Buzoianu: Întotdeauna în politica românească și în administrația din România apar focuri care trebuie stinse
Realitatea este că avem strategii peste strategii care au fost adoptate în ultimii ani de zile, dar ce se întâmplă în practică este că apar întotdeauna în politica românească și în administrația din România focuri care trebuie să fie stinse, a declarat, joi, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
'Sunt destul de des chemată să vorbesc despre sustenabilitate, despre o dezvoltare durabilă și de fiecare dată lumea se așteaptă cumva să avem acest baghetă magică în care să spunem care este viziunea ministerului. Realitatea este că avem strategii peste strategii, planuri care au fost adoptate în ultimii ani de zile. Teoretic, viziunea ar fi trebuit să fie clară până acum pentru toată lumea. Ce se întâmplă în practică este că apar întotdeauna în politica românească și în administrația din România, tot timpul, focuri care trebuie să fie stinse, apar contexte care sunt după aceea prevăzute ca fiind prioritare în fața unor astfel de strategii. Și atunci, în fiecare lună mai discutăm un pic despre cum să mai schimbăm un pic planurile pe care le-am adoptat, despre cum să mai schimbăm un pic strategiile pe care le-am adoptat. Dumneavoastră, cei care sunteți aici, în sală, sunteți principalii oameni care suferă de pe urma acestui lucru, pentru că voi sunteți cei care faceți investiții pe termen lung, vă puneți capital și resurse umane financiare ca să puteți să gestionați planurile și strategiile pe care ministerele și Guvernul le adoptă. Dumneavoastră nu vă faceți strategii de pe o lună pe alta, în funcție de Guvern', a spus Buzoianu la o conferință referitoare la dezvoltare sustenabilă.
Aceasta a adăugat că lucrurile care merg bine nu trebuie schimbate, ci îmbunătățite, și a data ca exemplu Sistemul de Garanție-Returnare al RetuRo.
'Am chemat RetuRo și am întrebat 'Aveți posibilitatea să creșteți?'. Răspunsul a fost da, dar ne trebuie puțin timp să facem niște studii. Le-am acordat acest timp să facă studii, pentru că mi s-a părut mult mai bine decât să venim decât să vină ministerul să le spună că de mâine facem borcane sau că de poimâine ambalajele de la machiaje. Avem în momentul de față propunerea pentru Tetrapak, care este un studiu în desfășurare, care se apropie probabil în perioada imediat următoare de niște rezultate și de niște concluzii, ca să vedem cum poate să fie pus mai bine în aplicare', a explicat șefa de la Mediu.
În viziunea ministrei de resort, problema României nu este că nu are legislația relativ bună sau că îi lipsesc strategiile sau planurile, ci că de fiecare dată când s-au încercat implementări, 'cineva a dat niște telefoane și a cerut o excepție'.
'Așa a început modificarea tuturor legilor și tuturor strategiilor și tuturor planurilor. În lunile astea, noi am încercat să aducem, să scoatem la iveală cât mai multe practici care nu au respectat legislația, tocmai ca să vă dăm vouă un cadru cât mai corect în care să puteți să fiți în competiție reală cu oamenii respectivi. Din perspectiva Ministerului Mediului, dezvoltare durabilă înseamnă să nu gândim doar pe situații de criză, ci să realizăm că, în fiecare zi, în fiecare lună, va exista ceva care va fi mai important decât dezvoltarea durabilă. Nu a existat niciodată în istoria planetei cineva care a venit și care a spus, astăzi, că cel mai important lucru posibil este dezvoltarea durabilă. Pentru că, de cele mai multe ori, într-adevăr, crizele de moment primează și ca resurse, și ca atenție. Treaba Ministerului Mediului este să aducă puțină stabilitate, puțină predictibilitate și să se uite și peste 20-30 de ani să facă inclusiv din politicile de peste 20-30 de ani o prioritate', a subliniat Diana Buzoianu.
