Autoritatea Navală Română: Incendiul la petrolier nu implică un risc pentru turiști, populație sau activitățile desfășurate pe litoral
Incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon este monitorizat permanent de autoritățile competente și nu există niciun risc pentru turiști, populație sau activitățile desfășurate pe litoralul românesc, avându-se în vedere poziția acesteia, la aproximativ 14 mile marine de țărm, starea sa actuală și a încărcăturii sale, a anunțat Autoritatea Navală Română.
'Incendiul produs la bordul navei Gas Lisbon este monitorizat permanent de autoritățile competente, iar zona rămâne sub supraveghere continuă. Autoritatea Navală Română, împreună cu forțe aparținând celorlalte ministere semnatare ale planului național de pregătire, răspuns și cooperare în caz de poluare marină cu hidrocarburi și alte substanțe dăunătoare, urmărește situația. Reamintim că în timpul unei acțiuni, siguranța echipelor de intervenție este primordială. Având în vedere poziția navei, la aproximativ 14 mile marine de țărm, starea actuală a navei și a încărcăturii sale, nu există niciun risc pentru turiști, populație sau activitățile desfășurate pe litoralul românesc', se arată într-un comunicat al Autorității Navale Română (ANR), remis marți AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Autoritatea Navală Română, prin MRCC Constanța (Maritime Rescue Coordination Centre), continuă să coordoneze monitorizarea evenimentului în cooperare cu toate instituțiile implicate, pentru asigurarea siguranței navigației și gestionarea eficientă a situației.
ANR reamintește că toți cei 17 membri ai echipajului au fost salvați, iar cele trei persoane rănite au fost transportate la unități medicale pentru îngrijiri de specialitate.
În noaptea de 20/21 iulie, nava comercială GAS LISBON, un tanc petrolier sub pavilion liberian, a fost cuprinsă de flăcări în urma unei explozii, în timp ce naviga, la aproximativ 20 de mile marine sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe.
Petrolierul a plecat din portul Alexandria (Egipt) și se îndrepta către Reni (Ucraina), fiind în tranzit în Zona Economică Exclusivă a României. Avea la bord o încărcătură de peste 3.790 de tone de propan și un echipaj format din 17 persoane.
Toți membrii echipajului au fost evacuați și recuperați în siguranță, trei dintre aceștia fiind răniți și transportați la spitalul din Tulcea. AGERPRES/(AS - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bociu: Exporturile de ovine ar putea fi reluate până la sfârșitul anului
Exporturile de ovine ale României ar putea fi reluate până la sfârșitul anului, în condițiile în care campania națională de vaccinare va debuta în jurul datei de 1 octombrie, a declarat miercuri președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Alexandru Bociu.
Petrescu (ASF): Reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, potrivit OCDE
Un raport recent al OCDE descrie o economie mondială care pare să fi intrat într-o perioadă în care excepția riscă să devină regulă, iar reziliența instituțiilor, a piețelor și a economiilor contează aproape la fel de mult precum ritmul de creștere, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu.
