Unitatea 2 de la Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional
Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată luni dimineaţa, la ora 7:00, la Sistemul Energetic Naţional (SEN), a anunţat Nuclearelectrica. Potrivit companiei, Unitatea 2 s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic National în dimineaţa zilei de 29 august 2020, din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a
BNR: Peste 18,43 milioane de carduri au fost emise în România, până la finele lunii iunie 2020
Numărul total de carduri emise în România era, la finele celui de-al doilea trimestru din 2020, de 18.436.032 unităţi, în creştere cu 0,3% comparativ cu sfârşitul trimestrului anterior, arată datele centralizate de Banca Naţională a României (BNR). Potrivit sursei citate, din acest total, 13.812.436 de carduri (72,78%) erau active
ANPIS: Ajutorul social plătit în iulie a totalizat 44 milioane lei
Suma totală plătită în luna iulie 2020 de statul român pentru ajutorul social (venit minim garantat) s-a ridicat la 43,999 milioane de lei, suma medie plătită fiind de 262,92 de lei, conform datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS). În iulie 2020, au beneficiat de acest ajutor social
PREVIZIUNILE SĂPTĂMÂNII 24 - 30 AUGUST ECONOMIC
Luni, 31 August - Se încheie perioada de subscriere pentru noile emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv populaţiei în cadrul Programului Tezaur - Institutul Naţional de Statistică publică datele privind autorizaţiile de construire eliberate pentru clădiri în iulie 2020 - Publicarea rezultatelor financiare înregistrate &ici
INS: Transportul aerian de pasageri a înregistrat o scădere de 62% în primul semestru din 2020
Transportul aerian de pasageri a înregistrat în primul semestru al acestui an o scădere de 61,9%, de la 10.709.300 pasageri la 4.077.800 pasageri, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică. Cele mai mari ponderi în ceea ce priveşte transportul de pasageri s-au înregistrat pe aeroporturile Henri Coandă-Bucureşti,
Bursa de la Bucureşti a câştigat 3,31 miliarde de lei din capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a câştigat în această săptămână 3,31 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 2,41%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o creştere cu 40%. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a ajuns la 140,72 miliarde de lei, în perioada
INTERVIU/Anghel (ANPC): Litoralul românesc în vremea pandemiei este o binecuvântare pentru a mări preţurile
Litoralul românesc a fost şi în acest an pentru unii operatori economici o justificare continuă a costurilor şi a serviciilor slabe, dar o binecuvântare pentru a mări preţurile, a declarat directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, într-un interviu acordat AGERPRES.
Industria balneară şi de SPA din România riscă falimentul (patronat)
Industria balneară şi de SPA se pregăteşte să închidă porţile staţiunilor balneare şi să trimită acasă specialiştii din domeniu, dacă măsurile de redeschidere nu vor fi adoptate "foarte curând", avertizează reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), adăugând că peste 60% din companiile acestei ind
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional din cauza unei disfunctionalităţi
Unitatea 2 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat sâmbătă dimineaţa de la Sistemul Energetic Naţional (SEN), din cauza apariţiei unei disfuncţionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară, informează SN Nuclearelectrica SA. Specialiştii CNE Cernavodă lucrează la remedierea cauzei în vederea reconectă
Preşedintele FSE "Spiru Haret": Randamentul elevilor în online e prost; acest tip de şcolarizare nu reprezintă o soluţie pentru viitor
Randamentul elevilor în învăţământul online e prost, deoarece acest tip de şcolarizare e impersonal şi îi lipseşte conexiunea directă dintre profesor şi elev, iar tinerii vor avea de pierdut, a declarat, pentru AGERPRES, Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) "Spiru Haret". &quo
Ile (FIHR): Pasul vital după redeschiderea restaurantelor este respectarea regulilor de către toţi operatorii
Toţi operatorii din sectorul HoReCa, inclusiv cei de dimensiuni mici, trebuie să respecte măsurile sanitare impuse de autorităţi, pentru a evita sancţionarea întregului domeniu, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România (FIHR), Călin Ile, în contextul deciziei Guvernului privind redeschiderea resta
Electrica: Includerea în ''lista neagră'' întocmită de Consiliul Concurenţei încalcă drepturile şi aduce atingere imaginii companiei
Electrica va solicita Consiliului Concurenţei eliminarea sa de pe "lista neagră" întocmită de autoritate pe motiv că includerea ei pe această listă încalcă drepturile şi aduce atingere imaginii companiei, întrucât este asociată cu ideea de vinovăţie dovedită definitiv, fapt lipsit de fundament legal. "Ca
Depozitarul Central va distribui dividende pentru Şantierul Naval Orşova, începând de luni
Depozitarul Central informează investitorii că, în perioada 31 august 2020 - 31 august 2023, distribuie dividende pentru acţionarii Şantierul Naval Orşova(simbol SNO), aferente anului 2019. Valoarea dividendului brut pe acţiune este de 0,24 lei.Acţionarii care beneficiază de dividende sunt cei înregistraţi în registrul acţion
Loteria Română: Report de peste 2 de milioane de euro la Joker
Un report de peste 9,76 milioane de lei (peste 2 milioane de euro) se înregistrează la categoria I a jocului Joker, pentru tragerile loto care vor avea loc duminică, a informat Loteria Română. La categoria I a jocului Loto 6/49, reportul este de aproximativ 1,75 milioane lei (peste 361.000 de euro), iar la Noroc de peste 969.000 de
BCE şi BNR au convenit asupra prelungirii aranjamentului-cadru de furnizare de lichiditate în euro pentru BNR
Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a României (BNR) au convenit asupra prelungirii aranjamentului-cadru de furnizare de lichiditate în euro pentru BNR prin linie repo până la sfârşitul lunii iunie 2021, potrivit unui comunicat băncii centrale. "Banca Centrală Europeană (BCE) şi Banca Naţională a Rom&