REPORTAJ Harghita: Festival de astronomie la Miercurea Ciuc, cu expoziţii tematice şi mulţi iubitori ai cerului înstelat
Mai multe expoziţii tematice, una dintre ele destinată nevăzătorilor, o gală specială şi nume cunoscute ale astronomiei româneşti sunt ingredientele unui festival de astronomie organizat la Miercurea Ciuc de Asociaţia "Ucenicul Astronom", care a luat fiinţă în urmă cu un an, cu scopul de a-i face pe oameni să-şi ridice mai des capul din pământ şi să se uite către cer.
În holul Palatului Administrativ din Miercurea Ciuc au fost vernisate, vineri, mai multe expoziţii - două de astrofotografie, alte două care au prezentat publicului constelaţiile într-un mod accesibil, precum şi o expoziţie cu descrierea Sistemului Solar şi a legendelor care s-au ţesut în jurul planetelor, încă din cele mai vechi timpuri.
Vizitatorii, de toate vârstele, s-au uitat fascinaţi la imagini şi au ascultat explicaţiile iubitorilor cerului plin de stele.
Expoziţia "Constelaţii tradiţionale româneşti", adusă de la Complexul Astronomic din Baia Mare, este, de fapt, o prezentare audio şi video, cu ajutorul unor monitoare şi a unor căşti, a constelaţiilor tradiţionale româneşti, aşa cum le vedeau străbunii noştri.
"Este vorba despre viziunea ţăranului român asupra cerului, ce au văzut strămoşii noştri deasupra capului, diferit de constelaţiile oficiale. Constelaţiile oficiale sunt în număr de 88, au fost puse pe cer în mare parte de Ptolemeu în secolul al doilea după Hristos. Noi am găsit 39 de constelaţii româneşti, 20 dintre ele coincid cu cele ptolemaice, semn că ţăranul român avea deja cunoştinţe de astronomie. 19 sunt absolut autentice, nu au nici o legătură cu ce a văzut Ptolemeu pe cer. La noi sunt foarte multe constelaţii agricole, constelaţii religioase, constelaţii istorice, cum ar fi 'Gemenii', cărora românii le-au spus 'Romulus şi Remus''', a explicat Ovidiu Ignat, directorul Complexului Astronomic din Baia Mare.
De asemenea, tot specialiştii de la Baia Mare au adus şi expoziţia "Cerul în mânile tale", prin intermediul căreia persoanele nevăzătoare pot descoperi un număr de nouă constelaţii tradiţionale româneşti.
"Pentru a lărgi aria publicului vizitator, ne-am gândit dacă ar fi posibil să-i învăţăm constelaţiile pe cei care nu văd. (...) Pe diagrama tactilă e constelaţia în relief, este scriere în relief, scriere Braille şi este o sferă pe care am încercat să punem cu mărgele cele nouă constelaţii, cum ar arăta ele pe cerul real", a mai spus Ovidiu Ignat.
De altfel, mai multe persoane nevăzătoare au încercat, cu ajutorul ghizilor, să descopere constelaţiile tradiţionale româneşti, iar câţiva elevi aflaţi la festival au experimentat senzaţiile pe care le trăiesc nevăzătorii după ce au fost legaţi la ochi şi au încercat să "vadă" cu ajutorul degetelor.
O altă expoziţie este cea a astrofografului Attila Munzlinger, un medic din localitatea harghiteană Lăzarea, care, aşa cum a mărturisit, s-a îndrăgostit de cer "la cinci anişori când nenea Armstrong a păşit pe Lună şi noi am avut şansa, aici în România, să urmărim în direct toată transmisia".
Pasiunea pentru fotografie a venit în mod firesc, de la tatăl său, care era un cunoscut artist fotograf, iar acum astrofotografiile realizate de dr. Attila Munzlinger sunt foarte apreciate şi premiate.
Spune că este o delectare imensă să privească şi să fotografieze cerul înstelat şi că întotdeauna se încarcă cu energie, chiar dacă stă 5-6 ore în frig.
"Nu mă oboseşte, chiar mă încarcă, dacă pot să stau sub cerul înstelat câteva ore imediat uit de toate problemele şi mă încarc cu energie.Ca medic este foarte important, pentru că în timpul zilei te întâlneşti numai cu suferinţa, cu boala, cu durerile, cu problemele care te încarcă, pe care le iei aşa, cu tine, şi le duci în spate. Sub stele, imediat pot să scapi de această mare suferinţă şi imediat când te uiţi şi mai ales când te gândeşti la spaţiul cosmic şi la univers, întotdeauna toate problemele devin foarte minuscule, ceea ce îţi dă energie, îţi dă încredere în viaţă, în sine", a mai spus dr. Attila Munzlinger.
Un alt nume de renume al astronomiei şi astrofotografiei româneşti, Valentin Grigore, a punctat faptul că astronomia este o stare de spirit, este cea mai însemnată moştenire culturală a omenirii, căreia îi datorăm "de la calendar, până la vorbitul la telefonul mobil", iar evenimentul de la Miercurea Ciuc aduce în faţa publicului partea frumoasă a astronomiei, "fără formule".
