MEEMA: Perioada până la care beneficiarii Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare a fost prelungită cu 3 luni
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA) a decis prelungirea cu trei luni, până la 28 septembrie 2020, a perioadei până la care beneficiarii programului Start-Up Nation pot depune cererile de plată/rambursare aferente dosarelor de finanţare admise în limita bugetului. Instituţia precizează, printr-un comu
Cea mai mare migrare din off-line către online este la plata taxelor în această perioadă (sondaj)
Cea mai mare migrare din off-line către online este la plata taxelor în această perioadă iar numărul persoanelor care plătesc în numerar s-a redus la jumătate, arată un sondaj realizat de NOCASH şi iSense Solutions. Potrivit acestuia, dacă anterior pandemiei mai mult de jumătate dintre respondenţi îşi plăteau taxele off-line
CFR SA: Persoană accidentată mortal între staţiile Timişoara Est-Remetea Mare; circulaţia trenurilor, oprită temporar
O persoană a fost accidentată mortal de un tren regional marţi, în jurul orei 16:41, între staţiile de cale ferată Timişoara Est-Remetea Mare, circulaţia trenurilor în zonă fiind oprită temporar, informează CFR SA. "În jurul orei 16:41, trenul R 9576 surprinde şi accidentează mortal o persoană, între staţiile
Meyer(FP): Măsurile privind condiţiile de creditare necesită mai multă atenţie
Măsurile privind condiţiile de creditare necesită mai multă atenţie, pentru că anumite business-uri şi persoane nu îşi vor putea achita ratele, dar nu ne putem aştepta ca băncile să susţină singure o astfel de măsură, a declarat, marţi, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea. "Guvernu
VIDEO Ministrul Agriculturii lansează un apel pentru susţinerea fermierilor: Haideţi să cumpărăm doar produse româneşti!
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a lansat marţi un apel pentru susţinerea fermierilor români care nu reuşesc să îşi vândă produsele şi transmite românilor să caute şi să cumpere în această perioadă de criză doar produse româneşti. "Am fost întrebat şi de presă şi de fermi
SVN Credit România a lansat un calculator privind amânarea ratelor la bancă
Compania de consultanţă SVN Credit Romania a lansat un calculator de amânare rate la bancă, un simulator care cuprinde toţi algoritmii necesari în a calcula ratele bancare, conform unui comunicat al companiei. "În contextul actual, sunt foarte mulţi români care întâmpină dificultăţi financiare, datorate
XTB România: Aurul ar putea reprezenta un activ mai sigur şi mai stabil în următoarea perioadă
Aurul ar putea reprezenta un activ mai sigur şi mai stabil în următoarea perioadă, întrucât există o cantitate limitată, iar volumul de extracţie este mult mai lent şi dificil decât procesul de tipărire de monedă de către băncile centrale, potrivit unei analize realizate de XTB România. Reprezentanţii casei de bro
Bode: Comisia Europeană trebuie să stabilească regulile pentru transporturile post-criză în toate ţările UE
Comisia Europeană trebuie să stabilească reguli privind fiecare mod de transport, care să fie valabile pentru toate ţările Uniunii Europene, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode. "Ce se va întâmpla după 14 mai? În cadrul Consiliului miniştrilor de Transporturi din s
CEC Bank poate acorda credite de aproximativ 2 miliarde de lei prin programul IMM Invest
CEC Bank poate acorda credite de aproximativ 2 miliarde de lei prin programul IMM Invest, având alocat un plafon de garantare de 1.701.438.000 lei, a anunţat marţi banca. 'CEC Bank este unul dintre principalii finanţatori din economia României. Cu un portofoliu de peste 12.000 de companii care au apelat la finanţări CEC Bank şi
Plafonarea preţurilor carburanţilor auto ar trebui să se aplice doar comercializării cu amănuntul, consideră reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai MEEMA
Măsura privind plafonarea preţurilor la carburanţii auto ar trebui să se aplice doar comercializării acestora în staţiile de distribuţie, în funcţie de preţurile finale la pompă existente în fiecare staţie, consideră reprezentanţii Consiliului Concurenţei şi ai Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri. Cele dou
VIDEO Ministrul Agriculturii spune că toate cererile eligibile vor fi finanţate pe măsura privind primele de asigurare
Sesiunea de depunere a cererilor de finanţare pentru măsura privind primele de asigurare a culturilor va fi lansată în prima jumătate a lunii mai, estimativ 11 mai, şi va avea o alocare disponibilă de circa 40 de milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, într-un briefing de presă.
ANSVSA: Amenzi de peste 700.000 de lei în urma controalelor în unităţi agroalimentare
Inspectorii sanitari-veterinari au efectuat, în perioada 30 martie - 15 aprilie, la nivel naţional, controale la 7.449 de unităţi din industria agroalimentară şi au aplicat sancţiuni în sumă de 702.680 de lei, potrivit unui comunicat remis marţi de ANSVSA. În perioada Sărbătorilor de Paşte au fost sacrificaţi, în total,
Oros: Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva mea este dovada că am început să deranjez grupurile de interese
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, afirmă că moţiunea simplă depusă împotriva sa de PSD reprezintă o dovadă a faptului că a început să deranjeze grupurile de interese care au condus ministerul în ultimii ani. "Moţiunea simplă depusă de PSD împotriva mea este dovada clară că am început
CERT-RO: Campanie de phishing împotriva clienţilor ROMARG
Clienţii companiei de hosting ROMARG au devenit, recent, ţinta unui atac de tip phishing, prin care utilizatorii serviciilor oferite primesc mesaje privind posibila suspendare a contului, avertizează reprezentanţii Centrului Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO). "Aşa cum reiese din alerta publicată de compa
BRD a acordat un credit de 24 de milioane de lei companiei Savini Due din Sebeş
BRD Groupe Societe Generale a acordat un credit de 24 de milioane de lei companiei Savini Due din Sebeş, unul dintre cei mai mari producători de mobilă de baie din Europa, pentru finanţarea investiţiilor companiei, potrivit unui comunicat al băncii. Suma va finanţa implementarea proiectului companiei care vizează creşterea capacităţii de produ