IMM România: Reducerea activității afacerilor mici și mijlocii din comerț poate avea efecte sociale semnificative
Sectorul comerțului este unul dintre cei mai importanți angajatori pentru persoanele cu nivel mediu de calificare, iar reducerea activității întreprinderilor mici și mijlocii poate avea efecte sociale semnificative, se arată într-un comunicat al IMM România, transmis luni AGERPRES.
Potrivit sursei citate, datele aferente trimestrului I din 2026, publicate de Institutul Național de Statistică (INS), indică o deteriorare a activității din comerțul cu amănuntul, reflectată prin reducerea cifrei de afaceri totale și prin scăderea accentuată a segmentului produselor nealimentare.
În acest context, reprezentanții IMM România consideră că evoluția negativă a comerțului cu amănuntul generează efecte economice mai ample, precum: încetinirea ritmului de creștere economică; reducerea contribuției consumului privat la PIB; diminuarea încasărilor bugetare din TVA și impozite; reducerea investițiilor private; creșterea riscului de insolvență în rândul afacerilor mici și mijlocii.
'În perioada ianuarie-martie 2026, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul a scăzut cu 5,8% ca serie brută și cu 5,0% ca serie ajustată sezonier față de trimestrul I 2025. Evoluția negativă a fost determinată în principal de reducerea vânzărilor de produse nealimentare, care au înregistrat cea mai accentuată scădere. Această evoluție are implicații directe asupra IMM-urilor, care dețin o pondere importantă în sectorul comerțului cu amănuntul și care sunt mai vulnerabile la fluctuațiile cererii, presiunile inflaționiste și creșterea costurilor operaționale', notează sursa citată.
Analiza IMM România subliniază faptul că, pe fondul scăderii cifrei de afaceri totală din comerțul cu amănuntul (-5,8%, ca serie brută), în primele trei luni din acest an față de 2025, consumul populației a devenit mai prudent.
'Adaptabilitatea, controlul costurilor și digitalizarea reprezintă factori esențiali pentru menținerea competitivității și sustenabilității IMM-urilor. Întreprinderile mici trebuie să își accelereze digitalizare prin dezvoltarea magazinelor online, utilizarea platformelor de livrare și investiții în marketing digital, acestea contribuind pe termen lung la creșterea rezilienței IMM-urilor', a declarat, în comunicat, președintele IMM România, Florin Jianu.
Statistica oficială evidențiază o scădere de 2,7%, de la un an la altul, în cazul consumului de produse alimentare, băuturi și tutun. O diminuare a consumului se raportează și la combustibili (-2,5%)
'Deși segmentul alimentar este relativ stabil comparativ cu alte domenii, reducerea consumului indică presiuni asupra puterii de cumpărare a populației. Reducerea puterii de cumpărare determină orientarea consumatorilor către produse mai ieftine și promoții, iar micile magazine alimentare sunt afectate de concurența hipermarketurilor, creșterea costurilor de aprovizionare si reducerea marjelor comerciale', sunt de părere reprezentanții IMM România.
În același timp, segmentul cel mai afectat este cel al la produsele nealimentare, unde se înregistrează o diminuare de 9,3%, în intervalul analizat, iar specialiștii comentează: 'Această scădere indică o reducere semnificativă a cheltuielilor discreționare ale populației. Bunurile nealimentare sunt considerate cheltuieli care pot fi amânate, iar sectoarele care se confruntă cu cele mai mari dificultăți includ serviciile și producția/distribuția de îmbrăcăminte și încălțăminte, mobilier, produse electrocasnice, articole de lux și produse pentru agrement'.
În viziunea IMM România, scăderea cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul afectează direct veniturile întreprinderilor mici și mijlocii, în special din comerțul nealimentar, care dispun de rezerve financiare limitate și sunt mai expuse riscurilor generate de scăderea vânzărilor.
Astfel, diminuarea încasărilor conduce la dificultăți în acoperirea cheltuielilor fixe, presiuni asupra fluxului de numerar, întârzieri la plata furnizorilor și creșterea gradului de îndatorare pe termen scurt.
'În condițiile unei cereri mai reduse și ale incertitudinii economice, multe IMM-uri vor adopta politici prudente de investiții, apelând la: amânarea modernizării spațiilor comerciale; reducerea investițiilor în digitalizare; limitarea deschiderii de noi puncte de lucru; diminuarea achizițiilor de echipamente și stocuri. Pe termen mediu, această tendință poate reduce competitivitatea IMM-urilor în raport cu marile lanțuri comerciale', se menționează în comunicat.
Totodată, scăderea vânzărilor poate determina întreprinderile mici să reducă o serie de costuri cu personalul și să opteze pentru înghețarea angajărilor, reducerea programului de lucru, renunțarea la personal temporar și disponibilizări în sectoarele cele mai afectate. 'Sectorul comerțului este unul dintre cei mai importanți angajatori pentru forța de muncă cu nivel mediu de calificare, iar reducerea activității IMM-urilor poate avea efecte sociale semnificative', precizează IMM România. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







