Discursul public, potrivit căruia România intră în criză dacă nu încasează 770 milioane de euro, o gravă dezinformare (sindicate)
Discursul public promovat în ultimele săptămâni, potrivit căruia România ar intra într-o criză majoră dacă nu ar încasa aproximativ 770 milioane de euro, aferente jalonului privind Legea salarizării, reprezintă o gravă dezinformare a opiniei publice, susțin cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, care solicită retragerea de urgență a proiectului Legii salarizării în sectorul public.
Potrivit unui comunicat comun al Confederației Naționale Sindicale ''Cartel Alfa'', Confederației Naționale a Sindicatelor Libere din România ''Frăția'', Confederației Sindicatelor Democratice din România, Confederației Naționale Sindicale ''Meridian'' și Blocului Național Sindical (BNS), este necesară și posibilă construirea, într-un termen de maximum șase luni, a unui proiect legislativ echilibrat, sustenabil și predictibil, care să respecte principiile echității, transparenței și consultării autentice și care să nu conducă la pierderi de venituri pentru niciuna dintre categoriile bugetare.
''Vă informăm că ne retragem din orice consultare privind actualul proiect de lege vehiculat în spațiul public, apreciind că acesta nu mai poate constitui baza unei reforme credibile și acceptate de toate părțile implicate, din cauza timpului extrem de scurt ramas la dispoziție. Solicităm ca, după învestirea unui nou Guvern cu puteri constituționale depline, să reluăm procesul de elaborare a noii Legi a salarizării în cadrul unui mecanism de dialog social real și instituționalizat. Considerăm că este necesară și posibilă construirea, într-un termen de maximum șase luni, a unui proiect legislativ echilibrat, sustenabil și predictibil, care să respecte principiile echității, transparenței și consultării autentice și care să nu conducă la pierderi de venituri pentru niciuna dintre categoriile bugetare. Ceea ce ni se propune ca reformă în sistemul public este un proiect prost conceput care deja generează convulsii sociale grave, scandaluri publice, proteste, demonstrând că nu beneficiază nici de consens social, nici de acceptarea celor pe care îi afectează în mod direct'', notează confederațiile sindicale.
În opinia acestora, în prima jumătate a anului s-au înregistrat cheltuieli totale ale bugetului general consolidat reprezentând aproximativ 19,79% din PIB, în condițiile în care programarea bugetară pentru primele două trimestre prevedea cheltuieli totale reprezenta 22,1% din PIB.
''Ca urmare economia înregistrată în primele 6 luni este de aproximativ 2,3% din PIB, adică 47 miliarde de lei (circa nouă miliarde de euro). La nivelul bugetului de stat economiile privind cheltuielile de personal pentru primele 6 luni ale anului se estimează că ajung la 3,67 miliarde de lei (adică circa 700 milioane de euro). La nivelul Bugetului Consolidat General (BCG), economiile totale estimate pentru primele șase luni pentru cheltuielile de personal sunt de aproximativ 2,47 miliarde de lei (adică circa 500 milioane de euro), în condițiile în care la nivelul bugetelor locale, analiza indică depășiri ale cheltuielilor de personal prevăzute în primele 6 luni de 542 milioane de lei. Aceste date demonstrează că discursul public promovat în ultimele săptămâni, potrivit căruia România ar intra într-o criză majoră dacă nu ar încasa aproximativ 770 milioane de euro aferente jalonului privind Legea salarizării, reprezintă o gravă dezinformare a opiniei publice'', menționează sursele citate.
Liderii sindicali consideră că ''pretinsa reformă care ni se propune astăzi este, în realitate, un proiect defectuos, care a generat deja tensiuni sociale grave și proteste''.
''Aceasta este dovada clară că inițiativa nu beneficiază de consens și este respinsă tocmai de cei pe care îi afectează direct. Încercările repetate de a îmbunătății proiectul prin corecții punctuale nu fac decât să agraveze dezechilibrele, deschizând calea pentru o avalanșă de litigii în instanță (...) Economiile realizate în primele 6 luni ale anului la nivelul cheltuielilor bugetului general consolidat, inclusiv la nivelul cheltuielilor de personal, depășesc semnificativ nivelul încasărilor din PNRR pentru îndeplinirea jalonului de adoptare a legii salarizării în sectorul public. Solicităm Guvernului interimar să oprească imediat această campanie de dezinformare! Cele 770 milioane de euro aferente îndeplinirii jalonului nu ar determina o îmbunătățire semnificativă a situației bugetare, ceea ce infirmă retorica potrivit căreia România ar fi obligată să adopte în grabă o lege profund defectuoasă sau să introducă noi taxe și impozite pentru a evita un colaps financiar. Solicităm retragerea imediată a proiectului și reluarea întregului proces pe baze profesioniste, transparente și fundamentate'', se arată în comunicat.
În același timp, sindicatele recomandă partidelor politice parlamentare să își concentreze eforturile asupra celorlalte cinci reforme care trebuie adoptate cu prioritate și care nu generează controverse majore.
''Legea salarizării trebuie lăsată în responsabilitatea unui Guvern cu puteri depline, rezultat în urma unui proces politic stabil, capabil să organizeze consultări reale cu partenerii sociali și cu toate instituțiile implicate. România are nevoie de o lege a salarizării construită în mod riguros, bazată pe criterii obiective, să reducă inechitățile, nu să creeze altele noi, o lege echitabilă pentru toți salariații din sectorul public și sustenabilă din perspectiva finanțelor publice. O asemenea reformă nu poate fi realizată prin improvizație, presiune și termene artificiale, ci prin dialog social autentic, expertiză și responsabilitate față de interesul public'', sunt de părere organizațiile sindicale. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Darău: Am plătit integral peste 6 milioane de lei pentru modernizarea stațiunilor balneare
Peste 6 milioane de lei au fost plătite integral pentru modernizarea stațiunilor balneare, iar primele 41 de acorduri de finanțare prin programul SME Eco-Tech au fost deja semnate, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, duminică, pe pagina sa de socializare.
Bursa de la București a câștigat peste 2,3 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 2,3 miliarde de lei la capitalizare (0,35%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu aproximativ 2,58 milioane de lei (0,6%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 674,17 milia
75% dintre angajații din UE primesc frecvent e-mailuri, mesaje sau linkuri suspecte la locul de muncă (analiză)
Trei din patru angajați din Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu amenințări cibernetice la locul de muncă, prin e-mailuri, mesaje sau link-uri suspecte, reiese dintr-o statistică a Comisiei Europene (CE), analizată de către specialiștii producătorului de soluții antivirus, Eset. Potrivit unui articol publicat recent pe blogul companiei, date
Buzoianu: Achiziții directe de milioane de lei, realizate la ANM în ultimii patru ani cu încălcarea legislației
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a realizat, în ultimii patru ani, achiziții directe în valoare de milioane de lei, cu încălcarea legislației în vigoare, potrivit informațiilor prezentate, duminică, de ministrul interimar al Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, pe Facebook. 'Achiziții directe
Nuclearelectrica: Ambele unități ale Centralei de la Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură
Unitățile 1 și 2 ale Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă sunt menținute în stare oprită sigură, situație care nu prezintă riscuri pentru securitatea nucleară, iar reluarea funcționării acestora depinde de nivelul Dunării, a informat, duminică, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN). 'Societatea Națională Nuclearelectrica SA (SNN) informează că
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în ușoară creștere săptămâna viitoare până la 1.350 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar la 1.200 mc/s în primele zile ale săptămânii viitoare, apoi va înregistra o ușoară creștere, până la 1.350 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii octombrie (3.900 mc/s), potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a
CNAIR: Lucrările la tunelul Boița 1 de pe Autostrada Sibiu - Pitești au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boița 1, situat pe secțiunea Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Pitești (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a anunțat, duminică, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Sibiu - Pi
AEI: Productivitatea resurselor a stagnat în România în ultimii 25 de ani, în timp ce media UE a crescut cu 50%
Productivitatea resurselor în România a rămas în 2025 aproximativ la nivelul înregistrat în anul 2000, în timp ce media Uniunii Europene a crescut cu circa 50% în aceeași perioadă, potrivit unei analize realizate de președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță, pe baza datelor Eurostat.
Report de peste 2,54 milioane de euro la Loto 6/49 la extragerea de duminică
Un report de peste 13,63 milioane de lei, respectiv de 2,54 milioane de euro, se află în joc duminică, la categoria I a jocului Loto 6/49, în timp ce la Joker, la aceeași categorie, suma depășește 9 milioane de lei (peste 1,68 milioane de euro), informează Loteria Română. Duminica, 11 octombrie, vor avea loc noi trageri Loto
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge














