MF: Aproape 1,25 milioane posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice, în ianuarie 2021
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în ianuarie 2021, de 1.249.283, din care peste 64% în administraţia publică centrală, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor. Din totalul celor 801.364 de angajaţi din administraţia publică centrală, 595.321 lucrau în instituţ
Consumul de electricitate al României a scăzut foarte puţin, cu circa 4%, în timpul Orei Pământului
Consumul de energie electrică la nivel naţional a avut o scădere nesemnificativă sâmbătă seara, de circa 4% faţă de medie, între orele 20:30 şi 21:30, când s-a sărbătorit Ora Pământului, potrivit datelor prezentate pe site-ul Transelectrica şi analizate de AGERPRES. Astfel, în intervalul menţionat, consumul ţării a fost de 7.656 M
Barna Tanczos: PNRR va ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării şi lansării conceptului de economie circulară
Programul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va ajuta foarte mult în domeniul reducerii poluării şi lansării conceptului de economie circulară, acesta fiind o soluţie extraordinară pentru investiţii în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor, susţine ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos. "PNRR es
ANPC: Amenzi de 135.000 de lei într-o singură zi pentru operatori economici din Capitală
Comisarii de la protecţia consumatorilor au aplicat, sâmbătă, 23 de amenzi în valoare de 135.000 de lei, unor operatori economici care prestează servicii de alimentaţie publică, în zonele Decebal, Unirii, Dorobanţi şi Floreasca din Capitală, în contextul pandemiei de Covid-19. "Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorior (
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 961 de milioane de lei din capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, peste 961,68 milioane de lei din capitalizare, respectiv 0,54%, iar valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 29,31%, în comparaţie cu săptămâna anterioară. Potrivit datelor publicate de BVB, consultate de AGERPRES, capitalizarea bursieră a
Celulă de criză la ANSVSA, pentru a gestiona situaţia generată de blocarea Canalului Suez şi a circulaţiei navelor de transport animale
La nivelul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost constituită o celulă de criză pentru a gestiona, conform atribuţiilor, situaţia generată de blocarea temporară Canalului Suez şi a circulaţiei navelor de transport pentru animale, informează ANSVSA printr-un
FOTO/VIDEO INTERVIU Ministrul Mediului: Trebuie să ne asumăm că non-intervenţia la populaţia de urs va genera probleme uriaşe; a face nimic nu e o soluţie
România a luat o decizie total eronată în anul 2016, când a decis să nu mai intervină deloc în populaţia de urşi, a declarat ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-un interviu acordat AGERPRES.
''Ora Pământului'' marcată la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii
Ministerul Transporturilor se alătură campaniei 'Ora Pământului', iar în intervalul orar 20.30-21.30 vor fi stinse luminile exterioare şi interioare care nu împiedică funcţionarea Clădirii Palatului CFR, potrivit unui comunicat al ministerului. "Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii se alătură şi în acest an campani
Serviciile de alimentaţie publică din Capitală şi judeţul Ilfov verificate de ANPC; amenzi în valoare 127.000 de lei
Serviciile de alimentaţie publică din Capitală şi judeţul Ilfov au fost verificate de vineri de comisarii ANPC, în contextul pandemic, fiind aplicate 26 de amenzi, în valoare de 127.000 lei, a anunţat sâmbătă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). "Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPCR) Bucur
Drulă: Sunt convins că situaţia de azi de la metrou nu se va mai repeta
La protestul de vineri de la metrou au participat şi persoane care nu erau angajate la Metrorex, a declarat, vineri seara, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, care şi-a exprimat convingerea că situaţia nu se va mai repeta, deoarece oamenii şi-au dat seama că "nu merită să facă ilegalităţi pentru un lider de sindicat". "Nu
MIPE a publicat lista unităţilor în care pot fi utilizate carduri pentru mese calde pentru vârstnici
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a publicat vineri pe site-ul său listele unităţilor alimentare în care pot fi utilizate carduri pentru mese calde prevăzut
Rădoi: Protestul de la metrou e despre scăderi de salarii şi disponibilizări, nu are legătură cu spaţiile comerciale
Acţiunea de protest de la metrou a fost organizată ca urmare a nemulţumirilor sindicaliştilor determinate de intenţia Metrorex de a micşora salariile angajaţilor şi de a disponibiliza personal şi nu are legătură cu situaţia spaţiilor comerciale, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou (USLM), Ion Rădoi.
România înregistrează 407 de focare active de pestă porcină africană
România înregistrează 407 de focare active de pestă porcină africană (PPA) în 37 de judeţe, din care şapte în exploataţii comerciale şi şase în exploataţii comerciale de tip A, fiind afectate un număr de 104.408 porcine, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA)
(P) Opera lui Ghenie, mai scumpă decât portofoliul Constantin Brâncuși
Cei mai mari artiști români din toate timpurile, conform ultimului top al valorii publice de adjudecare a operelor de artă, Constantin Brâncuși și Adrian Ghenie se întâlnesc peste două săptămâni în
Drulă către liderul USLM: Rădoi, s-a terminat cu gruparea mafiotă!
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a calificat vineri organizaţia sindicală de la Metrorex drept o mafie şi i-a transmis liderului Unitatea - Sindicatul Liber din Metrou, Ion Rădoi, că s-a terminat cu "acţiunile de şantaj". "Aş vrea să încep în primul rând prin a le cere scuze bucureşt

