Petrescu (ASF): Educația financiară devine prioritate globală; România își consolidează strategia națională
Educația financiară a devenit o prioritate globală pe fondul digitalizării accelerate, al apariției unor noi oportunități de investiții și al creșterii riscurilor financiare, iar România își consolidează strategia națională prin cooperare între autorități, industrie și mediul educațional, potrivit președintelui Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
'Ne întâlnim într-un moment în care educația financiară nu mai este un subiect de nișă - este o prioritate globală. La nivel mondial, sistemele financiare evoluează rapid. Digitalizarea a extins accesul la servicii financiare, apar noi oportunități de investiții, iar indivizii sunt tot mai responsabili pentru propria bunăstare financiară. În același timp, riscurile devin mai complexe: de la fraude sofisticate și dezinformare până la volatilitatea piețelor și presiunile financiare crescute asupra gospodăriilor. Acest context global a dus la o schimbare clară în modul în care este percepută educația financiară. Nu mai este vorba doar despre cunoaștere, ci despre comportament, reziliență și, în final, despre încredere. Țările din întreaga lume trec de la inițiative izolate la strategii naționale cuprinzătoare - integrând educația financiară în școli și universități, la locul de muncă și în mediul digital, cu accent și pe grupurile vulnerabile și pe securitatea financiară pe termen lung. România face parte din această transformare. În ultimii ani, am consolidat semnificativ abordarea națională privind educația financiară. Prin eforturi coordonate între autorități publice, industria financiară și instituții de educație, construim un cadru mai structurat și cu impact mai mare', a spus Alexandru Petrescu, joi, la simpozionul de educație financiară cu tema 'Financial literacy to support security, independence and inclusion'.
El a afirmat că la ASF educația financiară este o prioritate strategică. Instituția promovează activ inițiative care sprijină luarea deciziilor informate, consolidează protecția consumatorilor și contribuie la dezvoltarea unui sistem financiar mai incluziv și mai rezilient.
'Suntem, de asemenea, profund angajați în cooperarea internațională. Schimbul de bune practici, date și politici - facilitat de platforme precum OCDE/INFE - este esențial. Provocările financiare nu se opresc la granițe, iar soluțiile noastre nu ar trebui să o facă. Dincolo de politici și strategii, există însă o realitate simplă pe care nu trebuie să o pierdem din vedere: educația financiară este, în primul rând, despre oameni. Despre a oferi indivizilor încrederea de a lua decizii, despre a ajuta familiile să își planifice viitorul și despre a permite societăților să crească într-un mod sustenabil și echilibrat. În încheiere, un gând simplu: într-o lume financiară tot mai complexă, educația este puntea dintre acces și autonomie. Iar construirea acestei punți - împreună - este responsabilitatea noastră comună', a mai declarat Alexandru Petrescu. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro marchează noi maxime istorice în fața leului; deprecierea se vede în prețuri, rate și comportamentul de consum (analiză)
Cursul euro/leu a atins în fiecare zi din această săptămână noi maxime istorice, iar deprecierea monedei naționale începe să se transmită tot mai vizibil în economie, prin creșterea prețurilor, a ratelor la credite și schimbări în comportamentul de consum, potrivit unei analize realizate de o companie de investiții. 'Fiecare z
Nazare: Cea mai grea decizie pe care am luat-o în acest mandat a fost creșterea TVA
Cea mai grea decizie pe care am luat-o cel puțin în acest mandat, nu am luat-o singur, a fost cea de creștere a TVA, o decizie dureroasă, dar am fost convins că e bună pentru România în acel moment, pentru că ne-a ferit de pierderea ratingului, a declarat, joi, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la o conferință. 'Cea mai
Nazare: 2026 este anul OCDE pentru România; disciplina fiscală este esențială pentru atragerea investițiilor
România are, în 2026, o oportunitate majoră de a finaliza aderarea la OCDE, iar succesul depinde de consolidarea fiscală și de menținerea disciplinei bugetare pe termen lung, a declarat joi ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la un eveniment de specialitate. '2026 este anul OCDE pentru România. Este un an extrem de important, o oportu
STB pune la dispoziția anchetatorilor toate datele necesare în dosarul de sustragere de carburant și anunță sancțiuni
