Transelectrica a semnat două contracte de finanțare de peste 350 de milioane de lei pentru digitalizarea și modernizarea rețelei
CNTEE Transelectrica SA a semnat cu Ministerul Energiei două contracte de finanțare de peste 350 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare pentru investiții în digitalizarea și modernizarea Rețelei Electrice de Transport, a anunțat, luni, Transelectrica.
'Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA Transelectrica SA a semnat în data de 28 august 2026, cu Ministerul Energiei, două contracte de finanțare din Fondul pentru Modernizare, în valoare totală de peste 351 de milioane de lei, pentru proiectele de investiții 'Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines' și 'Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș'. Cele două investiții vizează creșterea siguranței și eficienței în funcționare a Rețelei Electrice de Transport, prin implementarea unor tehnologii avansate de monitorizare și reglaj, precum și creșterea capacității Sistemului Electroenergetic Național de a integra noi capacități de producție din surse regenerabile', informează un comunicat al companiei, transmis AGERPRES.
Transelectrica a depus, în luna august 2025, aplicațiile pentru cele două proiecte în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă din Fondul
pentru Modernizare, la Comitetul pentru investiții pentru Fondul pentru Modernizare și Banca Europeană de Investiții (BEI), conform
Regulamentului de punere în aplicare (UE) 2020/1001 al Comisiei și Directivei 2003/87/CE.
Comisia Europeană a aprobat finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru Modernizare pentru cele două proiecte, valoarea totală aprobată fiind de 351,143 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 67 de milioane de euro.
Potrivit sursei citate, pentru proiectul 'Optimizarea funcționării liniilor electrice aeriene prin extinderea sistemului de monitorizare online DigiTEL Smart Lines', valoarea totală aprobată din Fondul pentru Modernizare este de 18,623 milioane de euro, echivalentul a 97,65 milioane lei, fără TVA. Obiectivul principal al proiectului este creșterea siguranței în funcționare a liniilor electrice aeriene, prin diagnoza și estimarea online a stării tehnice a acestora, pe baza datelor obținute în timp real.
'O componentă importantă a investiției este operaționalizarea conceptului Dynamic Line Rating (DLR), prin furnizarea către Operatorul de Sistem a unor informații precise și în timp real, care vor permite o mai bună utilizare a capacității de transport a liniilor electrice aeriene și adaptarea acesteia în funcție de condițiile meteorologice. Implementarea acestei soluții va contribui la reducerea riscurilor și la creșterea fiabilității și eficienței în funcționare a liniilor electrice aeriene', precizează Transelectrica în comunicat.
Proiectul constă în achiziția și montarea unor sisteme de monitorizare online pentru 27 de linii electrice aeriene din toate zonele țării și este inclus în Planul de Dezvoltare a Rețelei Electrice de Transport pentru perioada 2026-2035, înscriindu-se astfel în continuitatea strategiei companiei de modernizare și digitalizare a infrastructurii de transport al energiei electrice.
În ceea ce privește proiectul 'Creșterea calității reglajului de tensiune în stația Gutinaș', valoarea totală aprobată din Fondul pentru
Modernizare este de 48,345 milioane de euro, echivalentul a 253,493 milioane de lei, fără TVA. Proiectul vizează modernizarea rețelei de transport al energiei electrice din zona Moldovei prin implementarea unei soluții avansate de reglaj dinamic al tensiunii.
Astfel, stația Gutinaș, un nod critic în rețeaua de transport din estul României, va fi echipată cu un sistem STATCOM cu o capacitate de ±150
MVAr, conectat la bara de 400 kV. 'Echipamentul va permite reglajul continuu și rapid al puterii reactive, contribuind la stabilizarea tensiunii în condiții de variație rapidă a sarcinii, reducerea pierderilor tehnologice, estimate la 3.283 MWh/an, integrarea suplimentară a circa 500 MW din surse regenerabile și creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN)', susțin reprezentanții Transelectrica.
Proiectul este inclus în Planul de Dezvoltare a RET 2022-2031 și se aliniază obiectivelor naționale și europene privind tranziția
energetică și decarbonizarea. De asemenea, acesta face parte din inițiativa CARMEN, fiind recunoscut ca Proiect de Interes Comun (PCI) la
nivelul Uniunii Europene.
Prin semnarea celor două contracte de finanțare și atragerea a peste 351 de milioane de lei din Fondul pentru Modernizare, Transelectrica continuă implementarea investițiilor destinate modernizării și digitalizării Rețelei Electrice de Transport, creșterii siguranței și eficienței în
funcționare și dezvoltării capacității infrastructurii de transport de a integra producția de energie electrică din surse regenerabile, au mai transmis reprezentanții Transelectrica.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci












