România, locul 2 în Uniunea Europeană, după Franţa, la producţia de porumb boabe realizată anul trecut
România s-a situat pe poziţia a doua în Uniunea Europeană (UE), după Franţa, în ceea ce priveşte producţia de porumb boabe realizată anul trecut, cu un total de 10,8 milioane de tone, deşi recolta s-a diminuat din cauza secetei cu aproape 40% faţă de anul 2019, potrivit datelor provizorii anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Numărul străinilor care au vizitat România în februarie a scăzut cu 61%; plecările românilor în străinătate au coborât cu 59%
Numărul de sosiri ale vizitatorilor străini în România înregistrat la punctele de frontieră a scăzut în februarie 2021, faţă de luna similară a anului anterior, cu 61%, până la 289.400 de persoane, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români s-au redus cu 59%, până la 544.500 de persoane, potrivit datelor Inst
ONRC: 2.089 de firme şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2021
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele două luni din 2021 a scăzut cu 5,73%, faţă de aceeaşi perioadă din 2020, ajungând la 2.089, conform datelor publicate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe companii care şi-au suspendat activitatea în perioada ianuarie-februarie 2021 e
Urgenţă medicală la Piaţa Unirii 2; trenurile de metrou au circulat în sistem pendulă între Piaţa Unirii 2 şi Brâncoveanu
Circulaţia trenurilor de metrou între staţiile Piaţa Unirii 2 şi Brâncoveanu s-a efectuat în sistem pendulă vineri dimineaţa, din cauza unei urgenţe medicale semnalate într-un tren la staţia de metrou Piaţa Unirii 2, a informat Metrorex. "Metrorex informează că astăzi, 02.04.2021, începând cu ora 9:13,
INS: Preţurile producţiei industriale au crescut cu 2,1%, în februarie
Preţurile producţiei industriale per total (piaţa internă şi piaţa externă) s-au majorat cu 2,1%, în februarie 2021, faţă de aceeaşi lună din anul precedent, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Potrivit INS, în luna februarie 2021, preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi pia
MADR: Ajutor de stat în valoare de 20 de milioane de lei în sectorul creşterii animalelor (proiect)
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va aloca 20 de milioane de lei pentru acoperirea costurilor aferente întocmirii şi menţinerii registrului genealogic privind rasele de animale, precum şi a celor pentru determinarea calităţii genetice sau a randamentului genetic al şeptelului, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-
Chiriac (CONAF): Sperăm ca industria textilă să beneficieze de sprijin, aşa cum s-a întâmplat cu celelalte ramuri din economie
Peste 175.000 de oameni lucrează oficial în sectorul textil, persoane a căror speranţă constă în continuarea activităţii, iar situaţia economică generală ar fi şi mai dificilă dacă antreprenorii din industria textilă şi-ar închide porţile, a afirmat preşedintele Confederaţiei Naţionale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
Direcţia Generală a Vămilor şi Serviciul Vamal al Republicii Moldova au stabilit intensificarea măsurilor anti-pandemie la frontieră
Reprezentanţii Direcţiei Generale a Vămilor (DGV) din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) şi cei ai Serviciului Vamal al Republicii Moldova (SVRM) au avut o întâlnire în cadrul căreia s-au pus de acord asupra unui set de acţiuni destinate consolidării cooperării transfrontaliere între cele două ţări, potrivit unui comunicat remis
Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi, în creştere cu peste 18% în România, în martie (ACAROM)
Înmatriculările de autoturisme noi, în România, au crescut în martie 2021 cu 18,14% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 7.861 de unităţi, arată datele centralizate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
Ministerul Finanţelor a publicat o circulară privind condiţiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată
Ministerul Finanţelor a publicat pe site-ul propriu o circulară privind condiţiile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată, pentru anumite operaţiuni pentru a clarifica modul de aplicare a legislaţiei fiscale, potrivit unui comunicat de presă al ministerului. Astfel, în
Nazare: Suntem într-o direcţie bună, dar trebuie să rămânem prudenţi şi să urmărim cheltuielile şi execuţia bugetară
România are şanse să recupereze din pierderile din PIB, este într-o direcţie bună, dar autorităţile trebuie să rămână prudente şi să urmărească foarte bine cheltuielile şi execuţia bugetară, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. "Există şanse. Şi mai mult decât faptul că există şanse, există şi rapoarte, inclusiv
VIDEO Blue Air a primit o aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX, prima dintr-o serie de 10 aparate
Prima aeronavă nouă Boeing 737-8 MAX care a intrat în flota Blue Air a aterizat joi pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, urmând să înceapă să opereze zboruri comerciale din 2 aprilie.
Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou expiră vineri
Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou expiră vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi. Într-un comunicat remis AGERPRES în data de 25 martie, reprezentanţii Metrorex precizau că această măsură a fost luat
Nazare: Ministerul Finanţelor a fost constant împotriva legii care prevede amendă în cazul achitării integrale a prejudiciului
Ministerul Finanţelor nu a susţinut Legea care prevede că, în cazul evaziunii fiscale de până la 100.000 de euro, se poate aplica pedeapsa cu amendă şi nu închisoare în cazul celor care achită integral prejudiciul, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare. "Poziţia Ministerului Finanţelor a fost constantă. Nu am susţ
Rezervele valutare au crescut cu 1,6% în martie, la 35,709 miliarde de euro
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau, la finele lunii martie 2021, la 35,709 miliarde de euro, în creştere cu 1,62%, faţă de nivelul de 35,139 miliarde de euro înregistrat la 28 februarie 2021, a anunţat joi banca centrală. În luna martie au avut loc intrări de 2,019 m
