AEI: Valul de căldură crește factura la energie și ne arată cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic Național
Valul de căldură crește factura la energie și ne arată, în plus, și cât de vulnerabil a devenit Sistemul Energetic Național (SEN), susține, într-o analiză publicată sâmbătă, președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
'De fiecare dată când temperaturile urcă, consumul crește, aparatele de aer condiționat funcționează la capacitate maximă, iar prețurile energiei electrice explodează. Este o explicație comodă, dar incompletă. Valul de căldură nu este cauza problemei, ci doar testul care arată cât de vulnerabil a devenit sistemul energetic din România. (...) Creșterea efectivă a consumului produsă de caniculă este, de regulă, între 80 și 120 lei pe lună, iar în locuințele de la ultimul etaj, cu suprafețe vitrate mari, neumbrite, unde aerul condiționat merge aproape continuu poate depăși 180-230 lei.
De remarcat că această majorare este determinată în principal de consumul mai mare al locuinței, nu de variațiile zilnice ale prețului angro. Chiar dacă prețul energiei pe piața pentru ziua următoare crește puternic în zilele caniculare, un client casnic cu contract la preț fix nu vede imediat această volatilitate în factură; efectul direct este consumul suplimentar, iar eventualele creșteri ale preturilor se reflectă doar atunci când furnizorii își actualizează ofertele sau expiră contractele existente', explică specialistul.
Potrivit șefului AEI, în timp ce România înregistrează unul dintre cele mai ridicate prețuri ale energiei electrice din regiune, adevărata întrebare nu este de ce consumăm mai mult, ci de ce nu mai putem produce suficient în momentele în care avem cea mai mare nevoie de energie.
'Când cererea crește, România ajunge să importe volume tot mai mari de electricitate, iar această dependență se vede imediat în prețuri. Problema este că nici vecinii noștri nu au surplus. Grecia, Bulgaria, Ungaria și alte state din Europa de Sud-Est trec prind același episod de consum ridicat. Ucraina continuă să absoarbă cantități importante de energie din regiune. În aceste condiții, piața nu mai funcționează ca un mecanism de echilibrare, ci ca o competiție pentru o resursă limitată. Cine are nevoie de ultimul megawatt-oră disponibil îl cumpără la cel mai mare preț, iar acel preț ajunge să fie reper pentru întreaga piață. Adevărata vulnerabilitate a României este că a ajuns să depindă de importuri exact în momentele în care energia este cea mai scumpă. Nu importăm energie ieftină în perioade de excedent european. Importăm energie atunci când întreaga regiune este în deficit. Diferența dintre cele două situații înseamnă sute de milioane de euro care pleacă anual din economia românească', este de părere Dumitru Chisăliță.
Specialistul subliniază că, în plus, congestiile din rețelele de transport agravează problema și chiar dacă în alte zone ale Europei există energie disponibilă la prețuri mai reduse, aceasta nu poate ajunge întotdeauna în sud-estul continentului din cauza limitărilor infrastructurii.
'Rezultatul este o piață fragmentată, în care România și statele vecine plătesc mult peste media europeană. Ani la rând, România s-a bazat pe avantajul unui mix energetic diversificat: hidrocentrale, reactoare nucleare, centrale pe gaze și cărbune, completate în ultimii ani de energie regenerabilă. Însă diversificarea haotica nu mai este suficientă atunci când capacitățile disponibile în orele de vârf nu acoperă consumul intern. O parte dintre grupurile clasice au fost retrase sau funcționează limitat, hidroenergia depinde de condițiile hidrologice, iar producția din surse regenerabile rămâne dependentă de vreme. Fără suficiente capacități flexibile și fără sisteme de stocare dezvoltate, importurile devin soluția implicită', notează sursa citată.
În opinia lui Chisăliță, valul de căldură din aceste zile transmite un semnal clar: România nu are doar o problemă de prețuri, ci una de securitate energetică.
'O economie care depinde de importuri în perioadele de consum maxim este o economie vulnerabilă la orice șoc regional: caniculă, secetă, avarii sau tensiuni geopolitice. Discuția nu mai trebuie să fie despre cât de ridicate sunt temperaturile, ci despre cât de pregătit este sistemul energetic să facă față acestor situații. Pentru că verile caniculare nu mai reprezintă excepții, ci noua normalitate', menționează președintele AEI.
Acesta consideră că dacă nu vor fi accelerate investițiile în noi capacități de producție, în stocare și în rețele, România riscă să transforme importurile dintr-o soluție de echilibrare într-o dependență structurală, ce conduce la o vulnerabilitate a SEN. AGERPRES/(AS - editor: Daniel Badea, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '
Chiriac (CONAF): România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu produce oportunități
România nu își permite să producă diplome într-un ritm în care economia nu reușește să creeze oportunități pentru absolvenți, iar decalajul dintre sistemul educațional și piața muncii poate duce la pierderea unor generații, a declarat, vineri, președinta Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac.
TPBI: Linia 86, modificată sâmbătă la 'M Străulești'; linia 95, suspendată
Linia 86 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de sâmbătă, 17 octombrie, troleibuzele urmând să întoarcă la terminalul 'M Străulești', în loc de 'Cartier Pajura', ca urmare a restricționării traficului rutier pe strada Pajurei (tronsonul cuprins între strada Făurei și strada Presei), pentru desfășurarea evenimentului
Depozitarul Central, ținta unui atac cibernetic
Depozitarul Central a fost ținta unui atac cibernetic care a vizat aplicația Servicii Online pentru Investitori, incident care a fost identificat în ziua producerii și pentru care au fost luate imediat măsurile necesare de investigare și remediere, anunță instituția într-un comunicat remis, vineri, AGERPRES. Prin intermediul acestei aplicații auxil
ANAF atrage atenția asupra unor tentative de fraudă prin intermediul unor site-uri false
Agenția Națională de Administrare Fiscală atrage atenția contribuabililor asupra apariției unor site-uri frauduloase care utilizează în mod abuziv numele instituției pentru a colecta ilegal date personale, fiscale și bancare. 'Aceste pagini de internet solicită utilizatorilor informații sensibile, precum CNP-ul, adresa de domiciliu, adresa de e-mail,
FBAR: Discrepanța dintre lipsă și surplus este extrem de vizibilă în România:peste 27 % din populație se află în risc de sărăcie
Contrastul social în România rămâne dureros, în condițiile în care 27,4% din populație este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială, iar 17,2% trăiește în deprivare materială și socială severă - cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, însă românii generează anual aproximativ 3,58 milioane de tone de deșeuri alime
Bursa de Valori București a deschis pe verde ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în creștere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 11,5 milioane lei (2,16 milioane euro), după 30 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, a urcat cu 0,85%, iar indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celo











