A fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța-Etapa III
Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA a semnat miercuri contractul de proiectare și execuție a lucrărilor aferente obiectivului de investiții 'Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța - Etapa III', în valoare de aproape 524 de milioane de lei.
Potrivit unui comunicat al companiei, contractul a fost atribuit Asocierii formate din Bawi Construction SRL și Swietelsky Construct SRL, liderul asocierii fiind Bawi Construction SRL.
Valoarea contractului este de 523,811 milioane de lei, fără TVA .
Durata totală este de 159 de luni și cuprinde: 7 luni pentru proiectare; 30 de luni pentru execuția lucrărilor; o lună pentru recepția la terminarea lucrărilor; 120 de luni pentru perioada de garanție; o lună pentru activitățile desfășurate după recepția finală.
Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, din veniturile proprii ale Companiei Naționale de Căi Ferate 'CFR' S.A., precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Obiectivul principal al investiției îl reprezintă creșterea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii ferov iare din Portul Constanța și îmbunătățirea conexiunii acesteia cu rețeaua europeană de transport. Proiectul contribuie la crearea condițiilor necesare pentru creșterea volumului de mărfuri transportate pe calea ferată, dezvoltarea investițiilor și promovarea unui sistem de transport durabil și interoperabil, susțin reprezentanții companiei feroviare.
Principalele obiective urmărite prin realizarea investiției vizează modernizarea infrastructurii feroviare pentru creșterea vitezei de circulație, sporirea capacității de tranzit și îmbunătățirea condițiilor de exploatare.
'Lucrările prevăd realizarea sau modernizarea instalațiilor de electrificare la tensiunea de 25 kV, modernizarea echipamentelor de telecomunicații și instalarea unor sisteme noi de centralizare electronică. Centralizarea electronică permite comandarea și verificarea în condiții de siguranță a macazurilor și semnalelor feroviare. Investiția include introducerea sistemului european de management al traficului feroviar ERTMS, format din sistemul european de control al trenurilor ETCS Nivel 2 și sistemul de comunicații feroviare GSM-R. Aceste tehnologii permit supravegherea circulației trenurilor și transmiterea informațiilor necesare personalului feroviar în conformitate cu standardele europene', se arată în comunicat.
Proiectul urmărește asigurarea interoperabilității infrastructurii prin respectarea specificațiilor tehnice aplicabile la nivel european, inclusiv în ceea ce privește sarcina pe osie de 22,5 tone, gabaritul de încărcare, lungimea liniilor și accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități.
Compania precizează că sunt prevăzute lucrări de modernizare a stațiilor și haltelor de mișcare, înlocuirea podurilor și podețelor, repararea sistemelor de drenaj, consolidarea terasamentelor și construirea unor drumuri de întreținere în zonele în care nu există acces din drumurile publice.
De asemenea, investiția are în vedere și reabilitarea sau modernizarea clădirilor destinate călătorilor, realizarea unor pasarele ori tuneluri pietonale, adaptarea peroanelor la standardele europene și implementarea unor soluții pentru reducerea nivelului de zgomot.
'Prin modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, CFR S.A. urmărește creșterea capacității de operare a transporturilor, îmbunătățirea siguranței circulației și consolidarea rolului strategic al portului în cadrul coridoarelor europene de transport', susțin reprezentanții CFR SA.
Compania Națională de Căi Ferate va urmări derularea etapelor de proiectare și execuție în conformitate cu prevederile contractuale, cerințele tehnice, standardele de siguranță și condițiile aferente sursei de finanțare.AGERPRES/(AS - redactor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA a suspendat activitatea unei unități din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad
Directorul executiv și doi inspectori de la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Arad au efectuat sâmbătă dimineața un control la o unitate din parcarea unui hipermarket din municipiul Arad, după ce au fost anunțați de Direcția de Sănătate Publică județeană că există o suspiciune de toxiinfecție alimentară, având ca posibilă sursă telemeau
CFR SA optimizează circulația trenurilor în zona aeroportului Henri Coandă și a ramificației Ploiești Triaj
În data de 13 noiembrie 2026, au fost realizate modificări ale instalațiilor de control automat al vitezei trenurilor la Halta de Mișcare Aeroport Henri Coandă T1 și Punctul de Mișcare Ramificația Ploiești Triaj, în cadrul unui program-pilot destinat îmbunătățirii condițiilor de exploatare a infrastructurii feroviare, informează Compania Națională de Căi Fe
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec












