Consiliul Concurenței: Sancțiunile aplicate băncilor au fost pentru încălcarea flagrantă a regulilor de concurență, naționale și europene
Sancțiunile care au fost aplicate băncilor vizează încălcarea flagrantă a regulilor de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing, precizează reprezentanții Consiliului Concurenței, într-un răspuns la o solicitare AGERPRES.
'Consiliul Concurenței reamintește că decizia adoptată în cazul băncilor participante la stabilirea ROBOR este rezultatul unei investigații desfășurate potrivit legii, pe baza probelor administrate în cauză și cu respectarea drepturilor procedurale ale părților. Autoritatea de concurență consideră important ca discuțiile publice pe această temă să se desfășoare cu responsabilitate și rigoare, fără a crea confuzie și a ignora obligația legală a participanților la procedura de stabilire a indicelui de referință ROBOR de a acționa independent, fără coordonare cu ceilalți concurenți. Investigația a vizat comportamentul concret al participanților în cadrul mecanismului de stabilire a ROBOR, analizat din perspectiva legislației de concurență. Sancțiunile au fost aplicate pentru încălcarea flagrantă a regulilor de concurență, atât naționale, cât și europene, printr-un schimb de informații confidențiale și strategice, cu privire la nivelul ROBOR în cadrul procedurii de fixing. Acesta reprezintă una dintre cele mai grave încălcări ale regulilor de concurență constatate în Uniunea Europeană în ultimii ani', au explicat reprezentanții autorității de concurență.
Aceștia au subliniat că sancțiunile sunt calculate în funcție de cifra de afaceri a entităților vizate și țin cont de solvabilitatea acestora.
Potrivit sursei citate, confidențialitatea cotațiilor ferme din perioada de fixing este prevăzută atât de regulile de concurență, cât și de reglementările 'sectoriale, naționale și europene. Încălcarea acestor reguli permite coordonarea cotațiilor pentru obținerea unui nivel mai ridicat al ROBOR la maturitățile (3 luni, 6 luni) care influențează nivelul dobânzilor creditelor, generând astfel venituri suplimentare, fără riscurile normale asociate unor tranzacții comerciale.
'Faptul că o piață este reglementată nu exclude aplicarea regulilor de concurență. Dimpotrivă, în orice sector cu impact major asupra economiei și consumatorilor, respectarea acestor reguli este esențială pentru menținerea încrederii în funcționarea corectă a piețelor. Participarea la un mecanism reglementat presupune respectarea cadrului stabilit de reglementator, dar și respectarea normelor de concurență, care interzic schimburile de informații sensibile între concurenți. Consiliul Concurenței sprijină sectorul bancar în rolul său esențial în finanțarea economiei, în susținerea companiilor și în asigurarea stabilității financiare. Aplicarea legislației de concurență nu reprezintă o acțiune împotriva sistemului bancar, ci o garanție că piețele funcționează în mod corect, transparent și în interesul economiei reale. Aceasta este abordarea constantă la nivel european în cazurile privind piețele financiare: instituțiile financiare au un rol esențial, dar trebuie să respecte regulile de concurență la fel ca orice altă companie', au subliniat transmis reprezentanții Consiliului Concurenței.
Totodată, autoritatea de concurență precizează că fiecare caz este analizat în funcție de perioada vizată, cadrul legal aplicabil în acea perioadă și probele existente, iar concluziile vor diferi când analiza se bazează pe fapte, probe și circumstanțe diferite.
