Darău: Peste 290 de înscrieri în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă
Peste 290 de candidaturi au fost depuse în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă, fiind un semnal clar că mediul de afaceri, sindicatele, asociațiile profesionale, universitățile, centrele de cercetare și societatea civilă vor un dialog real cu statul, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, marți, pe Facebook.
'Cred în construcția împreună cu mediul privat și mă bucură mult interesul mare manifestat prin înscrieri pentru a face parte din Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă: peste 290 de candidaturi depuse în cele șapte grupuri de dialog sectorial. Este un semnal clar că mediul de afaceri, sindicatele, asociațiile profesionale, universitățile, centrele de cercetare și societatea civilă vor un dialog real cu statul', a scris ministrul.
Potrivit acestuia, pregătirea unui dosar cere timp și efort, iar interesul crescut arată că există disponibilitate pentru un dialog aplicat, în care propunerile să contribuie la deciziile de politică economică.
'Vrem ca Platforma ECR să fie un instrument de lucru, structural și pe termen lung, nu o formalitate', subliniază Darău.
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a încheiat, în 2 octombrie, procesul de înscriere în Platforma de dialog strategic pentru economie competitivă și rezilientă (Platforma ECR).
Conform unui comunicat al ministerului, organizații patronale și sindicale, asociații profesionale, camere de comerț, clustere, companii, organizații neguvernamentale, precum și instituții de învățământ și cercetare au răspuns invitației de a contribui la fundamentarea politicilor economice.
Cele șapte grupuri de dialog sectorial acoperă următoarele domenii: politici economice și capital uman, industria de apărare și tranziția multi-use, industrii, antreprenoriat și IMM-uri, diplomație economică, ecosisteme digitale de inovare și start-up-uri, respectiv simplificare reglementară și debirocratizare.
Selecția organizațiilor se va desfășura în două etape. În prima etapă, Secretariatul Tehnic Unic (STU) din cadrul MEDAT va verifica eligibilitatea candidaților, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 976/2026, precum și dacă dosarele depuse sunt complete. Până la 16 octombrie 2026, organizațiile eligibile ale căror dosare necesită completări vor fi informate cu privire la documentele lipsă sau neconforme și la termenul de transmitere a acestora. Organizațiile care nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate vor primi o informare scrisă, cu motivarea deciziei.
În cea de-a doua etapă, candidaturile complete și eligibile vor fi evaluate și punctate conform criteriilor de selecție aplicabile. Evaluarea se va realiza separat pentru fiecare grup de dialog sectorial și pentru fiecare categorie de entități: organizații patronale și sindicale, asociații profesionale, asociații ale întreprinzătorilor și ale IMM-urilor, companii private, organizații neguvernamentale relevante, camere de comerț bilaterale sau regionale, clustere certificate, asociații investitorilor străini, precum și instituții de învățământ, cercetare și formare profesională.
Clasamentele vor fi întocmite distinct pentru fiecare categorie, în cadrul fiecărui grup. Procesul de selecție urmărește să asigure o componență diversificată, care să reflecte specificul domeniului fiecărui grup și să includă perspective diferite din mediul economic și social. Vor fi avute în vedere și reprezentarea organizațiilor din afara regiunii București-Ilfov, acolo unde este posibil, precum și evitarea dublei reprezentări.
