Mary Pană (ACEBOP): Exportul este principala valorizare a mielului; anul trecut am exportat peste 3.000 de tone de carcasă
Exportul este principala valorizare a mielului deoarece în România consumul este sezonier, doar de Paşte, astfel că în 2020 s-au exportat peste 3.000 de tone carcasă, a declarat luni Mary Pană, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor şi Exportatorilor de Bovine, Ovine şi Porcine din România (ACEBOP). "Exportul Rom&ac
Tramvaiul 41 şi-a reluat circulaţia, după aproximativ 20 de minute de blocaj
Circulaţia tramvaielor liniei 41 a fost blocată luni seara, aproximativ 20 de minute, din cauza unui autoturism defect care a rămas pe calea de rulare, în zona Pieţei Crângaşi, au declarat pentru AGERPRES reprezentanţii Societăţii de Transport Bucureşti (STB). Tramvaiele au fost blocate pe linie în intervalul 17:15 - 17:34.
CNIPMMR: Angajatorii pot organiza campanie de vaccinare la propriul sediu
Angajatorii pot organiza campania de vaccinare la propriul sediu, în parteneriat cu centrele de vaccinare oficiale ale Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o conferinţă de presă.
Târgul de Carieră Feroviară, organizat marţi şi miercuri în format online
Ediţia a patra a Târgului de Carieră Feroviară din România va avea loc marţi şi miercuri, 20 - 21 aprilie 2021, în format online. CFiR, singura platformă de resurse umane care se ocupă strict de domeniul feroviar şi cel al transportului urban pe şină, îşi propune prin acest eveniment să ofer
Un dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile intenţionează să se listeze pe Bursa de Valori Bucureşti
Unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte de ultimă generaţie din Bucureşti, One United Properties, intenţionează să se listeze pe Piaţa Principală a Bursei de Valori Bucureşti (BVB), a anunţat compania, luni, într-un comunicat transmis AGERPRES. Decizia privind intenţia de listare a
(P) Cel mai vechi whiskey din România, scos la licitație înainte de Paște
Poate prea tare pentru masa de Paște, dar cu siguranță la înălțimea importanței și semnificației sărbătorii învierii pentru creștinii ortodocși, sticla de whiskey scoțian single malt
Videoconferinţă pe tema pieţei de capital din România în anul crizei sanitare, organizată marţi
Reprezentanţi din partea Băncii Naţionale a României (BNR), Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) participă, marţi, în cadrul unei videoconferinţe de specialitate cu tema "Piaţa de Capital - Bursa în anul crizei sanita
Oros: În bugetul PNDR destinat perioadei de tranziţie avem 350 de milioane de euro pentru zootehnie
Suma alocată zootehniei în bugetul PNDR din perioada de tranziţie se ridică la 350 de milioane de euro, dintr-un total de 760 de milioane de euro prevăzut pentru investiţii în exploataţii agricole, a afirmat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, menţionând că din această sumă se pot finanţa inclusiv fermele de reproducţie.
Euro a atins luni un nou maxim istoric în raport cu leul; cursul afişat de BNR: 4,9261 lei/euro
Leul s-a depreciat, luni, cu 0,18 bani faţă de euro, moneda europeană atingând un nou maxim istoric, în condiţiile în care cursul calculat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,9261 lei/euro. BNR a cotat vineri euro la 4,9243 de lei. Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dola
CFR Călători suplimentează numărul de trenuri pentru perioada minivacanţei de 1 Mai şi Paşte
CFR Călători va suplimenta, în perioada 30 aprilie - 4 mai, numărul trenurilor către cele mai solicitate destinaţii cu ocazia minivacanţei de 1 Mai şi Paşte. Potrivit unui comunicat de presă al operatorului feroviar naţional, vor fi asigurate legături suplimentare cu trenuri directe din Bucureşti Nord, Iaşi/Suceava, Timişoara Nord, Arad,
Preşedintele CNIPMMR, despre Năsui: E ministrul de Turism al Greciei în România
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, acţionează ca şi cum ar fi ministrul Turismului din Grecia, în loc să îi păstreze pe turiştii români în ţară, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o confer
ANRE a amendat furnizorii de energie cu 1,1 milioane de lei
Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a amendat cei patru mari furnizori de energie din România cu peste 1,1 milioane de lei, potrivit unui comunicat remis, luni, AGERPRES. În contextul liberalizării pieţei de energie electrică, ANRE a demarat acţiuni de control la furnizori pentru a verifica respectarea frecvenţei d
VIDEO Jianu (CNIPMMR): Depozitele agricole regionale au fost eliminate din ultima variantă a PNRR
Finanţarea depozitelor agricole regionale a fost eliminată din ultima variantă a Planului Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR), cea transmisă la Bruxelles de ministrul Investiţiilor şi Programelor Europene, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu, într-o confe
VIDEO CNIPMMR: Din 57 de măsuri propuse de Ministerul Economiei pentru mediul de afaceri, 55 nu au fost implementate
Un număr de 55 dintre cele 57 de măsuri de sprijinire a mediului de afaceri propuse de Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) prin programul asumat de alianţa de guvernare nu au fost implementate de ministerul de resort, a declarat, luni, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), F
România este printre cele câteva ţări UE cu creşteri ale lucrărilor de construcţii în luna februarie
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de 2,3%, în luna februarie 2021 comparativ cu luna ianuarie 2021, în rândul statelor membre UE creşteri mai mari fiind înregistrate doar în Suedia (9,2%) şi Austria (8,8%), arată datele publicate, luni, de Eurostat. În schimb, în zona euro