"Noi venim aici, în faţa publicului, cu partea frumoasă a atronomiei, lipsită de formule, astronomia aşa cum este ea percepută de omul obişnuit. Pentru că astronomia este o stare de spirit, iar pentru cine vrea să cunoască mai multe, are obiectul de studiu chiar deasupra capului. Din păcate, în era modernă avem poluare luminoasă, este un fenomen care obturează observarea stelelor din oraşe (...) Aici venim cu frumuseţea cerului care găseşte rezonanţă în sufletul oamenilor şi astfel pătrunzi într-un univers şi, de fapt, constaţi că faci parte din el, că omul este ca o legătură dintre pământ şi cer şi, din păcate, această legătură s-a cam rupt în ultimul timp", a afirmat Valentin Grigore, care este preşedinte al Societăţii Astronomice Române de Meteori şi coordonator pentru România al Asociaţiei Mondiale "Astronomi fără frontiere".
Acesta a ţinut să adauge că astronomia uneşte oamenii, înlătură barierele şi frontierele, reprezintă un limbaj comun ş înseamnă "legătura între oameni şi legătura oamenilor cu cerul de deasupra lor".
Valentin Grigore a mai spus că în România există un paradox, acela că astronomia nu se studiază în şcoală, dar ţara noastră are olimpici internaţionali la astronomie, iar rolul asociaţiilor de astronomie şi al pasionaţilor acestei ştiinţe este acela de a umple "această mare mare, mare lipsă în sistemul de învăţământ românesc".
Valentin Grigore este şi un cunoscut astrofotograf, parte din lucrările sale putând fi admirate la festivalul de la Miercurea Ciuc.
Sufletul evenimentului de astronomie de la Miercurea Ciuc, care se întinde pe două zile, este Sorin Cosmin Micloş, un tânăr de 35 ani, care lucrează ca impiegat de mişcare la CFR, este pasionat de astronomie de mai bine de 20 ani şi de un an de zile, de când s-a înfiinţat Asociaţia "Ucenicul Astronom", îşi trăieşte visul, acela de a-i învăţa pe oameni să privească mai des către cer.
"Dorim ca oamenii să-şi mai ridice un pic capul din pământ, să se uite un pic în sus şi să vadă care sunt adevăratele valori ale vieţii. Adică nu neapărat trebuie să trăim într-o societate care e predominant condusă de nevoia materială. La urma urmei, suntem nişte fiinţe, avem un timp limitat de trăit pe această planetă şi dacă nu-l trăim şi nu-l încărcăm pozitiv şi să vedem care sunt adevăratele valori, ceea ce facem eu zic că e o umbră la Pământ, risipim timpul degeaba", a declarat Sorin Cosmin Micloş.
În doar un an de zile, alături de prietenii săi la fel de pasionaţi de cerul înstelat, respectiv Sorin Bota, Sergiu Sângeorzan şi Főcze Zsolt Antal, tânărul din Miercurea Ciuc a participat voluntar la sute de ore în care i-au iniţiat în tainele astronomiei pe mai bine de 1.600 de elevi din Harghita, Neamţ, Bacău şi Dâmboviţa.
Pentru anul care vine, cea mai mare dorinţă de membrilor Asociaţiei "Ucenicul Astronom" este să demareze amenajarea unui punct de observaţie astronomică pe vârful Greţeş, din Tomeşti, la graniţă cu Izvoru Mureşului, acolo unde copiii să poată vedea cu ochii lor ceea ce învaţă la orele de astronomie.
Festivalul de astronomie de la Miercurea Ciuc se va încheia, sâmbătă, cu o gală organizată la cinematograful din oraş, unde iubitorii acestei ştiinţe sunt aşteptaţi cu mai multe prezentări deosebite.
AGERPRES / (A - AS - autor: Gina Ştefan, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vrancea: Tinerii află despre consecințele faptelor penale într-un proiect de prevenire a infracționalității în rândul minorilor
Peste 100 de elevi de la mai multe licee din municipiul Focșani, alături de profesori și părinți, au participat, marți, la Muzeul Vrancei, la o întâlnire de prevenire a delincvenței juvenile și de educație juridică, organizată în cadrul proiectului 'Infracționalitatea în rândul minorilor', inițiat de Asociația Legal Community.
Peste 98% dintre candidați au promovat proba scrisă pentru funcțiile de director și director adjunct în școli
Un număr de 4.519 candidați au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, reprezentând o rată de promovare de 98,24% dintre participanți, potrivit datelor rezultate din platforma de evaluare digitalizată, înainte de soluționarea contestațiilor.
