Jianu: Am cerut să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost ''Start-up Nation''
Preşedintele Consiliului Naţional al IMM-urilor, Florin Jianu, a solicitat în cadrul unei întâlniri pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), să existe din nou un fond pentru start-up-uri, aşa cum a fost 'Start-up Nation', un program care să susţină tehnologia şi digitalizarea. "Am cerut să exi
Cosmin Marinescu: În prezent, cea mai bună investiţie este vaccinarea
Vaccinarea este în prezent cea mai bună investiţie, aceasta fiind cheia reluării activităţilor noastre, pentru ca economia să revină în forţă, potrivit consilierului prezidenţial Cosmin Marinescu. Acesta a participat joi la Conferinţa RoInvest, unde a susţinut că investiţiile şi reformele trebuie să fie direcţiile esenţiale pe care
ANOFM organizează 136 de programe de formare profesională în luna iunie
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza în luna iunie un număr de 136 de programe de formare profesională, pentru un număr de 2.004 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi de cea a Municipiului Bucureşti, potrivit unu
Transelectrica derulează investiţii de peste 270 de milioane de lei pentru consolidarea reţelei din zona Moldovei
CNTEE Transelectrica SA derulează investiţii masive pentru consolidarea Reţelei Electrice Transport şi adaptarea acesteia pentru atingerea obiectivelor europene, în contextul tranziţiei energetice şi al integrării în Sistemul Electroenergetic Naţional a energiei produse din surse regenerabile, potrivit unui comunicat al companiei, remis, joi, AGERPRES.
CONAF a premiat 20 de doamne din sfere diferite de activitate care au reuşit să facă performanţă în anul precedent
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF a premiat, miercuri, în cadrul Galei Women in Economy, ediţia a treia, 20 de doamne din sfere diferite de activitate care au reuşit să facă performanţă în anul precedent, potrivit unui comunicat al organizaţiei. Premiantele acestui an au fost: Mirela Nemţanu, Director Exe
Nagy-Bege (ANRE): Furnizorii de energie sunt liberi să aibă propria strategie, iar statul nu trebuie să intervină
Furnizorii de energie sunt liberi să aibă orice strategie doresc şi nicio instituţie a statului nu are dreptul să intervină, dacă sunt respectate regulile de piaţă şi de concurenţă, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, într-o conferinţă de specialitate. Aceasta
BNS: Sindicatul participă la reuniunea guvernamentală în delegaţia PSD din cauza lipsei de dialog a Guvernului pe tema PNRR
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, va participa în cadrul delegaţiei PSD la reuniunea care are loc joi la Guvern pe tema Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), deoarece actualul Guvern a arătat dezinteres şi indisponibilitate la dialog faţă de organizaţiile sindicale pe subiectul PNRR, se menţionează într-un comun
Transporturile, industriile jocurilor de noroc şi IT, printre domeniile cu creşteri între 100% şi 300% în pandemie (studiu)
Transporturile, industria jocurilor de noroc şi industria IT din România au fost printre domeniile care au înregistrat creşteri între 100% şi 300% în pandemie, deşi recesiunile au impact asupra tuturor tipurilor de întreprinderi, potrivit unor studii de profil. "Recesiunile sunt perioade de declin general al
Plaja realizată prin procesul de înnisipare va fi recepţionată la jumătatea sezonului turistic estival, susţine ministrul Mediului
Recepţia plajei care s-a realizat prin procesul de înnisipare (Lotul 2 - Mamaia, n.r.) va avea loc la jumătatea sezonului turistic estival, a anunţat, joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Barna Tanczos, într-o conferinţă de presă organizată cu ocazia unei vizite efectuată în judeţul Constanţa. "(...) am avut dis
Vicepreşedinte ANRE: Consumatorii de gaze au la dispoziţie oferte cu preţuri mai mici decât cele trimise de Engie
Consumatori de gaze au la dispoziţie pe comparatorul de preţuri de pe site-ul ANRE foarte multe oferte cu preţuri mult mai mici decât cele trimise de Engie clienţilor săi, a afirmat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, într-o conferinţă de specialitate. El a explica
Vicepreşedinte ANRE: Investitorii în energia regenerabilă ar putea fi obligaţi să construiască şi capacităţi de stocare
Noii investitori în sectorul energiei regenerabile ar putea fi obligaţi să investească şi în capacităţi de stocare, iar ANRE va realiza, cu sprijinul Băncii Mondiale, un studiu care să arate care este necesarul de stocare al României, a declarat, joi, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, &
România este printre ţările UE cu cele mai modeste creşteri ale lucrărilor de construcţii, în luna martie
Lucrările de construcţii în România au înregistrat o creştere de doar 0,8%, în luna martie 2021 comparativ cu luna februarie 2021, aceasta fiind una din cele mai modeste creşteri înregistrate în rândul statelor membre UE, arată datele publicate, joi, de Eurostat. Comparativ, în zona euro lucrăril
CNAIR a semnat contractul pentru proiectarea a 3 noduri rutiere pe autostrăzile A1, A2, A3
Compania Search Corporation SRL va realiza studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic pentru construcţia a 3 noduri rutiere pe Autostrăzile A1, A2, A3, într-un contract în valoare de 1,37 milioane de lei, fără TVA, finanţat din fonduri europene nerambursabile, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Randamentele aşteptate de investitori înregistrează o uşoară creştere în 2021 (analiză)
Randamentele aşteptate de investitori înregistrează o uşoară creştere în 2021, comparativ cu finalul anului trecut, în mai multe sectoare din România, arată o analiză realizată de EY România. Potrivit companiei de consultanţă, costul capitalului a urmat o tendinţă uşor crescătoare în primul trimestru al anul
Lianu (USH Pro Business): PNRR nu este un prânz gratuit; jumătate din bani va trebui să-i rambursăm
Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) nu este un prânz gratuit, pentru că jumătate din cele 30 de miliarde de euro sunt de fapt finanţări prin fonduri pe care va trebui să le plătim, a afirmat, joi, într-o dezbatere de specialitate, Costin Lianu, director general al Centrului antreprenorial universitar USH Pro Business şi reprezentant în

