logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Alţi 15 rectori susţin nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei; în total, 45 au semnat scrisoarea deschisă

Imagine din galeria Agerpres

Numărul rectorilor de universităţi din întreaga ţară care sprijină nominalizarea lui Valentin Popa ca ministru al Educaţiei Naţionale a ajuns duminică la 45, după ce încă 15 au semnat scrisoarea deschisă de susţinere a acestuia în funcţia respectivă, document care sâmbătă avea 30 de semnatari.

"Cu o experienţă de peste 25 de ani în educaţie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmându-se ca un cadru didactic şi cercetător de prestigiu în domeniul său de activitate. Activitatea managerială a domniei sale a debutat în anul 2004, fiind încununată prin alegerea ca rector al Universităţii 'Ştefan cel Mare' din Suceava, dar şi ca preşedinte al consorţiului 'Academica Plus', care reuneşte 11 universităţi din România", se arată în scrisoarea deschisă.

Potrivit semnatarilor, Valentin Popa a reuşit transformarea Universităţii "Ştefan cel Mare", care oferă "un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională".

"Cu o personalitate dinamică, de luptător, alături de întreaga comunitate academică, domnul rector Popa a reuşit transformarea Universităţii 'Ştefan cel Mare' din Suceava în ceea ce este astăzi: un număr dublu de studenţi, de patru ori mai multe programe de studii, o creştere majoră a fondurilor obţinute din activitatea de cercetare şi extinderea într-un ritm alert a infrastructurii universitare. Din ce în ce mai multe cadre didactice de o valoare incontestabilă au ales să fie titulare la Suceava, inclusiv din rândurile diasporei ştiinţifice româneşti, regăsind aici un climat potrivit pentru performanţă în dezvoltarea profesională", se mai precizează în scrisoarea deschisă.

De asemenea, semnatarii afirmă că, prin punctele de vedere exprimate în cadrul reuniunilor Consiliului Naţional al Rectorilor, Valentin Popa a susţinut excelenţa şi calitatea în educaţie, dar şi accesul echitabil la resurse, dovedindu-se "un bun cunoscător al sistemului, extrem de pragmatic şi implicat, care stăpâneşte mecanismele de funcţionare şi finanţare universitară, cu viziune strategică, ancorată în tendinţele la nivel european şi global".

"Rectorul Valentin Popa s-a implicat în dezvoltarea legăturii între educaţia preuniversitară şi cea universitară, inclusiv prin susţinerea unor evenimente de anvergură cum ar fi Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică, organizată la Suceava în anul 2014. Sub conducerea domniei sale, Universitatea 'Ştefan cel Mare' din Suceava a dezvoltat Lectoratul de limba română de la Cernăuţi, punct de reper pentru păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a etnicilor români din Ucraina, de o deosebită importanţă în contextul politic actual. Rectorul Valentin Popa este, de asemenea, preşedinte al consorţiului universităţilor din Moldova - România - Ucraina. Susţinem astfel numirea domnului rector Valentin Popa în funcţia de ministru al Educaţiei, competenţa academică şi managerială, verticalitatea şi implicarea profesională şi personală fiind argumentele care trebuie să stea la baza unei astfel de decizii", au conchis semnatarii.

Documentul transmis duminică AGERPRES este semnat de: rectorul Universităţii "Transilvania" din Braşov, Ioan Vasile Abrudan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Leonard Azamfirei, rectorul Universităţii "Titu Maiorescu" din Bucureşti, Smaranda Angheni, rectorul Universităţii de Artă din Bucureşti, Cătălin-Mihai Bălescu, rectorul Universităţii "Eftimie Murgu" din Reşiţa, Andrade-Ionuţ Bichescu, rectorul Universităţii "Vasile Goldiş" din Arad, Coralia-Adina Cotoraci, rectorul Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi, Iulian Gabriel Bîrsan, rectorul Universităţii de Arte din Târgu Mureş, Sorin-Ion Crişan, rectorul Universităţii "Lucian Blaga" din Sibiu, Ioan Bondrea, rectorul Universităţii "Petru Maior" din Târgu Mureş, Călin Enăchescu, rectorul Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia, Valer-Daniel Breaz, rectorul Universităţii Româno-Americană din Bucureşti, Ovidiu Folcuţ. rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, Nicolae Istudor, rectorul Universităţii Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iaşi, Dan Caşcaval, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj Napoca, Alexandru Irimie, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, Cornel Cătoi, rectorul Universităţii "Aurel Vlaicu" din Arad, Ramona Lile, rectorul Universităţii din Piteşti, Dumitru Chirleşan, rectorul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" Bucureşti, Nicolae Mandea, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism "Ion Mincu" din Bucureşti, Marian Moiceanu, rectorul Universităţii Petrol - Gaze din Ploieşti, Pascu-Mihai Coloja, rectorul Universităţii de Arte şi Design din Cluj Napoca, Radu-Marcel Moraru, Rectorul Universităţii POLITEHNICA din Bucureşti, Mihnea Cosmin Costoiu, rectorul Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, Diana Asinefta Moş, rectorul Universităţii "Valahia" din Târgovişte, Călin-Dinu Oros, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" din Iaşi, Viorel Scripcariu, rectorul Universităţii Maritime din Constanţa, Cornel Panait, Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Florin Pelin, rectorul Universităţii de Arte "George Ionescu" din Iaşi, Atena-Elena Simionescu, rectorul Universităţii "Babeş Bolyai" din Cluj Napoca, Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii din Craiova, Cezar Ionuţ Spînu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, Cosmin Alin Popescu, rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, Vasile Ţopa, rectorul Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti, Ovidiu Puiu, rectorul Universităţii Tehnice de Construcţii din Bucureşti, Radu Sorin Văcăreanu, rectorul Universităţii "DANUBIUS" din Galaţi, Corneliu-Andy Puşcă, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi, Vasile Vîntu, rectorul Universităţii din Petroşani, Sorin Mihai Radu, rectorul Academiei de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca, Vasile Jucan, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, Ion Rogoveanu, rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Sorin Rugină, rectorul Universităţii "Vasile Alecsandri" din Bacău‚ Carol Schnakovszky.

 

AGERPRES / (AS - autor: Cristina Matei, editor: Irina Poenaru, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 79

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Educatie - Stiinta 20-10-2026 11:56

Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din

Educatie - Stiinta 20-10-2026 11:43

Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale

Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio

Educatie - Stiinta 19-10-2026 21:07

Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic

Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f

Educatie - Stiinta 19-10-2026 16:40

Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev

Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis

Educatie - Stiinta 19-10-2026 15:40

Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA

Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli

Educatie - Stiinta 19-10-2026 15:16

Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC

Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu

Educatie - Stiinta 19-10-2026 13:41

Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli

Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de

Educatie - Stiinta 19-10-2026 12:46

Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde

Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P

Educatie - Stiinta 19-10-2026 11:29

Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)

Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p

Educatie - Stiinta 19-10-2026 10:40

VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie

Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri

Educatie - Stiinta 17-10-2026 18:16

Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS

Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt

Educatie - Stiinta 17-10-2026 05:43

Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești

Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f

Educatie - Stiinta 16-10-2026 16:53

Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists

Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în

Educatie - Stiinta 16-10-2026 07:49

Dimian: Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete

Autoritatea profesorului și siguranța în școală trebuie apărate prin măsuri concrete, iar profesorii trebuie să știe că au sprijinul instituțiilor atunci când sunt amenințați sau agresați în exercitarea profesiei, a declarat vineri ministrul interimar al Educației, Mihai Dimian, care a reacționat în cazul profesorului de Sport din Timișoara ag

Educatie - Stiinta 15-10-2026 16:40

Ministerul Educației: 69,11% - rata promovării probei de competențe la concursul pentru funcțiile de director de școală

Rezultatele probei de competențe din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, după contestații, arată o promovabilitate de 69,11%, a informat joi Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit unui comunicat al MEC, au fost depuse 355 de contest