O familie plătește 1.100-1.300 de euro pentru câteva zile de vacanță la all inclusive în Bulgaria (platformă)
O familie formată din doi adulți și un copil care își dorește o vacanță all inclusive de 5-6 nopți în Bulgaria plătește, în general, 1.100-1.300 de euro, arată o platformă online de turism din România pentru vacanțe în țara vecină.
Românii sunt pe primul loc în topul turiștilor în Bulgaria, în fața celor din Germania, Polonia, Grecia și Cehia sau, din acest an, a celor din Ucraina, arată Travel Planner. Între mai și octombrie 20025, Bulgaria a atras aproximativ 2,5 milioane de turiști din UE, iar românii au reprezentat 31% dintre aceștia, potrivit Institutului Național de Statistică din Bulgaria.
Stațiunile bulgărești preferate de români sunt Nisipurile de Aur, Albena, Sunny Beach, Constantin și Elena, iar în ultimii trei ani, Sveti Vlas datorită investițiilor în hoteluri noi, cu servicii premium.
În 2026, durata medie a unei vacanțe în Bulgaria a scăzut la 5,2 nopți față de 5,8 în anii anteriori, iar specialiștii se așteaptă ca odată cu apariția ofertelor last minute numărul nopților de cazare să scadă la 4-5.
Cele mai multe rezervări sunt în zona 1.100-1.300 de euro pentru o familie formată din doi adulți și un copil. În iunie-iulie (vârf de sezon), prețurile pornesc de la 350 de euro pentru două persoane care aleg un sejur de 5 nopți, all inclusive. O familie formată din doi adulți și un copil sub 12 ani plătește aceeași sumă, deoarece copiii sub 12 ani nu sunt taxați.
Pe de altă parte, sectorul de vacanțe premium a fost cel mai puțin afectat.
Travel Planner este o platformă online de turism fondată în 2007, care oferă vacanțe în Bulgaria, Grecia și Turcia. De-a lungul anilor, s-a specializat în vacanțe cu destinația Bulgaria, având peste 550.000 de clienți pentru sejururi în țara vecină. Anul trecut, compania a înregistrat vânzări de 30 de milioane de euro. AGERPRES/(AS - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fonduri a căror proveniență nu poate fi justificată, cea mai frecventă neregulă identificată de ANAF la persoane fizice (analiză)
Verificările averilor persoanelor fizice au devenit tot mai vizibile în activitatea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din ultimii ani, cele mai frecvente categorii de nereguli identificate vizând fonduri a căror proveniență nu a putut fi justificată, potrivit unei analize realizate de EY România. Sursa citată arată că autorită
Curtea de Conturi: Programele de formare profesională destinate șomerilor necesită o reorientare către integrarea sustenabilă pe piața muncii
Programele de formare profesională destinate șomerilor necesită o reorientare către integrarea sustenabilă pe piața muncii, indică Raportul de audit al performanței realizat de Curtea de Conturi la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) și la Agenția Națională pentru Ocuparea Forțelor de Muncă (ANOFM). În cadrul unei m
ANSVSA avertizează că transporturile ilegale de ovine reprezintă cel mai mare pericol biologic
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) avertizează că transporturile neautorizate și clandestine de ovine reprezintă în acest moment cel mai mare pericol biologic la adresa României. 'Transporturile neautorizate și clandestine de ovine reprezintă în acest moment cel mai mare pericol biologic la
Sistemul feroviar, în pragul unui blocaj financiar; lipsa finanțării riscă să oprească trenuri (sindicate)
Blocajul financiar în sistemul feroviar trebuie rezolvat urgent, altfel oprirea trenurilor va deveni o realitate, avertizează reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane, care atrag atenția asupra situației financiare critice în care a ajuns sectorul. Într-un comunicat remis luni AGERPRES, sindicaliștii atenționeaz
Două premii de aproape 87.000 de lei fiecare s-au câștigat, duminică, la tragerea Joker
Două premii la categoria a III-a, în valoare de 86.943,58 lei fiecare, au fost câștigate, duminică, la tragerea Joker, biletul norocos fiind jucat la o agenție din Sibiu, informează, luni, Loteria Română. Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică Loteria
Mii de apartamente în construcție în 'polul corporatiștilor'; venitul mediu pentru achiziționarea în rate a unui apartament cu 2 camere,15.000 de lei (analiză)
Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcție în zona Aviației, supranumită 'polul corporatiștilor', o familie având nevoie de un venit minim de aproximativ 15.000 de lei pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, iar pentru unul cu trei camere circa 22.300 de lei, relevă o analiză de specialitate, d
INS: Producția de energie a României a scăzut cu 2,6%, în primele șase luni
Producția de energie a României a scăzut cu 2,6%, în primele șase luni ale acestui an, comparativ cu intervalul similar din 2025, în timp ce consumul final de energie electrică s-a diminuat cu 3,3%, arată datele provizorii publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS). Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie -
Starea de vegetație la speciile prășitoare neirigate se va deprecia accentuat, pe fondul deficitelor mari de umiditate din sol (agrometeo)
Ritmurile vegetative la culturile de câmp și speciile pomi-viticole se vor desfășura accelerat, în următoarele zile, în special pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, în timp ce, pe fondul deficitelor mari de umiditate din sol și al menținerii unor temperaturi maxime ridicate în aer și la suprafața solului, se
ELCEN oprește temporar CET Grozăvești până luni la prânz, în urma unor lucrări ale Apa Nova
Electrocentrale București (ELCEN) va efectua o oprire temporară și controlată a CET Grozăvești începând de duminică seara, de la ora 22:00, până luni, la ora 12:00, din cauza lucrărilor efectuate de Apa Nova pentru relocarea debitmetrului de pe branșamentul din Splaiul Independenței, acțiune ce oprește alimentarea cu apă brută necesară tratării chim
100% grad de ocupare și peste 210.000 de turiști pe litoral, în weekendul de Ziua Marinei și Sfânta Maria
Peste 210.000 de turiști s-au aflat pe litoralul Mării Negre de Ziua Marinei și Sfânta Maria, acesta atingând, pentru al doilea weekend la rând, 100% grad de ocupare, potrivit unui comunicat al patronatului RESTO Constanța. Datele centralizate provenite de la principalii tur-operatori specializați în vânzarea de l
România, prima țară din UE care va acorda compensații pentru sechestrarea carbonului în acvacultură
România este prima țară din Uniunea Europeană care a reușit să identifice o modalitate de a acorda compensații pentru sechestrarea carbonului în acvacultură, pe serviciile de mediu, un mecanism considerat unicat la nivelul statelor membre, susține Valentin Toma, directorul general al Direcției Generale Pescuit (DGP) - Autoritatea de Management pentru Prog
Bursa de la București a câștigat peste 13,5 miliarde de lei la capitalizare în ultima săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat în această săptămână peste 13,5 miliarde de lei la capitalizare, în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a înregistrat un declin de aproape 24,5 milioane de lei, potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 724,21 mil
Nicușor Dan, invitat la discuții despre formarea viitorului Guvern și deteriorarea nivelului de trai al românilor
România are nevoie urgentă de stabilitate politică și de un Guvern deplin funcțional, capabil să ia decizii, economia are nevoie de predictibilitate și de un cadru fiscal stabil, iar deteriorarea nivelului de trai, presiunea asupra locurilor de muncă și vulnerabilitățile sociale nu mai permit amânarea unor măsuri concrete, îi transmit președintelui
Suplimentarea fondului de câștiguri la Loto 6/49, după câștigarea premiului de peste 10 milioane de euro
Loteria Română a suplimentat cu 500.000 de lei fondul de câștiguri la categoria I Loto 6/49 pentru tragerea de duminică, în urma câștigării premiului de aproape 53 milioane de lei (10,07 milioane de euro), în data de 13 august. Potrivit unui comunicat al Loteriei, duminică vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi în scădere până la 1.300 mc/s; media lunii august - 3.900 mc/s
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va continua să scadă până la finele săptămânii viitoare, de la 1.400 mc/s în prezent la 1.300 mc/s, fiind de trei ori mai mic față de media multianuală a lunii august, de 3.900 mc/s, potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru interv













