Poșta Română a organizat tururi pentru public la centrul logistic și la tipografie, de Ziua Mondială a Poștei
Poșta Română a organizat, pe 9 octombrie, de Ziua Mondială a Poștei, tururi pentru elevi, studenți și publicul larg la HUB-ul Logistic și Curierat din București, la Poșta Tipografie și în spațiile destinate flotei companiei, în cadrul evenimentului 'Ziua Porților Deschise', potrivit unui comunicat al operatorului poștal.

'Între orele 14:00 și 18:00, elevii și studenții au avut ocazia să descopere universul poștal din culise, prin tururi și activități interactive. Aceștia au urmărit traseul scrisorilor și coletelor, de la preluare până la sortare și expediere, și au aflat mai multe despre oamenii și procesele care fac posibilă fiecare livrare. Bucuria copiilor a fost una dintre cele mai frumoase părți ale evenimentului. Curioși și entuziasmați, cei mici au explorat spațiile companiei, au descoperit lucruri noi și s-au bucurat de surprizele pregătite special pentru această zi. Au primit baloane, au făcut fotografii și au avut ocazia să trimită o carte poștală unicat, dedicată Zilei Mondiale a Poștei - o amintire specială și o invitație de a redescoperi farmecul mesajelor scrise', se arată în comunicat.
Conform sursei citate, începând cu ora 18:00 și până la ora 21:00, porțile s-au deschis pentru publicul larg, care a putut participa la tururi și a avut acces în spații care, în mod obișnuit, nu sunt deschise vizitatorilor.

Vizitatorii au avut posibilitatea să descopere activitatea centrului logistic, a tipografiei și a flotei Poștei Române, notează sursa citată.
'Unul dintre punctele de atracție a fost HUB-ul Logistic și Curierat al Poștei Române din București, unde participanții au descoperit cum sunt sortate coletele și corespondența și cum sunt pregătite trimiterile pentru a ajunge la destinatari. Turul a continuat la Poșta Tipografie, unde vizitatorii au aflat cum sunt tipărite cărțile, și a inclus accesul la flota companiei, oferindu-le participanților ocazia de a vedea de aproape o altă componentă importantă a activității poștale', se menționează în comunicat.

Tot pe 9 octombrie, colegi din Administrația Centrală au ieșit din rutina de birou și au intrat în rolul de poștaș, în cadrul proiectului 'Poștaș pentru o zi'.
'Într-o zi cu o semnificație aparte pentru întreaga comunitate poștală, aceștia au livrat colete clienților Poștei Române și au experimentat direct activitatea de teren. Au văzut de la firul ierbii ce presupune munca de poștaș, au descoperit provocările livrărilor și au interacționat nemijlocit cu beneficiarii serviciilor companiei', se mai arată în comunicat.

Potrivit companiei, cele două inițiative au urmărit familiarizarea publicului cu activitățile poștale și cu munca angajaților.
'Prin 'Ziua Porților Deschise' și 'Poștaș pentru o zi', Poșta Română a marcat Ziua Mondială a Poștei prin inițiative care au adus împreună publicul, copiii și angajații companiei, punând în valoare atât infrastructura și procesele operaționale, cât și oamenii care dau viață serviciilor poștale', se precizează în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mateescu (ANM): Directorul general nu a utilizat cardul instituțional și nu a aprobat niciodată achiziții în afara legii
Directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, susține că nu a utilizat cardul instituțional, acesta fiind declarat 'inactiv de la emitere', și că nu a aprobat niciodată achiziții în afara legii, precizările fiind făcute în contextul afirmațiilor ministrului Mediului, Diana Buzoianu, referitoare la cheltuieli
Darău: Am plătit integral peste 6 milioane de lei pentru modernizarea stațiunilor balneare
Peste 6 milioane de lei au fost plătite integral pentru modernizarea stațiunilor balneare, iar primele 41 de acorduri de finanțare prin programul SME Eco-Tech au fost deja semnate, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, duminică, pe pagina sa de socializare.
Bursa de la București a câștigat peste 2,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 2,3 miliarde de lei la capitalizare (0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu aproximativ 2,58 milioane de lei (0,6%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 674,17 milia
75% dintre angajații din UE primesc frecvent e-mailuri, mesaje sau linkuri suspecte la locul de muncă (analiză)
Trei din patru angajați din Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu amenințări cibernetice la locul de muncă, prin e-mailuri, mesaje sau link-uri suspecte, reiese dintr-o statistică a Comisiei Europene (CE), analizată de către specialiștii producătorului de soluții antivirus, Eset. Potrivit unui articol publicat recent pe blogul companiei, date
Buzoianu: Achiziții directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislației
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziții directe în valoare de milioane de lei, cu încălcarea legislației în vigoare, potrivit informațiilor prezentate, duminică, de ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, pe Facebook. 'Achiziții directe
Nuclearelectrica: Ambele unități ale Centralei de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, iar reluarea funcționării acestora depinde de nivelul Dunării, a informat, duminică, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'Societatea Națională Nuclearelectrica SA (SNN) informează că
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în ușoară creștere săptămâna viitoare până la 1.350 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.200 mc/s în primele zile ale săptămânii viitoare, apoi va înregistra o ușoară creștere, până la 1.350 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a
CNAIR: Lucrările la tunelul Boița 1 de pe Autostrada Sibiu - Pitești au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boița 1, situat pe secțiunea Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a anunțat, duminică, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Sibiu - Pi
AEI: Productivitatea resurselor a stagnat în România în ultimii 25 de ani, în timp ce media UE a crescut cu 50%
Productivitatea resurselor în România a rămas în 2025 aproximativ la nivelul înregistrat în anul 2000, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu circa 50% în aceeași perioadă, potrivit unei analize realizate de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, pe baza datelor Eurostat.
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la Joker, la aceeași categorie, suma depășește 9 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminica, 11 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de