'Decizia adoptată va fi comunicată părților potrivit legii și poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 30 de zile de la comunicare. Eventualele responsabilități individuale vor fi analizate de instituțiile competente, potrivit atribuțiilor prevăzute de lege. Prin decizie, Consiliul Concurenței impune măsuri pentru eliminarea practicii anticoncurențiale constatate, astfel încât regulile de concurență să fie respectate de către băncile participante în perioada procedurii de fixing. Obiectivul autorității este ca mecanismele cu impact major asupra economiei și consumatorilor să funcționeze pe baza unor reguli clare, aplicate în mod independent de fiecare participant la piață. Prejudiciile suferite de clienți pot fi solicitate și analizate pe calea acțiunilor civile, în fața instanțelor competente, potrivit legii. Autoritatea de concurență nu stabilește, prin decizia de sancționare, cuantumul despăgubirilor datorate unor persoane sau companii, dar constatarea unei încălcări a regulilor de concurență poate fi valorificată în cadrul procedurilor judiciare civile, în condițiile prevăzute de legislația aplicabilă', se mai arată în răspunsul autorității de concurență.
Acesta mai menționează că Consiliul Concurenței 'nu va comenta public elemente confidențiale din dosar și nu va substitui dezbaterea juridică din fața instanțelor printr-o polemică publică' și că, în același timp, autoritatea are obligația de a informa publicul cu privire la deciziile adoptate, în limitele prevăzute de lege și cu protejarea informațiilor confidențiale.
Precizările vin în urma anunțului Asociației Română a Băncilor (ARB) că respinge acuzațiile Consiliului Concurenței în dosarul privind stabilirea indicelui ROBOR și că solicită public instituției să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției.
'ARB respinge ferm acuzațiile Consiliului Concurenței. Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați prin inducerea de speranțe false. Asistăm din nou siderați la o decizie abuzivă și injustă care îndepărtează investitorii. Băncile nu sunt vinovate și vor utiliza toate căile legale de atac pentru a anula decizia abuzivă, nefondată și injustă a Consiliului Concurenței care afectează pe nedrept reputația industriei bancare. Asociația Română a Băncilor (ARB) solicită public Consiliului Concurenței să ofere explicații concrete privind stabilirea vinovăției fără dovezi și comunicarea publică care provoacă confuzie și așteptări nerealiste legate de următoarele aspecte: Specificarea reglementărilor încălcate. În vederea clarificării aspectelor de fond ce fac obiectul acestei decizii, solicităm prezentarea elementelor de reglementare și de conduită concurențială ce au fost încălcate, cu precizarea și a mecanismelor prin care s-a produs distorsionarea pieței. Banca Națională a României are rol de organizator, de reglementator și supraveghetor privind modul de funcționare a pieței monetare, conform Normei 4/1995 privind funcționarea pieței monetare interbancare. În condițiile în care Banca Națională a României are la dispoziție Regulamentul Uniunii Europene nr. 596/2014 pentru prevenirea abuzului de piață legat de manipularea indicilor de referință, considerăm că este necesară menționarea prevederilor concrete care se pretinde că au fost încălcate', se arăta într-un comunicat al ARB din 11 iunie.
ARB mai preciza că simplificările excesive, concluziile forțate și comunicarea cu tentă populistă utilizate pentru promovarea acestui subiect nu servesc interesului public, ci riscă să distorsioneze grav percepția asupra funcționării pieței bancare și reputației.
'Clienții băncilor cu credite ancorate în ROBOR sunt instigați să declanșeze procese colective pentru a recupera sume, dar băncile beneficiază de prezumția de nevinovăție și instanța nu s-a pronunțat printr-o hotărâre definitivă. De altfel, nu este pentru prima dată în ultimii ani când sectorul bancar este supus acuzelor puternic mediatizate ale unei autorități. Într-un alt caz cu impact public ridicat, legat de modul de calcul al ratelor bancare, mai multe măsuri și sancțiuni aplicate instituțiilor bancare de ANPC au fost contestate și infirmate ulterior de instanțele de judecată. Reputația sectorului bancar românesc în ansamblu a fost încă o dată afectată. Sectorul bancar din România funcționează într-un cadru strict reglementat, supravegheat și conformat. Considerăm că orice poziție a autorităților trebuie să fie caracterizată de maxim profesionalism, echilibru și responsabilitate. Sistemul bancar din România rămâne angajat ferm față de principiile concurenței loiale, corectitudinii, transparenței și respectării reglementărilor în vigoare. Sectorul bancar din România este unul dintre pilonii dezvoltării societății românești, având un rol critic în susținerea creșterii gradului de bunăstare al populației, dezvoltarea mediului de afaceri și buna funcționare a statului român', se mai spunea în comunicat.
