VIDEO Cîţu: Ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul IMM Invest
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă prin care ambiguitatea criteriului Covid a fost eliminată din programul IMM Invest, a declarat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, la finalul şedinţei de Guvern.
ANSVSA: Amenzi de 33.000 de lei în unităţi alimentare care desfăşoară activităţi permise în starea de alertă
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a controlat 174 de unităţi de alimentaţie publică, care desfăşurau activităţile permise în starea de alertă, fiind aplicate 7 sancţiuni, în valoare de 33.000 de lei, din cauza deficienţelor constatate privind siguranţa alimentelor, a anunţat, miercuri, preşedintele ANSVSA, Robert C
Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum s-au majorat în România cu aproape 14%, în T1 (studiu)
Cheltuielile casnice pentru bunuri de larg consum au crescut în România, în primul trimestru al anului, cu aproape 14%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce mărcile private au câştigat teren în faţa celor naţionale şi au ajuns să acopere 21% din vânzările totale, arată datele GfK Consumer Panels & Services.
CFR Infrastructură: Tunelul pietonal din Gara Constanţa, finalizat în proporţie de 70%
Lucrările la tunelul pietonal din Gara Constanţa au fost finalizate în proporţie de 70%, informează CFR Infrastructură, pe propria pagină de
Programul de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră, aprobat de Guvern (minister)
Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o Hotărâre privind aprobarea programului de măsuri pentru atingerea stării ecologice bune a regiunii marine Marea Neagră, ce cuprinde 29 de puncte, dintre care 16 sunt sunt măsuri comune cu Bulgaria, informează Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Ministerul Economiei: Conducta de gaze Sighetu Marmaţiei - Vişeul de Sus - Borşa, declarată proiect de importanţă naţională
Proiectul de investiţii "Conductă de transport gaze naturale pe direcţia Sighetu Marmaţiei - Vişeul de Sus - Borşa" a fost declarat proiect de importanţă naţională în domeniul gazelor naturale printr-o Hotărâre de Guvern, adoptată în cadrul şedinţei de miercuri, a anunţat Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), trans
BNR: Soldul creditului neguvernamental a scăzut în aprilie cu 0,5%
Soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a scăzut în luna aprilie 2020 cu 0,5% (minus 0,8% în termeni reali) faţă de luna martie 2020, până la nivelul de 271,124 miliarde lei, informează BNR printr-un comunicat remis, miercuri, AGERPRES. Creditul în lei, cu o pondere de 67,1% în totalul
Volintiru (Romgaz): La sfârşitul lunii decembrie centrala de la Iernut trebuie să fie funcţională;lucrările sunt finalizate în proporţie de 90-92%
Centrala pe gaze de la Iernut trebuie să fie funcţională la sfârşitul lunii decembrie, în prezent lucrările fiind realizate în proporţie de 90-92%, a declarat miercuri directorul general Romgaz, Adrian Volintiru, în cadrul unei conferinţe de presă. "Cu siguranţă trebuie ca la sfârşitul lui decembrie centrala
România a atras 3,3 miliarde euro de pe pieţele externe de capital; fondurile au intrat marţi în Trezorerie
România a atras 3,3 miliarde euro de pe pieţele externe de capital la costuri atractive în contextul propagării pandemiei COVID-19, iar fondurile aferente acestei tranzacţii au intrat în conturile Trezoreriei pe data de 26 mai, a anunţat, miercuri, Ministerul Finanţelor Publice (MFP). "Succesul acestei tranzacţii demonst
Majoritatea românilor intenţionează să ia masa în oraş după ridicarea restricţiilor, în special la restaurant şi fast-food (studiu)
Românii intenţionează să iasă în oraş pentru a mânca, după ridicarea restricţiilor, în special la restaurant, dar vor cheltui cu 10% mai puţin, în comparaţie cu anul 2019, reiese din rezultatele unui studiu de specialitate, publicat miercuri. Conform analizei realizată de Hospitality Culture Institute şi firma de
COTAR: Modificările la Legea RCA vor afecta toţi proprietarii de autovehicule şi o industrie ce reprezintă 15% din PIB
Modificările la Legea RCA vor afecta opt milioane de proprietari de autovehicule şi o industrie care reprezintă 15% din PIB-ul României, ce asigură salariile a peste 500.000 de cetăţeni, atrag atenţia reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat de presă, transmis miercuri AGERPRES.
Aproximativ două treimi dintre companiile din România nu au redus costurile cu angajaţii în starea de urgenţă (sondaj)
Aproape două treimi (65%) dintre companiile din România nu au aplicat măsuri de reducere a costurilor cu angajaţii în cele două luni de stare de urgenţă, relevă datele cuprinse în Barometrul de HR, realizat de PwC România, şi publicat miercuri. Conform cercetării, companiile care au luat decizii de scădere a costurilor
Obiectivul UE: peste 2,6 milioane de autoturisme să folosească hidrogenul până în 2030
Europa porneşte pe calea unei tranziţii către neutralitatea climatică, iar în acest sens obiectivul Uniunii Europene (UE) este ca, până în anul 2030, peste 2,6 milioane de autoturisme să folosească hidrogenul, susţine Laszlo Borbely, consilier de stat coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. "Europa por
Asociaţia Credere solicită Ministerului Finanţelor Publice demararea unui control tematic la băncile comerciale
Credere solicită Ministerului Finanţelor Publice demararea unui control tematic la băncile comerciale, în contextul în care OTP Bank încalcă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 37/2020 privind suspendarea plăţii ratelor, încasând sume necuvenite de la consumatorii din România, a anunţat miercuri asociaţia. &qu
Wizz Air extinde până la 16 iunie perioada de suspendare a zborurilor din România către 9 ţări vest-europene
Zborurile Wizz Air din România către Austria, Belgia, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Spania, Olanda şi Marea Britanie vor rămâne suspendate până pe data de 16 iunie inclusiv, potrivit unui comunicat remis miercuri de compania aeriană. Decizia Wizz Air de prelungire a suspendării zborurilor către aceste destinaţii a fost l