Strategia Națională pentru Dezvoltare Durabilă 2030, economia circulară și rolul tehnologiei și digitalizării în implementarea politicilor de sustenabilitate se află printre temele de discuție din cadrul evenimentului 'Competitive sustainability summit - Strategy. Resilience. Growth. Community', organizat joi la București. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Vaccinarea ovinelor și caprinelor începe duminică în județele Constanța și Tulcea
Campania de imunizare de urgență a ovinelor și caprinelor începe duminică, 25 octombrie, în județele Constanța și Tulcea, cu o zi mai devreme decât era programat inițial, după ce ultimele tranșe de vaccin din stocurile strategice ale Uniunii Europene au ajuns în România, a anunțat, sâmbătă, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară
CNPP: 885.745 beneficiari de indemnizație socială pentru pensionari, în septembrie 2026
Numărul total al beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a fost, în septembrie 2026, de 885.745 persoane, cu 652 mai multe comparativ cu luna anterioară, dintre care 850.009 erau pensionari din sistemul public, iar 35.736 pensionari proveniți din fostul sistem de pensii al agricultorilor, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii
Petrescu (ASF): Reconstrucția Ucrainei, o oportunitate pentru România
Reconstrucția Ucrainei poate contribui la stabilitatea și prosperitatea regiunii, iar pentru România implicarea în acest efort reprezintă o oportunitate, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Alexandru Petrescu, la conferința 'Rebuilding Ukraine: Security, Opportunities, Investments'. 'Reconstr
Transgaz a semnat cu Kawasaki Heavy Industries un Memorandum de Înțelegere privind cooperarea în domeniul hidrogenului
Societatea Națională de Transport al Gazelor Naturale NTGN Transgaz SA (Transgaz) și Kawasaki Heavy Industries, Ltd. au semnat marți, la Tokyo, în cadrul celei de a 4 a ediții a Forumului pentru Inovare România - Japonia, un Memorandum de Înțelegere (MoU) prin care stabilesc cadrul de cooperare strategică în domeniul hidrogenului, al infrastructurii e
Cristian Popa (BNR), despre aderarea la zona euro: E un fenomen economic, dar și politic
Aderarea la zona euro este un fenomen economic, dar și unul politic, iar pentru aceasta este nevoie de eforturi susținute pe toate paliere, a afirmat, vineri, la Sinaia, Cristian Popa, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României (BNR). 'În primul rând, cred că trebuie să spunem că avansul pe drumul aderării la eu
ANAR aplică măsuri de intervenție pentru menținerea debitelor minime pe Dunăre, necesare producției de energie nucleară
Dunărea se situează la minime istorice, fără precedent, iar în prezent se aplică măsuri de suplimentare a debitelor evacuate din acumularea Iezer, situată pe valea Mostiștei, pentru menținerea nivelului necesar pentru producția de energie nucleară, se arată într-un comunicat de presă al Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR), transmis vineri
CONAF: Valoarea adăugată pe persoană ocupată în IMM-urile românești, la jumătate din media europeană
Valoarea adăugată pe persoană ocupată în întreprinderile mici și mijlocii (IMM) din România reprezintă aproximativ jumătate din media europeană, potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2026, citat de președintele fondator al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), Cristina Chiriac. Deciziile, competențele m
Federația Agro-Star 2022 cere condiții de muncă adecvate și stabilitate profesională pentru salariații APIA
Federația Agro-Star 2022 susține că eforturile angajaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), implicați în procesarea cererilor și autorizarea plăților către fermieri, trebuie recunoscute prin asigurarea unor condiții de muncă adecvate, a stabilității profesionale și a respectării drepturilor salariale și de muncă, potrivit unui comunicat al or
Pistol: Lucrările pe cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu-Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%
Lucrările pe cele patru tronsoane ale Autostrăzii Sibiu - Făgăraș au ajuns la stadii fizice cuprinse între 28,01% și 53,49%, acestea fiind programate să se finalizeze în anul 2028, a notat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook. 'Autostrada
ASF a lansat un ghid privind asigurările de garanții în achizițiile publice, pentru prevenirea riscurilor contractuale
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a elaborat și publicat un ghid privind asigurările de garanții în procesul de achiziții publice, destinat autorităților contractante și operatorilor economici, pentru prevenirea riscurilor contractuale, a întârzierilor și a blocajelor în derularea investițiilor finanțate din fonduri publice.
Breșa de securitate PHP arată cât de mult s-a scurtat timpul de reacție al companiilor în era AI (experți)
O breșă ascunsă de peste zece ani în limbajul de programare PHP a devenit, în această săptămână, o urgență globală, iar cazul arată cât de mult s-a scurtat în era Inteligenței Artificiale (AI) timpul pe care îl are o companie să reacționeze, afirmă experții în securitate cibernetică. Potrivit unui comu
Trenurile CFR Călători vor circula modificat între București Nord și Aeroportul Otopeni, între 28 și 30 octombrie
Circulația trenurilor CFR Călători pe ruta București Nord - Aeroportul Internațional Henri Coandă va suferi modificări temporare, în perioada 28 - 30 octombrie, în intervalul orar 9:00 - 14:00, din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară, a anunțat, vineri, compania. În vederea asigurării condițiilor necesare desfășură
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 55 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 886,5 milioane lei, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 28 luni, la un randament mediu de 6,61% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Depozitele populației și firmelor au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, la aproape 691 de miliarde de lei
Depozitele rezidenților clienți neguvernamentali au crescut cu 8,8% în septembrie 2026, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la 690,779 miliarde de lei, în timp ce față de august 2026 au înregistrat un avans de 0,4%, potrivit datelor publicate vineri de Banca Națională a României (BNR). În termen
Bursa de Valori București a deschis în scădere ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere ședința de vineri, cu un rulaj total în valoare de 7,66 milioane lei (1,43 milioane euro), după aproximativ 50 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii listate, era în scădere cu 0,26%, iar indice







