OMV Petrom a obţinut un profit net de 2,8 miliarde de lei în primele nouă luni, în creştere cu 3%
OMV Petrom a obţinut în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 2,8 miliarde de lei, în creştere cu 3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES. Valoarea vânzărilor consolidate a crescut cu 13% în primele nouă luni din 2019, comparativ cu perioada similară din 20
România va avea cu 15 % mai mulţi bani de la UE pe plăţi directe, dar cu 16 % mai puţin pentru investiţii, în perioada 2021-2027
Fondurile europene destinate României pentru plăţi directe în perioada 2020-2027 vor înregistra o creştere cu 15% faţă de actualul exerciţiu financiar, în timp ce pentru zona de investiţii va fi o scădere de aproximativ 16%, a declarat, marţi, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Adrian Chesnoiu.
Carrefour România a trimis anul acesta 60 de tone de pepeni româneşti în reţeaua sa din Polonia; 200 de tone în 2020
Carrefour România a trimis anul acesta 60 de tone de pepeni româneşti în reţeaua sa din Polonia, iar anul viitor va trimite peste 200 de tone de pepeni, fiind pregătită pentru livrarea de pepeni bio în circa doi ani, a anunţat, marţi, directorul Corporate Affaires Carrefour România, Mario Creţu, la o conferinţă pe teme agricole. &
ANSVSA: Harta restricţiilor, modificată de CE în urma extinderii pestei porcine africane; România păstrează deschis comerţul intracomunitar şi exportul
Evoluţia pestei porcine africane în România a fost luată în discuţie la reuniunea comitetului permanent pentru animale, alimente, plante şi furaje (SCoPAFF), ce a avut loc la Bruxelles, în perioada 24-25 octombrie, harta restricţiilor suferind noi modificări, însă România păstrează deschis comerţul intracomunitar şi exportul, informează Au
Buzdugan (Agricost): Proteina vegetală este un produs cu mare cerinţă pe piaţa europeană, iar lucerna este regina furajelor
Proteina vegetală este şi va rămâne un produs cu mare cerinţă pe piaţă europeană şi mondială, iar lucerna este regina furajelor, pentru că are un grad înalt de profitabilitate, a declarat, marţi, Lucian Buzdugan, directorul general al Agricost, la o conferinţă pe teme agricole. "Lucerna este regina furajelor. Este o plantă ameliorativă pentru
Indagra 2019 începe miercuri la Romexpo
Cea mai importantă manifestare cu profil agricol din România, Indagra 2019, începe miercuri la Romexpo şi reuneşte mai mult de 540 de companii din peste 25 de ţări. A XXIV-a ediţie a târgului internaţional de produse şi echipamente din domeniul agriculturii, viticulturii şi zootehniei înregistrează un grad de internaţio
ŞTIRILE SERII - ECONOMIC - 29 OCTOMBRIE
ŞTIRILE SERII *Bugetul pentru 2020 va avea la bază schiţa de la Ministerul Finanţelor Publice, dar va avea accente liberale, respectiv mai mulţi bani pentru investiţii, a afirmat, marţi, ministrului propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu. *Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că este o intervenţie directă a statului î
Oros, despre pesta porcină africană: Vom începe cu schimbarea conducerii sanitar-veterinare, pentru că de acolo a început totul
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Nechita Adrian Oros, va cere premierului desemnat, Ludovic Orban, schimbarea conducerea ANSVSA în primele zile după preluarea mandatului, pentru că a demonstrat în doi ani de zile că nu poate face faţă de când pesta porcină africană "evoluează sălbatic la noi în ţ
Ministrul Economiei: Protestul angajaţilor din saline faţă de neacordarea voucherelor de vacanţă este justificat
Nemulţumirea angajaţilor din salinele aflate în subordinea societăţii Salrom şi protestul organizat de aceştia faţă de neacordarea voucherelor de vacanţă de către angajator sunt complet justificate, pentru că acordarea voucherelor de vacanţă este prevăzută în bugetul pe anul 2019, a transmis, marţi, ministrul demis al Economiei, Niculae Bădălău, într-un com
Forin Cîţu: Taxa pe activele bancare trebuie eliminată; este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor
Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor, a declarat, marţi, ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu. "Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că acolo nu este vorba doar de o taxă pe activele bancare, este o intervenţie directă a statului
Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare pentru digitalizarea instituţiei cu fonduri UE
Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare din fonduri europene nerambursabile 100%, privind eficientizarea activităţilor de autorizare şi control, dar şi digitalizarea activităţii instituţiei, în valoare de 11,8 milioane de lei, potrivit unui comunicat al instituţiei, remis, marţi, AGERPRES. În acelaşi timp, proiectul permite
Florin Cîţu despre acuzaţiile de atac speculativ: Nicio declaraţie a guvernatorului BNR nu a făcut referire la mine
Ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a afirmat, marţi, făcând referire la acuzaţiile de atac speculativ asupra leului, că nu există nicio declaraţie publică a guvernatorului Băncii Naţionale care să facă referire la el sau la vreo instituţie în care el a lucrat. "Aş vrea să clarificăm un lucru care a tot fost spus î
Preşedintele Silva: Am primit asigurări că proiectul de modificare şi completare a statutului personalului silvic va fi legiferat în circa 3 săptămâni
Proiectul de modificare şi completare a statutului personalului silvic va fi legiferat în cadrul Plenului Camerei Deputaţilor în circa trei săptămâni, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Silva, Silviu Geană, la ieşirea de la discuţiile avute cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu. "Am avut o discuţie destul de aplicat
Aplicaţia de transport alternativ Clever anunţă că a primit aviz tehnic definitiv de funcţionare de la Ministerul Comunicaţiilor
Clever a obţinut aviz tehnic definitiv ca operator al platformei digitale de transport alternativ de la Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES. Aplicaţia are
Botănoiu (MADR): România trebuie să aibă o altă abordare pe partea de procesare
România a importat în doi ani şi şapte luni produse agroalimentare de 16 miliarde de euro din statele membre ale Uniunii Europene, dar a exportat de numai 10 miliarde de euro, diferenţa provenind din schimburile de produse cu valoare adăugată mare, a declarat, marţi, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii, Daniel Botănoiu, la un eveniment pe teme agr