prevenire 'Niciun examen nu merită un copil pierdut. Cea mai mare notă este să știe că ești alături de el!', prin care transmite un apel către părinți, profesori și comunitate de a acorda mai multă atenție siguranței și sprijinului oferit copiilor în această perioadă în care se desfăș
Buzău: Elevi din 11 țări participă la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori
La Buzău a fost dat startul Olimpiadei Balcanice de Matematică pentru Juniori, despre care organizatorii au precizat că este un concurs cu un grad ridicat de dificultate destinat creativității, dar și prieteniei între participanți. Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori este o competiție de matematică de renume pentru elevii cu
Ministerul Educației a pus în consultare un proiect privind concursul pentru ocuparea funcției de inspector școlar
Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare un proiect de ordin privind aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de inspector școlar. Potrivit proiectului, la concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspector școlar poate candida cadrul didactic care îndeplinește, cumulativ, următoarele c
Buzău: Generațiile claselor pregătitoare dau Bacalaureatul; mai mulți elevi și clase de a XII-a
Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introd