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei pentru încălcarea normelor de concurență, respectiv legea concurenței și Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin coordonarea comportamentului în cadrul procedurii de stabilire a ROBOR.
Cea mai mare amendă, 875,74 milioane lei, a fost aplicată Băncii Transilvania S.A. La aceasta se adaugă o amendă de 85,03 milioane lei aplicată Băncii Transilvania SA pentru fapta realizată de OTP Bank România SA. Urmează Banca Comercială Română SA, cu o amendă de 577,36 milioane lei; Raiffeisen Bank România SA, cu o amendă 442,49 milioane lei; UniCredit Bank SA, cu o amendă de 431,03 milioane lei; BRD-Groupe Societe Generale SA, cu o amendă de 412,47 milioane lei; ING Bank N.V. Amsterdam Sucursala București, cu o amendă de 405,91 milioane lei; CEC Bank SA, cu o amendă de 332,98 milioane lei; Exim Banca Românească SA, cu o amendă de 96,49 milioane lei; Libra Internet Bank SA, cu o amendă de 45,86 milioane lei; Banca Comercială Intesa Sanpaolo România SA, cu o amendă de 28,1 milioane lei. Redactor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Banca centrală a menținut dobânda cheie la 6,50% pe an
Consiliul de Administrație (CA) al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, joi, menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, a anunțat banca centrală, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, membrii Consiliului au decis păstrarea ratei dobânzii pentru facilitatea de c
Gomes (OCDE): Inteligența artificială ar putea crește productivitatea sectorului financiar cu aproximativ 12% în următorul deceniu
Adoptarea pe scară mai largă a inteligenței artificiale ar putea crește productivitatea sectorului financiar din economiile G7 cu aproximativ 12% în următorul deceniu, însă beneficiile vor depinde de modul în care vor fi gestionate riscurile asociate acestei tehnologii, a declarat joi Antonio Gomes, director adjunct în cadrul Direcției pentru
Proiectul noii centrale de cogenerare de la CTE Grozăvești avansează și intră în etapa a doua a dialogului competitiv
Electrocentrale București (ELCEN) a finalizat prima etapă a procedurii de dialog competitiv pentru atribuirea contractului de implementare a noii centrale de cogenerare de înaltă eficiență de la CTE Grozăvești, iar în urma evaluării documentațiilor depuse, candidații selectați vor participa la etapa a doua a procedurii, informează joi compania.
CFR Călători: Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație va fi diminuată temporar
Perioada standard de cumpărare a biletelor cu anticipație la CFR Călători va fi diminuată temporar, pentru punerea în aplicare a noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027, care va intra în vigoare la data de 13 decembrie 2026, informează, joi, compania. Astfel, emiterea legitimațiilor călătorie pentru trenurile cu plecare î
Bogdan Deaconu va prelua, de la 1 decembrie, conducerea tehnică a CNE Cernavodă
Bogdan Deaconu, inginer format în centrală și evaluator al performanței flotei nucleare internaționale în cadrul INPO, va prelua, de la 1 decembrie 2026, conducerea tehnică a CNE Cernavodă, având ca obiectiv îmbunătățirea performanței tehnice a centralei, informează Nuclearelectrica printr-un comunicat. 'Numirea răs
Piața românească FMCG evoluează într-un ritm temperat; consumatorii s-au acomodat cu starea permanentă de incertitudine economică
Piața bunurilor de larg consum (FMCG) din România și-a continuat traiectoria pozitivă în 2026, beneficiind de temperarea inflației, de ușoara revenire a puterii de cumpărare și de revenirea pe plus a volumelor, iar vânzările totale FMCG au atins 91,8 miliarde lei în primele nouă luni ale anului, în creștere cu 4,8% comparativ cu aceeași perioadă
Hanga (BVB): Numărul conturilor de investiții la bursă a crescut de la 53.000 în 2020 la aproape 350.000 în 2026
