Bursa de la București a câștigat peste 13,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 13,5 miliarde de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de aproape 24,5 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES.
Capitalizarea bursieră a ajuns la 724,21 miliarde de lei în perioada 10 - 14 august 2026, în creștere față de 710,70 miliarde de lei în săptămâna 3 - 7 august 2026. Tranzacțiile cu acțiuni au generat, săptămâna aceasta, un rulaj de 435,18 milioane de lei, mai mic decât cel înregistrat în săptămâna anterioară, respectiv 459,67 milioane de lei.
Indicele principal BET a închis săptămâna la 36.035,35 puncte.
Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost marți, 11 august, când s-au consemnat schimburi de 108,74 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost miercuri, 12 august, cu tranzacții de 64,96 milioane de lei.
Acțiunile Băncii Transilvania au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 76,37 milioane de lei și o scădere a cotațiilor de 0,43%, urmate de titlurile OMV Petrom, cu 58,22 milioane de lei (+1,34%), și cele ale Hidroelectrica, cu 51,46 milioane de lei (+3,10%).
Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile SOCEP (+17,65%), Safetech Innovations (+7,73%) și Aerostar (+7,03%).
La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de UAMT SA (-10,48%), Prefab (-9,09%) și COMCM Constanța (-8,97%). AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mașinile electrice sunt acum mai ieftin de utilizat decât modelele pe benzină, în România (analiză)
România se numără printre țările europene în care încărcarea unui vehicul electric cu baterie este mai accesibilă decât alimentarea cu combustibil a unui automobil cu motor cu ardere internă, pe fondul creșterii prețurilor la benzină, susține analistul eToro, Bogdan Maioreanu. 'Europa a continuat să avanseze către adoptarea vehicule
INSCOP: 86,1% dintre români se așteaptă la creșterea prețurilor în următoarele șase luni
Un procent de 86,1% dintre români se așteaptă ca prețurile să se majoreze în următoarele șase luni, procent în ușoară creștere față de nivelul de 84,5% înregistrat în iunie, potrivit ediției a doua a Indicelui Sentimentului Economic New Money - INSCOP (ISE). Conform cercetării, 7,9% dintre cei chestionați consideră că prețurile vo
Sectorul e-commerce din România a atins valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025 (raport)
Piața comerțului electronic din România a ajuns la valoarea de 12,9 miliarde de euro, în 2025, în creștere cu 10% față de anul anterior, fiind astfel cel mai mare sector de e-commerce din Europa de Est, relevă datele cuprinse în European E-Commerce Report 2026, publicate marți. Potrivit cercetării realizată pentru Ecommerce Europe și Eu
Folcuț (ARB): Companiile au atras finanțări noi de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni, în creștere cu 8,2%
Companiile au atras finanțări noi în valoare de 55 de miliarde de lei în primele șapte luni ale acestui an, în creștere cu 8,2% comparativ cu anul trecut, iar creditele pentru investiții reprezintă aproximativ 30% din portofoliul de credite, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB).
Folcuț (ARB): Rata de neperformanță la creditele companiilor a urcat la 5,6%
Rata de neperformanță la creditele companiilor a ajuns la 5,6%, în creștere cu 1,1 puncte procentuale comparativ cu martie 2025, nivelul fiind mai ridicat în cazul IMM-urilor decât al corporațiilor, a declarat, marți, Gabriela Folcuț, director executiv în cadrul Asociației Române a Băncilor (ARB). 'Dintre toat
FIDES: 40,7% dintre români locuiau în gospodării supraaglomerate în 2024
Aproximativ 40,7% dintre români locuiau, în 2024, în gospodării supraaglomerate, față de 16,9% în Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat citate de Federația Investitorilor și Dezvoltatorilor pentru o Economie Sustenabilă (FIDES). În același timp, aproximativ 94% din populația României locuia într
Jianu (IMM România): Ar trebui să ne uităm din nou la un program de tip IMM Invest; lipsește cash-flow-ul în economie
Un program de tip IMM Invest ar trebui reanalizat, în condițiile în care economia se confruntă cu o lipsă de cash-flow, iar rata de default a programului este de sub 2%, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, la un eveniment de specialitate. 'Ar trebui să ne uităm iarăși cu foarte multă atenție la un p
România, printre țările UE cu creșteri semnificative ale prețurilor carburanților, în luna august 2026
Prețul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie și unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marți de Eurostat. Potrivit oficiului european de statistică, în 26 di
Jianu (IMM România): Spiritul antreprenorial pălește; avem cu 20% mai multe firme care ies din economie
România are cu 20% mai multe firme care ies din economie comparativ cu cele care se înființează, în condițiile în care, până la jumătatea anului, în jur de 96.000 de firme noi s-au înregistrat, iar 110.000 - 111.000 de firme s-au închis, a declarat, marți, Florin Jianu, președintele IMM România, în cadrul un
Taină (Ministerul Economiei): 750 de contracte au fost semnate prin programul Femeia Antreprenor; alte 250 sunt în curs de semnare
Un număr de 750 de contracte au fost semnate până în prezent prin programul Femeia Antreprenor, iar alte 250 sunt în curs de semnare, finanțarea nerambursabilă acordată fiind de 200.000 de lei pentru fiecare societate, a declarat, marți, Camelia Taină, director general în Ministerul Economiei, în cadrul unui eveniment de specialitate.
Cătuți (EPG): Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatori este puțin probabil să scadă în următoarea perioadă
Prețul mediu al energiei electrice pentru consumatori este puțin probabil să scadă în următoarea perioadă, iar în Europa perspective de reducere pot exista, în cel mai bun caz, pe termen mediu, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, directorul executiv al Energy Policy Group (EPG), Mihnea Cătuți. 'Aș vrea să
Taină (Ministerul Economiei): Aproximativ 3.000 de contracte Start-Up Nation vor fi lansate în această săptămână
Aproximativ 3.000 de contracte din cadrul programului Start-Up Nation vor fi lansate în această săptămână, iar după rectificarea bugetară ar putea fi semnate încă 2.000, a declarat, marți, Camelia Taină, director general în Ministerul Economiei, în cadrul unui eveniment de specialitate. 'La prima sesiune a pro
Cristian Popa: România a avut în 2025 o rată de investire de 25,6% din PIB, peste media UE
România a avut în 2025 o rată a formării brute de capital fix de 25,6% din PIB, cu peste patru puncte procentuale peste media Uniunii Europene, iar investițiile au reprezentat unul dintre principalele motoare ale economiei într-un an dificil, susține Cristian Popa, membru al Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României (BNR).
Constantin (Hidroelectrica): Indiferent de ce proiecte de ordinul gigawaților sunt în România, dezideratul principal trebuie să fie consumatorul final
Bugetul de investiții pentru acest an în proiecte energetice este de 1,4 miliarde de lei, aproape dublu față de anul 2025, iar la final trebuie să avem în vedere că dezideratul principal trebuie să fie consumatorul final, a declarat, marți, într-o conferință de specialitate, Radu Constantin, Chief Administrative Officer (CAO) în cadrul Hidroel
AVR: 120.800 de controale cu echipe canine în 2025; peste 653.000 de țigarete de contrabandă, confiscate în prima jumătate a anului
Echipele canine ale Autorității Vamale Române (AVR) au efectuat 120.800 de controale în 2025, în punctele de trecere a frontierei și în birourile vamale din țară, contribuind la descoperirea unor cantități importante de țigarete și tutun de contrabandă, droguri, arme și alte produse interzise, potrivit unui comunicat de presă al AVR.