Fiecare grup de dialog sectorial va cuprinde maximum 15 organizații membre cu drept de vot în plen. Rezultatul provizoriu al selecției va fi supus validării Colegiului de validare, compus din secretarii de stat și secretarul general al MEDAT, iar lista organizațiilor selectate pentru fiecare grup va fi anunțată până la 30 octombrie 2026. Componența finală a grupurilor de dialog sectorial va fi publicată pe site-ul MEDAT. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România a livrat peste 636.000 de locuințe în ultimul deceniu; rată de construire comparabilă cu Germania și peste Cehia
Peste 636.000 de locuințe au fost finalizate în România în perioada 2016 - 2025, echivalentul a aproape 33 de locuințe noi la 1.000 de locuitori, rata de construire fiind comparabilă cu cea din Germania și depășind-o pe a Cehiei, potrivit unei analize realizate pe baza datelor privind construcțiile rezidențiale din ultimii zece ani. Din persp
Directoarea generală a ELCEN: Nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi
Datoriile Termoenergetica față de ELCEN s-au diminuat la 1,3 miliarde de lei, iar la ora actuală nu suntem în situație de insolvență, de faliment și nici nu vom fi, a susținut, marți, la un eveniment de specialitate, directoarea generală Electrocentrale București (ELCEN), Mirela Pavel. 'Suntem destul de departe de ideea de sistem centralizat, din păc
S-a lansat Muzeul Viu al Bucureștiului, cu 68 de locuri care pot fi vizitate gratuit
Muzeul Viu al Bucureștiului, o colecție permanentă de 68 de locuri din Capitală care pot fi descoperite și vizitate gratuit, a fost lansat de Fundația Comunitară București și ING Bank România, potrivit unui comunicat transmis marți AGERPRES. Conform sursei citate, muzeul nu are o clădire proprie și nici bilet de intrare, exponatele fiind locuri răsp&acir
PALMED solicită instalarea urgentă a unui guvern și prioritizarea rectificării bugetare pentru sănătate
Instabilitatea politică riscă să afecteze direct accesul pacienților români la servicii medicale, investigații, tratamente și medicamente, în condițiile în care insuficiența fondurilor pentru ultimele luni ale anului poate genera întârzieri la decontări și dificultăți în asigurarea continuității îngrijirilor, consideră Patronatul Fur
Plăți de peste 51,8 milioane lei pentru apicultori, în 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a efectuat luni plăți totale de 51,814 milioane de lei către 5.369 de beneficiari eligibili ai intervențiilor apicole cuprinse în PS PAC 2023 - 2027 aferente anului 2026, a informat, marți, instituția. Potrivit unui comunicat al APIA, anul acesta apicultorii au depus 5.391 de cereri de plată. &Ici
Bursa de Valori București a deschis în creștere ședința de tranzacționare de marți
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de marți, cu un rulaj total în valoare de 6,19 milioane lei (1,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,65%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celor
Pavel (ELCEN): CET Vest ar putea fi repusă în funcțiune la începutul lunii noiembrie și suntem pregătiți în așteptarea iernii
Reparațiile la CET Vest se află în graficul de execuție, cu un termen posibil de punere în funcțiune la începutul lunii noiembrie și, la acest moment, suntem pregătiți în așteptarea iernii, a declarat, marți, la un eveniment de specialitate, Mirela Pavel, directoare generală Electrocentrale București (ELCEN). 'Sunt CET-uri care nece
INS: Chiriile, motorina și benzina, în topul scumpirilor din septembrie 2026
Chiriile, motorina și benzina au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% și, respectiv, 28,42%, în timp ce rata anuală a inflației a ajuns la 6,61%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). 'După trei lun
INS: Salariul mediu net s-a diminuat cu 2,3% în luna august față de iulie
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august față de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în timp ce câștigul mediu brut s-a diminuat cu 2,2%, arată datele publicate, marți, de Institutul Național de Statistică (INS). La nivelul lunii august 2026, câștigul salarial mediu brut a fost de 9.497 de lei
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie
Rata anuală a inflației a urcat la 6,61% în luna septembrie, de la 6,17% în august, în condițiile în care serviciile s-au scumpit cu 11,12%, mărfurile nealimentare cu 7,06%, iar mărfurile alimentare cu 3%, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
România și Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an, potrivit FMI
Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluția economiei românești în acest an, până la o contracție de 0,5%, de la un avans de 0,7% cât prognoza în luna aprilie și o creștere de 1,4% în luna octombrie a anului trecut, arată cel mai recent raport 'World Economic Outlook' (WEO), publicat
Eveniment pe teme de energie, organizat marți la București
Provocările dezvoltării accelerate a producției de energie regenerabilă și prețul energiei în această iarnă și anul viitor sunt doar câteva dintre temele ce vor fi abordate în cadrul evenimentului Profit Energy.forum - 'Energia României în Europa - între independență și interdependență', ajuns la cea de-a X-a ediție.
Bușoi: Ținta stabilită pentru stocarea în baterii este de 1.200 de megawați la sfârșitul lui 2030
Ținta stabilită pentru stocarea energiei în baterii este de 1.200 de megawați la sfârșitul anului 2030, cu 2.400 de megawați/oră, la care se adaugă 800 de megawați cu acumulare prin pompaj, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la un eveniment de specialitate. ''Ținta stabilită (
Bursa de Valori București a închis în scădere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în scădere ședința de luni, iar valoarea totală a tranzacțiilor a fost de aproximativ 1,387 miliarde de lei (259,9 milioane de euro). Pe Piața Reglementată, cele mai mari valori ale tranzacțiilor au fost înregistrate de acțiunile Electrica, care au generat schimburi de 16,31











