Banu (IŞMB): Profesorul acuzat de pornografie infantilă nu a mai venit la şcoală în ultimii 3 ani; din 2014 - în medical

Profesorul de Istorie, cercetat într-un dosar de pornografie infantilă, nu a mai venit la şcoală în ultimii trei ani, a declarat miercuri pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Marian Banu.
"Este al patrulea an în care el nu mai vine la şcoală. Este vorba despre un profesor de Istorie, gradul I, 58 de ani. Bănuiesc că este pensionat medical, are o afecţiune. Din 2014 a intrat în concediu medical care a fost prelungit. El nu a mai venit la şcoală în ultimii trei ani şcolari", a spus Banu.
Profesorul în cauză a fost reţinut miercuri de procurorii DIICOT, care fac cercetări într-un dosar de pornografie infantilă în formă continuată şi act sexual cu un minor.
"La data de 30 ianuarie, poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii informatice din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub coordonarea DIICOT - Structura Centrală, au efectuat o percheziţie la domiciliul unui bărbat în Bucureşti. În urma percheziţiei au fost ridicate patru HDD-uri interne, un laptop, 2.343 de medii optice (CD şi DVD), trei telefoane mobile, două stick-uri de memorie, 12 mini-casete video de 8 mm şi 32 de casete video VHS", a informat Inspectoratul General al Poliţiei Române.
Din cercetări a reieşit că, în perioada 2000 - 2015, Gheorghe Bordeiu, în vârstă de 59 de ani, din Bucureşti, fost profesor de Istorie, ar fi produs şi deţinut materiale pornografice cu minori. De asemenea, el ar fi întreţinut acte sexuale cu un băiat minor, în vârstă de 15 ani, abuzând de autoritatea şi influenţa sa asupra victimei. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Evaluarea la clasa a II-a continuă cu proba la Matematică și explorarea mediului
Evaluarea națională la clasa a II-a continuă, joi, cu proba la Matematică și explorarea mediului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării. Evaluarea Națională la clasa a II-a a început marți cu proba de Limbă și comunicare (scris) - Limba română. Vineri, elevii din partea minorităților naționale vor susț
Designul și artele aplicate, dar și game-art sunt atracții pentru masteranzii UVT
Designul și artele aplicate au devenit un domeniu foarte căutat, pentru că a început să aibă solicitare pe piața muncii, atât din perspectiva șanselor pe care absolvenții unor astfel de studii le au de a fi angajați, dar și a șanselor ca aceștia să-și deschidă o afacere în domeniu și să devină antreprenori, afirmă profesorul universitar Iosif Mihail
Arad: În premieră națională, elevi de liceu au absolvit cursuri și au certificate de competențe antreprenoriale
Aproximativ 30 de elevi de liceu au absolvit, în premieră națională, un curs de competențe antreprenoriale, în urma căruia au obținut un certificat recunoscut juridic la nivel național, inclusiv de Ministerul Muncii și Ministerul Educației Naționale. Cursul a fost organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Arad,
România a obținut locul al V-lea la Olimpiada internațională de Limba latină
România a obținut locul al V-lea la Olimpiada internațională de Limba latină Certamen Ciceronianum Arpinas, desfășurată în Italia, prin Luca Georgescu de la Liceul 'Miguel de Cervantes' din București. Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, România a fost reprezentată de un lot format din șase elevi: Luca Georg
Prezidențiale2025/Iași: Campanie de informare și conștientizare a importanței votării tinerilor, lansată de elevii celor două echipe de robotică de la LIIS
Elevii care fac parte din echipele de robotică ale Liceului Teoretic de Informatică 'Grigore Mosil' din Iași, premiați în mai multe rânduri la nivel mondial, au demarat o campanie de informare și conștientizare a tinerilor asupra importanței votării. Căpitanii și membrii celor două echipe de robotică ale Liceului Teoretic d
Iași: Sculptura 'Regina Nordului', o prezență mistică în peisajul Universității de Științele Vieții
'Regina Nordului', o sculptură de 2,6 metri înălțime, din fibră de sticlă, cu nervuri translucide care luminează în întuneric va putea fi admirată, timp de un an, la Universitatea de Științele Vieții 'Ion Ionescu de la Brad' (USV) Iași. Sculptura este realizată de peisagistul Claudiu Ivașcu și artista plastică
Politehnica București lansează o campanie de strângere de semnături pentru lansarea unui nou program spațial național
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București a anunțat începerea unei campanii de strângere de semnături pentru lansarea unui nou program spațial național, cu obiectivul de a pregăti următorul astronaut român și de a poziționa România în 'avangarda inovației' aerospațiale europene. 'În c
Mureș: Cămin studențesc realizat printr-o investiție de 5,8 milioane de euro, inaugurat la UMFST de ministrul Dezvoltării
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a inaugurat, marți, la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) 'George Emil Palade' din Târgu Mureș primul cămin studențesc nou, construit în urma unei investiții de circa 5,8 milioane de euro, derulată prin Compania Națională de Investiții (CNI).
Începe Evaluarea Națională la clasa a II-a; marți - prima probă
Elevii de clasa a II-a susțin în această săptămână Evaluarea Națională, prima probă având loc marți. Potrivit Ministerului Educației, calendarul Evaluării Naționale la clasa a II-a este următorul: * 13 mai - Limbă și comunicare (scris) - Limba română * 13 mai - Limbă și comunicare (scris) -
Tulcea: Elevi din nouă licee din județ participă la Maratonul de educație antreprenorială
Elevi din nouă licee din județul Tulcea participă, luni, la Teatrul 'Jean Bart' din municipiu, la Maratonul educației antreprenoriale, eveniment organizat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), în parteneriat cu Ministerul Educației și Universitatea de Vest din Timișoara. În cele două ediții anterioare ale evenimen
MEC: Șapte medalii pentru România la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având statut de invitat la această competiție, informează, duminică, Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Prezidențiale2025/ Ministerul Educației: Politica este interzisă în școală
Ministerul Educației și Cercetării subliniază că politica este interzisă în școli, în contextul campaniei electorale aflată în desfășurare pentru cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale. 'Fiind în perioada campaniei electorale pentru poziția de președinte al României, trebuie să reamintim f
Iași: EUROINVENT - Expoziția Europeană a Creativității și Inovării și-a desemnat câștigătorii
Cele mai impresionante invenții din domeniul medicinei, automotive, tehnologiei avansate au fost premiate, sâmbătă, în ultima zi a celei de-a XVII-a ediții EUROINVENT - Expoziția Europeană a Creativității și Inovării, eveniment care s-a desfășurat la Palatul Culturii din Iași.
Iași: Studenții la Bioinginerie Medicală arată la Euroinvent că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte
Un grup de studenți de la Universitatea de Medicină și Farmacie 'Grigore T.Popa' Iași demonstrează că o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte, iar cu ajutorul unei imprimante 3D se poate schimba modul în care tratăm cazurile medicale dificile și, mai mult decât atât, se pot salva vieți încă din perioada intrauterină.
Program pilot pentru elevi despre protecția medicului, lansat de 'Let's Do It, Romania'
Programul pilot '#Doers School', dedicat școlilor care vor să educe elevii despre protecția mediului prin acțiuni concrete, creativitate și implicare civică, a fost lansat de asociația 'Let's Do It, Romania'. Potrivit unui comunicat remis vineri presei de asociație, proiectul pilot debutează cu un număr limitat de 20 de școli din toată țara