Timiş: Concursul internaţional RoboTEC, ajuns la cea de-a IV-a ediţie, a demarat înscrierile participanţilor
Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare, în colaborare cu Universitatea Politehnica din Timişoara, Facultatea de Automatică şi Calculatoare şi companiile din sfera IT&C, a demarat înscrierile la cea de-a IV-a ediţie a concursului internaţional RoboTEC, precizează un comunicat de presă al Universităţii Politehnice Timişoara, remis, vineri, AGERPRES.
Potrivit organizatorilor, concursului internaţional RoboTEC (Robot Engineering Contest) este programat să aibă loc în perioada 23-25 martie 2018.
RoboTEC este o competiţie de robotică şi inteligenţă artificială, care se adresează elevilor şi studenţilor din România, dar şi din alte ţări. Aceştia au şansa de a-şi aprofunda cunoştinţele de programare, de a le pune în practică şi de a interacţiona cu alţi participanţi pasionaţi de domeniul IT.
Ediţia din 2017 a avut 83 de participanţi (37 de echipe) din România, Macedonia, Polonia şi Serbia.
Potrivit aceleiaşi surse, în cadrul concursului, se pot înscrie echipe formate din 3 elevi/studenţi, cu posibilitatea de a fi însoţiţi de un cadru didactic (mentor).
Concurenţii trebuie să construiască un robot autonom, care va fi testat în cadrul uneia dintre cele şapte probe: Line Follower Classic - proba de urmărire a liniei, care testează abilitatea robotului de a urmări un traseu, într-un timp cât mai scurt, fără erori; Line Follower Enhanced - proba constă în urmărirea liniei în cel mai scurt timp, dar, spre deosebire de Line Follower Classic, există diverse obstacole pe parcursul traseului, cum ar fi intersecţii, pereţi, linii întrerupte sau culori inversate; Line Follower Turbo - în cadrul acestei probe, va fi testată viteza robotului în timp ce parcurge o buclă, menţinându-şi traiectoria. Pentru siguranţă, robotul va fi echipat cu un ventilator electric; Mini Sumo & Mega Sumo - probele în care robotul trebuie să-şi împingă adversarul în afara unui ring circular, diferenţa dintre ele fiind dimensiunea şi greutatea robotului; Maze - proba de ieşire din labirint, în care robotul porneşte dintr-o celulă iniţială şi trebuie să găsească celula finală a acestuia, într-un timp cât mai scurt şi Freestyle - proba în care se va testa imaginaţia şi abilitatea echipelor de a construi un robot cu o funcţionalitate deosebită, pe care îl vor prezenta în faţa juriului, având la dispoziţie 5 minute.
Organizatorii au anunţat că oferă participanţilor premii remarcabile, cazare, masă şi transport în comun gratuit şi nu există taxă de participare. AGERPRES/(AS-autor: Leontin Cupar, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ASE, împreună cu organizațiile studențești, organizează 'Zilele Bun venit la ASE'
Academia de Studii Economice din București (ASE) începe noul an universitar cu evenimentul 'Zilele Bun Venit la ASE', dedicat noilor studenți, și cu peste 11.000 de tineri înscriși la programele de licență, masterat și doctorat, comunitatea academică ajungând la peste 25.000 de studenți. Potrivit unui comunicat de pre
Iași: Un sistem de inteligență artificială gândit la UAIC poate detecta depresia din postări de pe social media
Un program de inteligență artificială citește postări de pe platforma X (fost Twitter), apreciază dacă autorul lor dă semne de depresie și scrie apoi, în limbaj obișnuit, de ce a ajuns la acea concluzie, informează Universitatea 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC), instituție în cadrul căreia a fost dezvoltat acest program.
