logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

TAROM respinge acuzațiile de faliment și susține că își continuă activitatea în condiții de siguranță și eficiență

Imagine din galeria Agerpres

Compania națională TAROM consideră iresponsabile declarațiile senatorului USR, Cristian Ghinea, potrivit cărora operatorul aerian va intra în faliment și transmite că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă.

'Compania Națională de Transport Aerian TAROM avertizează că, în urma declarațiilor iresponsabile din partea unui parlamentar al României, contrazise de evoluția reală a companiei, care își îmbunătățește performanța operațională și comercială, a devenit subiectul unui sabotaj al activității curente, în beneficiul direct al oricărui competitor de pe piață. TAROM respinge ferm declarațiile senatorului Ghinea și le transmite pasagerilor că își va continua activitatea în condiții de siguranță și eficiență, menținând o politică comercială competitivă', se arată într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către compania aviatică.

Aceasta precizează că nu este subvenționată din bugetul de stat și se autofinanțează prin generarea de venituri într-o piață acerb concurențială. În acest context, operatorul aerian consideră că atacurile recente trădează o atitudine de sabotare a activității companiei TAROM în beneficiul direct al oricărui competitor de pe piață.

De altfel, susține TAROM, aceste declarații vin pe o situație existentă în aviație, cu pasageri abandonați la sol de operatori privați și declarații publice ale altor operatori privați privind intenția de a prelua rutele companiei naționale.

TAROM menționează că se află în plin proces de reînnoire și unificare a flotei iar cele patru aeronave noi Boeing 737 MAX fac parte dintr-o strategie de consolidare operațională.

'Considerăm că afirmațiile unui reprezentant al Senatului României, care îndeamnă publicul să nu mai achiziționeze bilete TAROM, constituie un atac nejustificat și incorect asupra companiei naționale. Senatorul din spatele acestor atacuri se comportă precum Cronos, din mitologia greacă, care își înghițea propriii copii de teama unei profeții potrivit căreia unul dintre ei avea să-l detroneze, în cazul nostru, de teamă că vom reuși să devenim viabili. Recomandarea publică de a nu mai cumpăra bilete TAROM reprezintă, în opinia companiei, un îndemn la sabotarea intereselor comerciale proprii, tocmai în perioada în care aceasta implementează măsuri de modernizare și eficientizare. Reafirmăm faptul că TAROM consideră firească competiția și dezavuează comportamentele necrofage', subliniază comunicatul citat.

În baza analizei celor mai recente date, TAROM raportează un grad de ocupare mai ridicat în lunile iulie și august 2026 față de aceleași perioade ale anului precedent, atingând 82% în august. La nivelul întregii activități de transport, incluzând cursele regulate și charter, gradul de ocupare a crescut la 80% în iulie 2026, comparativ cu 75% în iulie 2025, reprezentând un avans de 5 puncte procentuale. În august 2026, gradul de ocupare a ajuns la 82%, față de 77% în aceeași lună a anului precedent, în creștere cu 5 puncte procentuale.

Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA) raportează pentru Europa un grad de ocupare de 87,7% pentru piața totală a transportatorilor europeni, pentru lunile de vară ale lui 2026.

Analiza realizată ca parte a demersurilor de evaluare și raportare traversate de companie, indică faptul că TAROM a transportat mai eficient capacitatea disponibilă în lunile iulie și august 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, explică sursa citată.

Avioanele companiei au avut un grad de ocupare mai ridicat în ambele luni, traficul de pasageri raportat la distanțele parcurse a crescut cu 1,3%, iar numărul pasagerilor care au călătorit prin acordurile code-share a avansat cu 6,5%.

Senatorul USR Cristian Ghinea a declarat, recent, într-un podcast că TAROM ar urma să intre în faliment în 'următoarele șase luni' și i-a sfătuit pe călători să nu mai cumpere bilete pentru zboruri programate peste două luni.

Compania Națională de Transporturi Aeriene Române - TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010. Transportatorul național al României deține o flotă de 14 aeronave și are în portofoliul său peste 50 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.

Din anul 1993, TAROM este companie membră a IATA. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)

Afisari: 1391

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 16-10-2026 09:55

Tanczos Barna: APIA a transferat vineri peste 124 de milioane de euro,pentru 103.755 de fermieri, până la ora 8:00

 Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a transferat, vineri, în prima zi de plată a avansului subvențiilor agricole, peste 124,1 milioane de euro pentru 103.755 de fermieri, a anunțat ministrul Agriculturii, Tanczos Barna, într-o postare pe Facebook. Potrivit acestuia, până la ora 8:00 au fost transferate plăți î

Economic Intern 16-10-2026 08:45

Muzeul Sarmalelor se deschide la Artisan Food Market; Biblioteca Națională devine, în acest weekend, gazda producătorilor artizanali

Târgul Artisan Food Market îi așteaptă pe bucureșteni în acest weekend, la Biblioteca Națională a României, cu produse inedite, precum zacusca din sturion, vinul biodinamic și trandafirii murați, dar și cu o premieră europeană: deschiderea Muzeului Sarmalelor, dedicat unuia dintre preparatele reprezentative ale bucătăriei românești.

Economic Intern 16-10-2026 07:30

APIA: Plățile în avans către fermieri încep vineri; ajutoarele excepționale, achitate până la sfârșitul anului

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) va demara, din 16 octombrie, plățile în avans aferente Campaniei 2026, în timp ce ajutoarele de stat cu caracter excepțional pentru fermierii afectați de secetă și crescătorii de animale urmează să fie achitate până la 31 decembrie 2026. Potrivit unui comunicat al instituției, plățile

Economic Intern 16-10-2026 06:00

Conferință de bilanț la Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, susține vineri o conferință de presă, unul dintre subiecte fiind prezentarea concluziilor raportului de control referitor activitatea Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), în contextul neîndeplinirii obiectivelor cuprinse în Planul Național de Redresare și Reziliență (P

Economic Intern 16-10-2026 00:24

Program de Guvernare/ Ghișeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu și controale bazate pe analiza riscurilor

Digitalizarea procedurilor de reglementare și introducerea unor garanții financiare obligatorii pentru activitățile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea administrației de mediu și eficientizarea instituțiilor din domeniu incluse în Programul de guvernare 2026 - 2028 al premierului desemnat Luca Niculescu.

Economic Intern 16-10-2026 00:20

Program de guvernare/Se adoptă Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată'

Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanței digitale integrate, care impune principiul 'o singură dată' (statul nu mai cere informații pe care le deține deja), interoperabilitatea obligatorie pe standarde deschise europene și standarde unice de interfață și utilizare pentru toate serviciile publice, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus

Economic Intern 16-10-2026 00:07

Program de guvernare/ Fără măsuri fiscale pro-ciclice asupra sectorului IT

Programul de guvernare al premierului desemnat, Luca Niculescu, prevede menținerea predictibilității fiscale pentru sectorul tehnologic și evitarea măsurilor fiscale prociclice asupra sectorului IT, urmând să fie instituit un mecanism de evaluare de impact și o consultare transparentă cu mediul de afaceri înaintea oricărei modificări fiscale sau de reglem

Economic Intern 16-10-2026 00:03

Program de guvernare/Prin programul 'Primării fără hârtii',comunicarea dintre administrațiile centrală și locală devine exclusiv electronică

Serviciile publice vor fi reproiectate pe 'evenimente de viață', livrate prin portalul unic al statului (Single Digital Gateway): pentru cetățeni, de la naștere la pensionare, iar pentru firme, de la înființare la dizolvare, iar prin programul 'Primării fără hârtii', comunicarea dintre administrația centrală și cea locală devine exclusiv e

Economic Intern 16-10-2026 00:00

Program de guvernare/SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027

Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaționalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să fie finalizată în 2027, potrivit măsurilor propuse în Programul de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu, în domeniul Mediului. 'Operaționalizăm urgent, în 2026, sistemul d

Economic Intern 15-10-2026 23:47

Program de guvernare/Autoritatea pentru Digitalizarea României trece direct în subordinea prim-ministrului

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) trece în aparatul de lucru al Guvernului, direct în subordinea prim-ministrului, ca centru unic de decizie pentru proiectele digitale ale administrației centrale, cu competențe extinse la inteligența artificială, conform Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul des

Economic Intern 15-10-2026 23:26

Program de guvernare/Structură specializată pentru proiecte de parteneriat public-privat și concesiuni, în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii

Atribuțiile Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) vor fi delimitate prin lege, cele cinci administrații portuare și de căi navigabile vor fi comasate și vor rămâne doar două, respectiv Administrația Porturilor Maritime Constanța și Administrația Unică a Dunării, iar în cel

Economic Intern 15-10-2026 23:22

Program de guvernare/Nu vor fi vândute active strategice profitabile sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă

Activele strategice profitabile nu vor fi vândute sub presiune bugetară și fără o evaluare corectă, dar va fi păstrată posibilitatea listării unor pachete minoritare, pe modelul societăților din energie deja listate, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu. 'Redefinim rolul companiilor și r

Economic Intern 15-10-2026 23:18

Program de guvernare/Investițiile europene din perioada 2028-2034 vor fi concentrate pe proiecte mari în transport, energie, sănătate și educație

Guvernul își propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiții în transport, energie, sănătate, educație, digitalizare și infrastructură, evitând fragmentarea finanțărilor în proiecte mici, potrivit Programului de guvernare 2026-2028 al premierului desemnat, Luca Niculescu.

Economic Intern 15-10-2026 23:13

Program de guvernare/Va fi adoptată Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni: inovarea și finanțarea creșterii

Guvernul ar urma să adopte Strategia Națională de Competitivitate, cu doi piloni (inovarea și finanțarea creșterii), construită pe harta capacităților productive, a lanțurilor de furnizori și a dependențelor critice, prevede Programul de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm Stra

Economic Intern 15-10-2026 23:12

Program de guvernare/Guvernul vrea să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru reducerea pierderilor de apă

Guvernul intenționează să investească până la 1,5 miliarde de euro pentru lucrări de retenție, protecție și reducerea pierderilor de apă și 800 de milioane de euro pentru canalizare și epurarea apelor uzate, potrivit Programului de guvernare 2026 - 2028 depus joi seara la Parlament de premierul desemnat, Luca Niculescu. 'Adoptăm și a