Iaşi: Cursuri suspendate în 17 şcoli din judeţ; o unitate din municipiul reşedinţă desfăşoară cursurile online
Elevii care învaţă la Colegiul Tehnic "I.C. Ştefănescu" din municipiul Iaşi desfăşoară activitatea didactică online, iar pentru alte 17 unităţi şcolare din judeţ s-a decis suspendarea activităţii, din cauza ninsorii abundente. Potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi, în cursul zilei de luni după amiaza au fost
Partida Romilor Buzău: Sesizarea penală în cazul retragerii copiilor de la şcoală - o formă de presiune ce trebuie înţeleasă
Partida Romilor "Pro Europa", filiala Buzău, consideră că sesizarea organelor de cercetare penală în situaţia în care părinţii îşi retrag copiii de la şcoală reprezintă ''o formă de presiune care trebuie înţeleasă'', fiind o măsură necesară pe fondul degradării nivelului de educaţie. Ministerul Educaţiei a tran
Numărul turiştilor străini care au vizitat în 2023 Universitatea din Cernăuţi - mai puţin de 1% din total
Numărul turiştilor străini care au vizitat Universitatea Naţională "Iuri Fedkovici" din Cernăuţi a atins, anul trecut, unul dintre cele mai scăzute niveluri din 2011 până în prezent, pe fondul războiului care afectează de doi ani Ucraina, a declarat, pentru AGERPRES, ghidul universităţii, Nicolae Costaş. Potrivit acestuia
Ministerul Cercetării: 7 milioane de lei pentru 100 de tineri savanţi români, prin programul ''Ştefan Odobleja''
Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (MCID) anunţă alocarea a 7 milioane de lei pentru 100 de tineri savanţi români, prin programul competitiv de burse "Ştefan Odobleja", din fonduri din Planul Naţional de Cercetare Dezvoltare şi Inovare IV pentru stimularea performanţelor doctoranzilor şi post-doctoranzilor în activitatea de cercetare.
Ministerul Educaţiei - precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi
Ministerul Educaţiei vine cu o serie de precizări privind asigurarea transportului gratuit pentru elevi, făcând referire la cele 14 judeţe în care nu sunt asigurate servicii publice de transport rutier judeţean. Potrivit unui punct de vedere transmis de Ministerul Educaţiei, decontul transportului, conform prevederilor legale, se face în două
Ministerul Educaţiei: Proiecte privind admiterea în învăţământul superior, dar şi examenele de finalizare a studiilor - în consultare publică
Ministerul Educaţiei a pus vineri în dezbatere publică două proiecte privind Metodologia-cadru referitoare la organizarea admiterii în învăţământul superior în ciclurile de studii universitare de scurtă durată, de licenţă, de master şi de doctorat, dar şi în cazul organizării şi desfăşurării examenelor de absolvire, licenţă/diplomă şi dise
Bihor: Un elev orădean multitalentat, admis la Academia Regală de Muzică din Londra şi la Conservatorul din Cincinnati
Un tânăr artist orădean multitalentat, clarinetistul Ion Lianu Popa, a fost admis, la 17 ani, la Academia Regală de Muzică din Londra, dar şi la Conservatorul Universităţii americane din Cincinnati, Ohio. Studiază clarinet, canto muzică uşoară şi pian, abordând cu succes mai multe genuri muzicale, unde obţine calificative maxime &i
Elevii se întorc la cursuri
Elevii se întorc luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarele vacanţe sunt programate astfel: * o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie - 3 martie; * de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi,
Cluj: Universitatea "Babeş-Bolyai" devine hub pentru învăţământul superior dual din România
Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca devine hub pentru învăţământul superior dual din România, în cadrul unor proiecte în valoare de 63 de milioane de euro. Potrivit unui comunicat transmis vineri de UBB, este vorba despre trei proiecte de constituire a unor campusuri duale, pe care Ministe
Elevii se vor întoarce luni la cursuri
Elevii se vor întoarce luni la cursuri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Următoarele vacanţe sunt programate astfel: * o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie - 3 martie; * de sâmbătă, 27 aprilie, până
Ministerul Educaţiei: Proiectul privind stabilirea salariilor pentru funcţiile didactice de conducere - în consultare publică
Ministerul Educaţiei anunţă punerea în consultare publică a proiectului privind stabilirea salariilor de bază pentru funcţiile didactice de conducere din învăţământul preuniversitar de stat. ''Ministerul Educaţiei supune consultării publice proiectul Hotărârii de Guvern pentru modificarea HG nr. 598/ 2018 pentru aprobarea Normel
Cluj: UBB atrage cercetători străini, cei mai mulţi între universităţile româneşti
Universitatea "Babeş-Bolyai" (UBB) din Cluj-Napoca anunţă că atrage noi cercetători de top din străinătate, cei mai mulţi între universităţile din ţară, prin şase proiecte de cercetare câştigate prin PNRR. "Şase noi proiecte de cercetare au fost câştigate prin Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca de cerce
Ligia Deca - bilanţ: "România Educată", majorarea bugetului, proiecte PNRR, dotări, prime pentru profesori
Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a publicat, sâmbătă, un raport de activitate pentru perioada octombrie 2022 - decembrie 2023, în care evidenţiază măsurile care au fost luate în domeniu. "Acest raport îşi propune să clarifice ceea ce echipa de la Ministerul Educaţiei, pe care am onoarea să o coordonez din octombrie
Programele de studiu Medicină în limba engleză ale UMFST, din Târgu Mureş şi Hamburg, acreditate internaţional
Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie 'George Emil Palade' din Târgu Mureş a anunţat acreditarea internaţională a programelor de studii de Medicină în limba engleză, pe care le predă la Târgu Mureş şi la extensia universităţii din Hamburg (UMCH), Germania, pentru următorii cinci ani. "O veste
Guvernul va aloca 3 milioane de lei primăriilor pentru bursele elevilor din învăţământul preuniversitar particular şi confesional
Guvernul va aproba, vineri, alocarea de la bugetul de stat a 3.115.000 lei către autorităţile publice locale, pentru plata burselor elevilor din învăţământul preuniversitar particular şi confesional.
_acl_5_ian.jpg)