România a securizat finanțări de aproape două miliarde de euro pentru proiecte strategice, după vizita în SUA (ministru)
România a securizat finanțări de aproape două miliarde de euro pentru proiecte strategice din energie, infrastructură și dezvoltare economică, în urma vizitei delegației guvernamentale la Washington și New York, a anunțat luni ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.
''Rezultate concrete și finanțări securizate de 2 miliarde euro. România își consolidează credibilitatea în SUA și livrează pentru economie. Vizita la Washington, D.C. și New York, unde am condus delegația guvernamentală formată din miniștrii energiei, fondurilor europene și sănătății se încheie cu rezultate concrete pentru finanțarea economiei și accelerarea proiectelor strategice ale României'', a scris, luni, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe Facebook.
Potrivit acestuia, vizita a fost structurată pe 3 direcții majore: întâlniri cu instituții financiare internaționale, cu investitori și agenții de rating și cu reprezentanți ai administrației americane.
''Este important de subliniat că multe dintre rezultatele obținute în aceste zile sunt efectul unor discuții începute încă de la vizitele anterioare din Statele Unite, care acum încep să se materializeze în finanțări concrete și proiecte în derulare. Discuțiile cu instituțiile financiare internaționale au avut ca obiectiv principal securizarea finanțărilor pentru proiecte majore din energie, infrastructură și dezvoltare economică. Cu Grupul Băncii Mondiale - World Bank Group am avut întâlniri la nivel înalt, inclusiv cu Președintele Ajay Banga - un dialog privilegiat la nivel de ministru de finanțe și un semnal clar privind importanța proiectelor României'', a adăugat Nazare.
Printre rezultatele acestor discuții se numără securizarea a aproape 1 miliard de euro pentru retehnologizarea Reactorului 1 de la Centrala Nucleară de la Cernavodă, un proiect strategic pentru securitatea energetică a României, alături de 495 de milioane de euro pentru proiecte ale Transgaz destinate modernizării și extinderii rețelelor de transport al gazelor naturale.
Totodată, ministrul Finanțelor a menționat că 90 milioane de euro vor fi disponibili pentru măsuri de sprijin în contextul actualelor crize economice și energetice; iar acestea sunt doar o parte dintre finanțările concrete obținute în cadrul acestei vizite.
''Tot în cadrul dialogului cu instituțiile financiare internaționale am avansat proiecte strategice precum Black Sea A.I. Gigafactory - proiectul de suveranitate digitală a României, precum și dezvoltarea de instrumente moderne de finanțare pentru economie, inclusiv prin consolidarea rolului BID - Banca de Investiții și Dezvoltare'', a mai scris demnitarul.
De asemenea, cu BERD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare am obținut eliminarea garanțiilor suverane solicitate până acum pentru finanțarea dedicată a BERD la reactorului 1 de la Cernavodă, întărirea colaborării pentru proiectele în regim de parteneriat public-privat și am propus BERD participarea la un fond de investiții creat împreună cu BID, a subliniat ministrul.
''Un pilon esențial al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu investitori internaționali și agențiile de rating, în care am prezentat evoluțiile economice recente, inclusiv faptul că execuția bugetară din primul trimestru indică un deficit la jumătate față de aceeași perioadă a anului trecut - un semnal important privind eficiența măsurilor de consolidare fiscală'', a precizat Nazare.
Potrivit acestuia, mesajul principal transmis investitorilor a fost acela că România își menține direcția de ajustare fiscală și stabilitate macroeconomică, elemente esențiale pentru menținerea ratingului în categoria investițională, reducerea costurilor de finanțare și menținerea datoriei publice sub control.
''Am organizat, de asemenea, întâlniri cu investitori organizate de instituții financiare internaționale precum Bank of America, HSBC, Deutsche Bank și ING. Aceste dialoguri sunt esențiale pentru asigurarea accesului României la finanțare în condiții competitive'', a adăugat demnitarul.
Al treilea pilon important al vizitei a fost reprezentat de întâlnirile cu reprezentanți ai administrației americane, inclusiv de la Casa Albă, Departamentul de Comerț, Departamentul de Energie al Statelor Unite și la Oficiul pentru Comerț (USTR).
''Delegația României a beneficiat de o primire foarte bună și de semnale clare de susținere, inclusiv în contextul poziției asumate de țara noastră în actualul context internațional. Această vizită a confirmat faptul că România este percepută ca un partener credibil și predictibil, iar relațiile consolidate în timp încep să genereze rezultate concrete'', a afirmat ministrul Finanțelor.
Întregul turneu al întâlnirilor de la Washington și New York a avut ca obiectiv clar securizarea finanțărilor pentru proiecte strategice și consolidarea încrederii investitorilor în economia României. Rezultatele obținute - finanțări de ordinul miliardelor de euro pentru energie, infrastructură și dezvoltare economică - confirmă un avans semnificativ pe direcția relațiilor României cu Statele Unite ale Americii și eficiența acțiunilor guvernamentale, se mai precizează în postare.
''Într-un context global dificil, marcat de incertitudini economice și geopolitice, seriozitatea în dialogul cu piețele internaționale, consecvența guvernamentală și menținerea țintelor de reformă trebuie să rămână principalele mesaje. Pentru a pune marile proiecte strategice în mișcare, România trebuie să rămână un partener stabil, predictibil și capabil să livreze'', a adăugat Alexandru Nazare. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 debutează, marți, la București
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) organizează, în perioada 20 - 22 octombrie, alături de Bitdefender, ediția din 2026 a Bucharest Cybersecurity Conference (BCC2026), eveniment de referință pentru dialogul internațional privind securitatea cibernetică. Potrivit organizatorilor, BCC2026 va reuni reprezentanți ai autori
Parlament-audieri miniștri/Intotero: Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027
Programul Rabla ar putea fi lansat în prima parte a fiecărui an, începând din 2027, cu accent pe autoturismele cu prețuri accesibile și emisii reduse, precum și pe sprijinirea industriei auto din România, a declarat, luni, Natalia Elena Intotero, candidatul pentru funcția de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, în cadrul audierilor din com
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri