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a crescut de la 53.000 la începutul anului 2020, la aproape 350.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din 2026, în condițiile în care ritmul anual de creștere este de aproximativ 20-25%, a declarat joi președintele BVB, Radu Hanga, la Forumul 'Finanțe Digitale în
Datoriile firmelor către stat urcă la 79,4 miliarde lei în trimestrul III; aproape 49.000 de companii au restanțe (analiză)
Valoarea totală a restanțelor înregistrate de firmele din România la bugetul de stat și bugetele sociale a ajuns la 79,4 miliarde lei în trimestrul al treilea din 2026, în creștere cu 1,8 miliarde lei (+2,3%) față de cele 77,6 miliarde lei raportate în trimestrul II, fiind cel mai ridicat nivel de la finalul anului 2024, indică datele platformei
ANAF Antifraudă a identificat un prejudiciu de peste 100 de milioane de lei într-un caz complex de fraudă fiscală
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu total de peste 100 de milioane de lei, în urma finalizării verificărilor într-un caz complex de fraudă fiscală în care au fost vizate opt societăți controlate în fapt de același grup de persoane, potrivit unui comunicat al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (
Dragu (BNM): Republica Moldova va avea din martie 2027 o nouă lege privind criptoactivele, bazată pe reglementările europene
Republica Moldova va aplica, începând din martie 2027, o nouă lege privind criptoactivele, elaborată pe baza reglementărilor europene, care prevede obligativitatea autorizării furnizorilor de servicii din domeniu și posibilitatea retragerii licențelor în cazul încălcării grave a normelor de combatere a spălării banilor, a declarat joi guvernatorul Băn
Tăriceanu (APIA): Guvernul trebuie să renegocieze prevederile din PNRR referitoare la redeschiderea centralelor pe cărbune
Guvernul trebuie să găsească soluția să renegocieze prevederile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) referitoare la redeschiderea centralelor pe cărbune, pentru că nu avem altceva în loc și suntem 'cu apa la gură', ne înecăm, a declarat, joi, președintele de onoare al Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile din Româ
Federația 'AGRO-STAR 2022' susține reducerea TVA la produsele agroalimentare la 9%
Federația Sindicatelor din Agricultură, Administrație, Alimentație, Cercetare, Turism și Dezvoltare Rurală 'AGRO-STAR 2022' susține inițiativa ministrului Agriculturii, Florin Barbu, privind reducerea cotei de TVA pentru produsele agroalimentare de la 11% la 9%, considerând că această măsură poate reprezenta un instrument important de relansare a consum
Bucureștiul rămâne pe locul 30 în topul orașelor europene pentru investiții imobiliare; investitorii, prudenți pe fondul lichidității reduse a pieței
Bucureștiul își păstrează poziția de anul trecut, 30 din 32, în clasamentul orașelor europene pentru investiții imobiliare, înaintea Istanbulului și a Sofiei, dar în urma Budapestei (locul 29), a Pragăi (22) și Varșoviei (12), indică un raport de specialitate, dat joi publicității. Tranzacțiile puține și populația &icir
Negrescu: Europa are economii importante, dar investiții insuficiente; provocarea este transformarea capitalului în dezvoltare economică
Europa dispune de economii importante, însă investițiile sunt insuficiente, iar principala provocare este transformarea mai eficientă a capitalului disponibil în dezvoltare economică, în condițiile în care gospodăriile europene păstrează aproximativ 10.000 de miliarde de euro în depozite bancare, a declarat joi vicepreședintele Parlament
Petrescu (ASF): România trebuie să fie prezentă la elaborarea politicilor europene de reglementare, pentru ca vocea sa să fie auzită
România trebuie să participe activ la elaborarea politicilor europene de reglementare, astfel încât vocea sa să fie auzită, iar pozițiile sale să fie luate în considerare, a declarat joi președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu, la Forumul 'Finanțe Digitale în Europa Centrală și de Est'.