Patru medalii pentru România, la Olimpiada Balcanică de Informatică
Elevii români au obținut patru medalii - una de aur, două de argint și una de bronz - la cea de-a 33-a ediție a Olimpiadei Balcanice de Informatică, care s-a desfășurat în perioada 14 - 20 septembrie, la Tirana, Albania. Au obținut medalii elevii Ștefan-Cătălin Savu de la Colegiul Național 'Ion Luca Caragiale' Ploiești - me
Bihor: Noaptea Cercetătorilor Europeni, la Universitatea din Oradea, cu laboratoare și centre de cercetare deschise publicului
Universitatea din Oradea organizează, pe 25 septembrie, 'Noaptea Cercetătorilor Europeni - Universitatea din Oradea 2026', eveniment dedicat promovării științei, cercetării și inovării în rândul publicului larg, a anunțat vineri, într-un comunicat, Biroul de presă al instituției. Manifestarea, organizată anual în Europa din 2005
Brașov: Primarul comunei Lisa vrea să readucă la viață fosta tabără școlară din satul Breaza
O fostă tabără școlară din timpul regimului comunist, cea din satul brașovean Breaza, ar putea fi 'readusă la viață', printr-un proiect al primarului comunei Lisa, Gheorghe Mocanu, care mizează pe fonduri europene pentru îndeplinirea obiectivului. Edilul din Lisa a explicat, vineri, pentru AGERPRES, că a început demersurile pentru m
Programul 'Susținerea educației în limba română în Ucraina - 2026', lansat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni
Cernăuți - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: România va acorda burse elevilor și studenților, dar și sprijin financiar profesorilor din școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română. Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP)
Pălărie: În statele nordice, curentul pare să se schimbe către învățarea competențelor fundamentale prin metode non-digitale
Președintele Comisiei pentru învățământ din Senat, Ștefan Pălărie, a atras atenția asupra unei noi tendințe în țările nordice, prin punerea accentului pe dezvoltarea competențelor fundamentale prin instrumente non-digitale. El a menționat că tendința devine vizibilă mai ales în Danemarca și Norvegia, după rezultatele recente ale testelo
Roxana Mînzatu: Rezultatele PISA ne îngrijorează în UE; analiza OECD arată un declin al competențelor de bază
Vicepreședintele executiv al Comisiei Europene Roxana Mînzatu declară că rezultatele testelor PISA au stârnit îngrijorare la nivelul Uniunii Europene, constatându-se un declin al competențelor de bază ale elevilor. Ea a subliniat importanța educației și a gândirii critice, în contextul utilizării pe scară largă a inteligențe
Mureș: Ateliere bilingve de teatru, cascadorie și psihologie pentru adolescenți, în proiectul 'ExplozivART'
Liceenii din Târgu Mureș sunt invitați să descopere arta dincolo de sala de clasă în cadrul celei de-a patra ediții a proiectului 'ExplozivART', un program gratuit de ateliere și spectacole de teatru menit să completeze educația formală a adolescenților. 'ExplozivART este un proiect care se adresează tuturor liceenilor
Mureș: Studenți din universități europene au simulat rolul de manageri de calitate în industria auto, la UMFST
Studenți din mai multe universități europene au participat, la Târgu Mureș, la proiectul internațional 'Be a Quality Manager for 5 Days', organizat de grupul local al European Students of Industrial Engineering and Management (ESTIEM LG Mureș). 'Timp de cinci zile, tinerii au experimentat rolul unui manager de calitate î
Bihor: Stratul de ozon al planetei nu a mai scăzut în ultimii zece ani, datorită măsurilor internaționale (fizician)
Stratul de ozon, care protejează viața de radiațiile ultraviolete, dă semne de refacere după decenii de măsuri internaționale și nu a mai scăzut în ultimii zece ani, a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Monica Costea, fizician și șef de lucrări la Facultatea de Protecția Mediului din Oradea. Aceasta atrage atenția însă că ideea că
Mihnea Costoiu, ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est
Rectorul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica din București, Mihnea Costoiu, a fost ales președinte al Conferinței Regionale a Rectorilor Instituțiilor Membre din Europa Centrală și de Est (C2R-ECO) din cadrul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF). La scrutin au participat 74% din totalul membrilor C2R-ECO cu drept
UMF 'Carol Davila' - în top 300 al clasamentului Shanghai Global Ranking în domeniul Medicină Clinică
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București își reconfirmă poziția între universitățile de referință la nivel internațional, fiind inclusă în ediția 2026 a prestigiosului clasament Shanghai Global Ranking of Academic Subjects (GRAS) în două domenii academice, Medicină Clinică (201-300) și Sănătate Publică (401-50
Olt: Lecturi terapeutice pentru o mai bună comunicare și interacțiune socială, la Biblioteca Județeană
O serie de ateliere cu lecturi terapeutice pentru copii vor fi organizate la Biblioteca Județeană 'Ion Minulescu' Olt începând din luna octombrie, potrivit managerului instituției, Mihaela Stana, care a precizat că în această săptămână are loc de etapa de înscrieri. 'Începând din această to
Covasna: Oferta Festivalului MindFormers de la Sfântu Gheorghe - peste 50 de programe pentru publicul școlar
'The Future Doesn't Just Happen, We Shape It' este genericul celei de-a doua ediții MindFormers, un festival interdisciplinar de știință, tehnologie și cultură care se va desfășura în perioada 16-19 septembrie, la fosta Fabrică de Țigarete din Sfântu Gheorghe. Evenimentul va aduce în fața publicului fizicieni, cer