Sindicaliști din educație: Unitățile de învățământ au nevoie de măsuri urgente pentru protecția angajaților și a copiilor
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'Spiru Haret' au cerut, marți, măsuri urgente pentru creșterea siguranței elevilor și a angajaților din unitățile de învățământ, în contextul incidentelor violente din școli, cel mai recent fiind atacul cu cuțitul comis de un elev la o școală din
Ministerul Educației a publicat forma finală a calendarului Evaluării Naționale
Ministerul Educației și Cercetării a publicat, marți, forma finală a calendarului de desfășurare a Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026 - 2027 și a calendarului simulării acestui examen. Astfel, pe 22 iunie 2027 se va susține proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Evaluării Națio
Vâlcea: Programul Național de Educație Financiară, de luna viitoare în toate liceele din Râmnic
Programul Național de Educație Financiară pentru România - PNEFR va ajunge de luna viitoare și în liceele din Râmnicu Vâlcea, reprezentanți de prim rang din mediul academic, instituțional și financiar-bancar urmând să susțină sesiuni interactive în fiecare clasă de liceu din oraș, pentru ca elevii să înțeleagă mecanismele economice f
Bistrița-Năsăud: Cursuri online pentru elevii școlii unde s-a produs atacul cu cuțitul, comis de un elev
Consiliul de administrație al Școlii gimnaziale 'Ștefan cel Mare' din Bistrița, unde luni dimineața un elev de 13 ani a atacat și a rănit cu cuțitul o profesoară și un copil de 12 ani, a decis
Iași: La TUIASI se discută despre viitorul educației inginerești în contextul evoluției IA
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) informează că va găzdui miercuri, 21 octombrie, o întâlnire a reprezentanților facultăților de Automatică și Calculatoare din opt centre universitare din România, dedicată viitorului educației inginerești în contextul schimbărilor din industria IT cauzate de evoluția accelerată a inteli
Iași: Matematicieni de prim rang din universități de top ale lumii, la un workshop al UAIC
Facultatea de Matematică a Universității 'Alexandru Ioan Cuza' din Iași (UAIC) organizează, în perioada 26-30 octombrie, workshopul Internațional Recent Developments in Analysis and PDEs (APDE 2026), eveniment la care vor fi prezenți peste 50 de mari matematicieni din 12 țări. Potrivit unui comunicat de presă remis de UAIC, evenimentul este o reu
Ministrul interimar al Educației cere întărirea protecției profesorilor și măsuri sporite de siguranță în școli
Ministrul interimar al Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a condamnat agresiunea produsă luni dimineață într-o școală din municipiul Bistrița, în urma căreia o profesoară și un elev au fost răniți, și a solicitat parlamentarilor să susțină modificarea cadrului legal pentru creșterea siguranței în mediul școlar. Un elev de
Bihor: Studenți din șase țări europene, la Universitatea din Oradea, pentru energia verde
Universitatea din Oradea găzduiește, în perioada 19-23 octombrie, un program internațional dedicat tehnologiilor energetice sustenabile, organizat în cadrul alianței universitare EU GREEN, la care participă 21 de studenți din șase țări europene, alături de 20 de studenți orădeni și șase cadre didactice din universități partenere. P
Bihor: Specialiști din patru țări - instruiți la Penitenciarul Oradea să sprijine deținuții cu dificultăți de învățare (GALERIE FOTO)
Penitenciarul Oradea găzduiește, în perioada 19 - 23 octombrie, un curs internațional de formare a specialiștilor din patru țări europene, în cadrul proiectului european Erasmus+ FLEX-ability, inițiat de comisarul-șef de penitenciare Laura Opriș. ''Acest proiect se adresează în principal personalului polițiștilor de p
VIDEO ISJ Bistrița-Năsăud: Elevul de clasa a VII-a l-ar fi atacat pe cel de a VI-a fiindcă este de altă religie
Elevul de clasa a VII-a care i-a atacat luni dimineața pe un alt elev de clasa a VI-a și pe o profesoară de la Școala Gimnazială ''Ștefan cel Mare'' ar avea tendințe de radicalizare, motivul agresiunii fiind religia minorului atacat, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Bistrița-Năsăud, Vasile Șteopoaie. Potri
Mureș: Trei roboți umanoizi și un robot patruped, prezentați în premieră națională la conferința LIMITL3SS
Trei roboți umanoizi și un robot patruped au fost prezentați sâmbătă, în premieră națională, în cadrul conferinței LIMITL3SS, desfășurată la Palatul Culturii din Târgu Mureș. Evenimentul, centrat pe tranziția de la algoritmii digitali la robotica umanoidă, a deschis calea unor posibile parteneriate locale pentru dezvolt
Politehnica București: A treia ediție a POLISPORT; sâmbătă - în Capitală, pe 24 octombrie - la Pitești
Cea de-a treia ediție a POLISPORT se desfășoară sâmbătă, în campusul Politehnica București, iar pe 24 octombrie, la Pitești. Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, studenții, cadrele didactice și ceilalți membri ai comunității sunt invitați să lase deoparte, pentru o zi, rutina academică și să intre în joc, fie că aleg să concureze, f
Galați: Patru cercetători ai Universității 'Dunărea de Jos', în clasamentul mondial Top 2% Scientists
Patru cadre didactice ale Universității 'Dunărea de Jos' din Galați se regăsesc în clasamentul internațional Top 2% Scientists 2026, care evidențiază cercetătorii cu impact științific la nivel mondial, a informat, vineri, instituția de învățământ superior. Potrivit universității, cei patru cercetători incluși în