Societatea de Transport București (STB) va pune la dispoziția autorităților toate datele necesare pentru clarificarea situației din dosarul privind suspiciunile de sustragere de carburant și bunuri ale companiei, a anunțat joi STB. Polițiștii Brigăzii de Poliție pentru Transport Public au efectuat, joi, percheziții în București și în trei județe di
Chirițoiu: Undeva la începutul lunii viitoare o să avem o decizie cu privire la investigația asupra ROBOR
Consiliul Concurenței va avea, la începutul lunii viitoare, o decizie asupra raportului privind ROBOR, după ce va analiza răspunsul băncilor la acest document, a declarat joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. 'La nivelul de investigație, la nivelul preliminar, raportul e gata. A fost transmis b
APIA eliberează adeverințe pentru beneficiarii Campaniei 2026
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a început eliberarea adeverințelor pentru fermierii beneficiari ai mai multor scheme și intervenții de sprijin, inclusiv pentru plățile directe, măsurile de agro-mediu, agricultura ecologică și zonele afectate de constrângeri naturale. Potrivit unui comunicat de presă al ins
Președintele ANAT: Voucherele de vacanță au contribuit la creșterea gradului de ocupare și la fiscalizarea veniturilor din turism
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) solicită menținerea, indexarea și extinderea voucherelor de vacanță, inclusiv pentru angajații din mediul privat, avertizând că reducerea valorii acestora afectează turismul intern și poate avea efecte negative asupra economiei și locurilor de muncă din industrie. ''ANAT reia apel
Leul s-a apreciat, joi, în raport cu euro și dolarul american
Moneda națională s-a apreciat, joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,2661 lei, în scădere cu 0,27 bani (-0,05%) față de cotația precedentă, de 5,2688 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,4727 lei, în scădere cu 0,19 ba
Chirițoiu: Planul actual de restructurare este ultima șansă pentru TAROM; legal nu mai putem să le dăm bani
Planul de restructurare al TAROM, ce include și un ajutor de stat, este ultima șansă pentru companie, pentru că legal nu mai putem să le dăm bani, a declarat, joi, pentru AGERPRES, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. ''Există un plan de restructurare aprobat de Comisia Europeană, dar banii sunt naționali. Dacă vreți
Investițiile pentru dezvoltarea infrastructurii globale, estimate la 140 de trilioane de dolari, până în 2050
Guvernele din întreaga lume și sectorul privat vor trebui să investească aproape 140 de trilioane de dolari până în anul 2050 pentru a acoperi deficitul din sectorul infrastructurii, reiese din datele cuprinse într-un raport întocmit de către consultanții EY. Conform documentului EY, intitulat ''The intell
Nouă din zece vehicule second-hand, importate în România, aveau daune în 2025 (platformă)
Cele mai multe importuri de mașini second-hand în România provin din Germania, în timp ce nouă din zece vehicule rulate au înregistrări de daune, relevă datele centralizate de o platformă specializată în verificarea istoricului autovehiculelor. Potrivit sursei citate, dintre toate vehiculele verificate de către ut
Stocul total de spații industriale și logistice a trecut de 8 milioane mp la nivel național, în T1 (consultanți)
Stocul total de spații industriale și logistice a depășit, la finalul primului trimestru din acest an, pragul de opt milioane metri pătrați, la nivel național, arată o analiză publicată, joi, de o companie de consultanță imobiliară. Conform Cushman & Wakefield Echinox, în primele trei luni din 2026, au fost livrate aproximativ 115.00
Suciu (BNR): În perioada următoare probabil vom asista la variații ale cursului, în ambele direcții
Cursul de schimb leu-euro ar putea înregistra variații în ambele direcții în perioada următoare, iar tensiunile pot continua până când vom avea răspunsuri clare în ceea ce privește stabilitatea politică și financiară a României, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României, Dan Suciu.
Garda Națională de Mediu a confiscat 33 de tone de deșeuri din aplasamente neautorizate, în zona Sintești-Jilava
Comisarii din cadrul Comisariatului Județean Ilfov al Gărzii Naționale de Mediu au aplicat, la începutul acestei săptămâni, două sancțiuni contravenționale, două măsuri de sistare a activității, o sesizare penală și au confiscat 33 de tone de deșeuri, în urma unei acțiuni de control efectuată în zona Sintești - Jilava.