Parlamentul a adoptat modificări și clarificări la schemele de ajutor de stat destinate crescătorilor de suine și de bovine (minister)
Parlamentul României a adoptat modificările aduse legislației privind schemele de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin și din sectorul bovin, în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
ITM București a aplicat sancțiuni de peste două milioane de lei pentru cazuri de muncă nedeclarată
Inspectorii de muncă au aplicat amenzi de peste două milioane de lei unor companii care desfășurau activități fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă. Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) București, transmis miercuri AGERPRES, în perioada 14 - 22 septembrie
Codirlașu (CFA Romania): Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei
Este posibil ca anumiți investitori străini să fi vândut din obligațiunile deținute în lei pentru a se retrage de pe piața din România, iar aceasta să fi dus la deprecierea cursului, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, președintele Asociației CFA România, Adrian Codirlașu. 'Eu m-aș uita la două evenimente care cr
Leonardo Badea (BNR): Sentimentul economic este în același timp cauză și semnal pentru evoluția economiei
Sentimentul economic este în același timp cauză, prin influența asupra deciziilor de consum, economisire și investiții, și semnal pentru evoluția viitoare a economiei, susține Leonardo Badea, prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR), într-un articol dedicat rolului indicatorilor de sentiment. 'Atunci când analizăm me
Vaslui: Provocările din industria HORECA și promovarea turismului regional, discutate la Gala 'Descoperă Nord-Est'
Reprezentanți ai industriei HORECA din România, Republica Moldova, Ucraina, Turcia și Olanda, alături de autorități locale din zona Moldovei, participă, miercuri, la Vaslui la cea de-a 11-a ediție a evenimentului Gala Turismului 'Descoperă Nord-Est'. Evenimentul este organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Est și Centrul Regional de
Jakubowicz (AAFBR): Nu este cazul să discutăm despre o prăbușire a leului, mai degrabă despre o depreciere graduală și controlată
Moneda națională s-a depreciat în raport cu euro, dar recordul de miercuri, care depășește cu un singur ban nivelul maximum din 6 mai, nu indică o prăbușire a leului, ci mai degrabă o depreciere graduală și controlată, consideră președintele Asociației Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Flavius Valentin Jakubowicz.
Iași: Patronatul Concordia vrea ca mediul de afaceri să fie la masa deciziilor pentru perioada 2028-2034
Confederația Patronală Concordia face apel la mediul de afaceri să conștientizeze importanța dialogului cu autoritățile și partenerii sociali, într-un moment în care România se află în fața unor decizii care vor influența evoluția economică a țării pentru următoarea decadă. Apelul a fost lansat, miercuri, în cadrul celei de-a doua
ANSVSA: Un nou transport ilegal de ovine, oprit de Poliție în județul Alba
Echipajele Poliției Române au interceptat, în noaptea de marți spre miercuri (22/23 septembrie), în orașul Alba Iulia, un camion care transporta clandestin aproximativ 200 de ovine, dintre care 50 de capete reprezentau tineret ovin, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat
Florin Jianu: IMM-urile au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor
Întreprinderile mici și mijlocii (IMM) au înregistrat pentru prima dată în acest an un spor negativ al angajărilor, numărul persoanelor care au plecat din companii fiind mai mare decât cel al angajărilor, a declarat, miercuri, președintele Consiliului Național al IMM-urilor din România, Florin Jianu, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen
ANOFM: Operatorii economici oferă 34.352 de locuri de muncă la nivel național
Angajatorii pun la dispoziție, în această săptămână, 34.352 de locuri de muncă vacante la nivel național, informează Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), într-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. Potrivit sursei citate, cele mai multe posturi sunt oferite pentru: conducător auto transport rutier (3.848); ma
România și Bavaria vor să dezvolte proiecte comune în industria securității și apărării
România și Bavaria urmăresc dezvoltarea cooperării în industria securității și apărării, prin proiecte comune de dezvoltare și producție, transfer tehnologic, investiții și integrarea companiilor în lanțurile europene de aprovizionare, susțin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România). Potrivit unui
Ștefureac (INSCOP Research): Populația internalizează și încearcă, cumva, să se adapteze la situația creată
Populația pare să fi internalizat și încearcă să se adapteze la incertitudinea și criza politică prelungită, iar datele agregate indică mai degrabă o formă de reziliență decât o îmbunătățire semnificativă sau o prăbușire a sentimentului economic, a declarat, miercuri, directorul INSCOP Research, Remus Ștefureac, la conferința NewMoney Talks 'Indexul Sen
Pistol: Peste 1.477 km de drumuri de mare viteză sunt în exploatare; trebuie să dovedim că putem administra ceea ce am construit
Peste 1.477 de kilometri de drumuri de mare viteză sunt în prezent în exploatare în România, iar următoarea etapă nu va mai fi definită doar de extinderea rețelei, ci și de modul în care aceasta este întreținută, monitorizată și adaptată noilor cerințe, a declarat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrast










