REPORTAJ Mureş: Elevul Bogdan Blaga, matematicianul nonconformist, premiat la Olimpiada Naţională de Lingvistică
Elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional "Alexandru Papiu Ilarian" din Târgu Mureş, Bogdan Blaga, medaliat cu argint de Societatea de Ştiinţe Matematice din România (SSMR) şi singurul elev din ţară a cărui problemă pe care a compus-o şi propus-o pentru Olimpiada Naţională de Matematică a fost inclusă în subiectul pentru clasa a IX-a, s-a făcut remarcat şi ca matematicianul ce a reuşit să obţină o menţiune specială la Olimpiada Naţională de Lingvistică.
Elevul mureşean, care nu exclude posibilitatea scrierii unei culegeri de matematică, îşi doreşte ca la finalul liceului să îşi continue studiile în Statele Unite ale Americii, la o universitate precum Stanford, Harvard, Princeton sau MIT, iar apoi să se axeze pe cercetare, pentru a putea schimba ceva, nu doar în România, ci şi la nivel global.
Bogdan Blaga susţine că deşi este mulţumit de rezultatele obţinute la olimpiade şi concursuri, cea mai mare satisfacţie i-a adus-o această problemă propusă pentru Olimpiada Naţională de Matematică, ce a fost inclusă în subiectul pentru clasa a IX-a.
"A fost o afirmare că ceva ce am compus eu a fost bun. Atunci când rezolv o problemă de matematică, nu mă limitez doar la ipoteza şi concluzia acesteia. Încerc să îi explorez întreg 'universul', îmi pun întrebări cum ar fi: 'Rămâne adevărată concluzia dacă renunţăm la condiţia X?' sau 'Este reciproca adevărată?'. Astfel, prin această explorare, se poate ajunge de la o idee simplă la un fenomen interesant. Acesta a fost procesul prin care am propus problema. Am plecat de la o idee pe care am dezvoltat-o şi mi s-a părut foarte interesant. Cred că problema a fost aleasă deoarece este puţin atipică şi surprinde o idee rar întâlnită la olimpiadă, astfel pentru a o rezolva este nevoie să gândeşti puţin în afara 'cutiei', nu te poţi limita doar la problemele pe care le-ai lucrat", a declarat, pentru AGERPRES, Bogdan Blaga.
El a spus că nu i s-a mai cerut să elaboreze şi alte subiecte, întrucât "acesta este un lucru care trebuie să vină natural", dar că vara trecută a explorat mai multe idei şi a reuşit să compună câteva probleme, pe care este nerăbdător să le propună în acest an la olimpiadă.
"Nu exclud posibilitatea scrierii unei culegeri de matematică pe viitor, însă momentan sunt mai mult focusat pe acapararea de cunoştinţe şi pe dezvoltarea personală şi profesională. Deşi lingvistica mi-a plăcut la nivel de olimpiadă, nu intenţionez să urmez studii în acest domeniu, poate doar tangenţial. Pe viitor, doresc să îmi construiesc o bază solidă de cunoştinţe în matematică, informatică, filosofie şi neuroştiinţă la facultate, ca apoi să urmez un doctorat în inteligenţă artificială, domeniu foarte vast în care, într-un final, aş dori să fac cercetare. Consider că acest domeniu este probabil cel mai important pentru omenire în viitorul apropiat şi este necesar ca tot mai multe minţi capabile să contribuie", ne-a dezvăluit Bogdan.
Fiind în clasa a XII-a, Bogdan Blaga a aplicat până acum, în Anglia, la cinci facultăţi (Oxford, Imperial College, Warwick, Birmingham, UCL) şi a fost deja acceptat la două (Warwick şi Birmingham), însă aşteaptă un răspuns şi de la celelalte.
"Deşi mi-ar plăcea să studiez şi în Anglia, intenţia mea este să îmi continui studiile în Statele Unite la o universitate precum Stanford, Harvard, Princeton sau MIT. În acest sens, urmează să îmi depun aplicaţiile până în ianuarie. Odată ce am primit toate răspunsurile, în martie mă voi decide la ce facultate voi merge. În viitor, mă văd făcând cercetare în Statele Unite, cel mai probabil la o instituţie non-profit, cum ar fi MIRI (Machine Intelligence Research Institute). Nu doresc acest lucru pentru că nu am o părere bună despre ţara noastră, ci pur şi simplu consider că în acel mediu aş putea avea cel mai mare impact. Totodată, odată ce am acces la resursele necesare, doresc să schimb ceva, nu numai în România, ci şi la nivel global, în mod special în ţările în dezvoltare", a accentuat elevul.
Bogdan Blaga ne-a mai spus că încă de mic i-au plăcut matematica şi exerciţiile de logică, acest lucru fiind datorat bunicului său care îl "provoca mereu cu calcule sau exerciţii de gândit".
"Începând cu clasa a IX-a am realizat că dacă vreau să am rezultate bune, este necesar să depun un efort mai mare. De atunci am lucrat în continuu la matematică şi o fac cu mare plăcere. Toate concursurile la care am participat până acum m-au ajutat deoarece mi-au ridicat încrederea în sine. Consider că orele în care eram în concurs au fost probabil cele mai productive din punct de vedere al activităţii mentale. În fiecare an, am început munca încă din vară, parcurgând materia anului care urmează şi apoi parcurgerea unor culegeri. Consider că această muncă perpetuă, îmbinată cu încrederea în sine şi cu ajutorul altor persoane (părinţi, profesori dar şi prieteni cu care m-am putut consulta) au fost cheia obţinerii medaliei de argint la Olimpiada Naţională de Matematică din 2017. Pe de altă parte, lingvistica este o materie pe care am descoperit-o doar recent. Pregătirea pentru această olimpiadă a presupus rezolvarea subiectelor propuse în anii precedenţi", a menţionat Bogdan.
Tânărul a afirmat că, la prima vedere, nu ar părea să existe lucruri în comun între matematică şi lingvistică, însă Olimpiada de Lingvistică te provoacă la o gândire logico-matematică, întrucât "reuşeşte să îmbine reguli morfo-sintactice, împreună cu alte concepte".
"Un subiect de lingvistică nu presupune cunoştinţe anterioare într-o anumită limbă, cum ar fi amharica sau fijiana, ci pur şi simplu dintr-un set limitat de exemple, elevul trebuie să realizeze conexiuni, să observe structuri care se repetă etc., şi apoi să aplice aceste observaţii pentru a răspunde la cerinţe cum ar fi să realizeze traduceri, să pună accente sau să explice regulile unui sistem numeric. Astfel, am putea vedea această olimpiadă ca fiind una perfectă, în ideea că este răsplătită inteligenţa nativă şi nu atât de mult munca depusă, lucru care poate fi considerat atât bun, cât şi rău. Aşadar, scopul acestei olimpiade este să promoveze gândirea logică şi sistematică", ne-a explicat elevul.
Deşi susţine că are un spirit "foarte competitiv şi o mare ambiţie", el consideră că toate lucrurile trebuie făcute cu o gândire altruistă, "căci aşa poate apărea cel mai mare progres, atât individual, cât şi colectiv".
"Totodată, o altă caracteristică care mă defineşte este nonconformismul. Nu îmi place să mă limitez la standardele impuse, fie ele legate de îmbrăcăminte, mod de lucru, limbaj etc. şi consider că acesta este un lucru foarte bun, cât timp nu este dus la extrem", a mai spus Bogdan Blaga. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Nona Jalbă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în











