Pîslaru: Propun coaliției să începem în trimestrul I al anului viitor programarea pentru planul 2028-2034
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat, miercuri, că va propune Coaliției ca România să înceapă programarea pentru planul 2028-2034 în primul trimestru al anului viitor.
''Partea interesantă este că vine 2028-2034. Pentru 2028-2034 deja negocierile există pe bugete. Și aici avem o foarte mare oportunitate, foarte mare. În sensul că, tradițional, România făcea următorul lucru. Unu, aștepta să se termine negocierile la Bruxelles. Negocierile la Bruxelles nu se vor termina mai devreme de decembrie 2027, pentru că pozițiile Parlamentului și Consiliului sunt foarte distanțate. Și dacă România așteaptă până în decembrie 2027, ca după aia să-și facă planificarea, unu, nu va prinde termenul de februarie 2028, care e data limită ca să prinzi prefinanțarea prima, în iunie 2028. Deci, practic, ratăm anul. Și al doilea lucru care e și mai important: ce an este 2028? An electoral. Succes celor care vor să facă planificarea într-un an electoral. Și atunci, ce propun coaliției și vă propun și dumneavoastră, ca o parte de comunitate crucială pentru planificarea aceasta, este să începem în trimestru I al anului viitor programarea pentru planul 2028-2034. Adică exact ce aveam nevoie ca să înțelegem, bun, strângem cureaua dar de ce. Care-i scopul? Și veți spune, bun, dar cum începe planificarea? Câteva elemente sunt, știm că avem componenta I cu 60 de miliarde de euro alocate, componenta II cu fond de competitivitate, din care, atenție, asumpția este că România ar trebui să intre masiv pe zona de instrumente financiare și țintesc deja o alocare de circa 10 miliarde pe instrumente financiare pentru 2028-2034'', a spus Dragoș Pîslaru, la cea de-a șasea ediție a evenimentului Banking Forum, eveniment organizat de Financial Intelligence.
El a afirmat că va exista o schimbare de paradigmă, în sensul că nu mai vrea ca întreprinderile mici și mijlocii care au proiecte de extindere să vină la minister iar planurile de afaceri să fie evaluate de funcționari publici, ci vrea ca totul să meargă către instituțiile financiare-bancare.
''Deja avem 1,18 miliarde de euro instrumente financiare pe coeziune și 1,25 miliarde euro pe PNRR. Deci 2,4 miliarde de euro sunt în acest moment instrumente financiare, de toate tipurile. Avem un potpuriu de testări și de pilotări pe care le facem pe sume mici, și cred că există o parte bună, și anume că putem pilota, testa și tocmai bine că vedem ce funcționează. Și aici rolul dumneavoastră, parteneriatul pe care îl avem, noul copil în oraș, cum se spune, The New Kid in Town, BID, Banca de Investiții și Dezvoltare, astea sunt niște lucruri cruciale pe care le vom avea în ecosistem. Și partea aceasta, deci de 10 miliarde de euro, instrumente financiare, este parte din pariu. Și după aia îi zice, bun, deci ce împărțim? 60 de miliarde cu încă 10? Agricultura vrea să ia de acolo 20, regiunile vor și ele o parte, e greu de împărțit. Și atunci aici este marea schimbare de paradigmă pe care o propun, și anume să nu mai programăm banii europeni separați de banii naționali. Asta mi se pare crucial'', a declarat Dragoș Pîslaru.
Conform ministrului, pentru șapte ani, 2028-2034, România poate să-și permită o medie a investițiilor de 10 miliarde de euro.
''Asta înseamnă 70 de miliarde de bani europeni, 70 de miliarde bani naționali. Și atunci ai un buget de 140 de miliarde. Din 140 de miliarde, scot nu 20, cât vrea agricultura, 25 de miliarde - agricultura - dezvoltarea rurală, un buget mai mare decât au avut până acum. Dau la regiunile de dezvoltare, deci pe zona de subsidiaritate, nu 1-2 miliarde cum au acum, ci 5 miliarde, 5 ori 8, 40 de miliarde, le dau și pe astea la o parte. Deci 40 cu 25, 65 pe care îi dau la o parte și atunci vei avea în continuare un 75 de miliarde de euro pentru marile provocări ale societății românești. Demografie, capital uman, zona de competitivitate, profilul de competitivitate pe care îl dorim. Ca să programezi 60 de miliarde doar, așa cum e acum teza uzuală, din care oricum agricultura vrea 20, deci doar 40 de miliarde, am ajunge inerent la un pom de Crăciun clasic din care fiecare vrea câte o bucățică și numai se alege praful. Și atunci, ceea ce vă propun este ca la majoratul de la aderarea la Uniunea Europeană, să putem să avem o perspectivă în care cuplăm resursele naționale și europene pentru prima dată. Asta înseamnă inclusiv, poate, sisteme unite de audit și de trasabilitate, sisteme de evaluare comune. Nu are niciun sens ca de acum încolo banii naționali și banii europeni să fie tratați în mod diferit. Banii naționali, în mod uzual, sunt mai mulți decât banii europeni chiar. Și cred că este exact momentul de inflexiune'', a afirmat Dragoș Pîslaru. AGERPRES/(AS - redactor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citește și:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Valoarea apartamentelor vândute în România a crescut cu peste 30%, în ultimii trei ani (analiză)
Prețurile chiriilor cresc, dobânzile fixe au scăzut, iar valoarea apartamentelor a crescut cu peste 30% în ultimii trei ani în România, reiese dintr-o analiză de specialitate realizată de o platformă financiară. ''Cine a cumpărat acum 3 ani un apartament prin credit cu dobândă fixă a câștigat, practi
Negru (PEFA): Antreprenorii români au nevoie de stabilitate, predictibilitate și acces la finanțare
Antreprenorii români nu duc lipsă de inițiativă sau curaj, însă au nevoie de stabilitate, predictibilitate, acces la finanțare și de instituții care să le fie parteneri reali, susține Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri (PEFA). ''România are nevoie de mai mult decât potențial e
Utilizarea materialelor de construcții reciclate e permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor în Țările de Jos (ambasador)
Utilizarea materialelor de construcții reciclate este permisă la construirea autostrăzilor și a drumurilor, a afirmat, marți, Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, la un eveniment privind economia circulară în industria construcțiilor. ''În Țările de Jos, am început prin a stabili
Cazul Carfil/ Ministrul Economiei condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, condamnă orice act de sabotaj îndreptat împotriva României și a industriei naționale de apărare, considerând că identificarea unei rețele coordonate din Federația Rusă, implicată în provocarea incendiului la Carfil Brașov reprezintă un semnal de alarmă c
Aproape 107.000 de persoane s-au angajat prin intermediul ANOFM, în primele nouă luni
Aproape 107.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în primele nouă luni ale anului, informează instituția într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. Astfel, din totalul de 106.932 de persoane încadrate în muncă, până la da
Aproximativ 62% dintre românii cu credite ipotecare se așteaptă să le achite anticipat (studiu)
Aproximativ 62% dintre românii care au credite ipotecare se așteaptă să le ramburseze înainte de termen, comparativ cu o medie europeană de 25%, România înregistrând astfel cel mai ridicat nivel de încredere în achitarea anticipată a împrumuturilor, potrivit unui studiu Re/Max Europe privind tendințele locative în
Metz (AHK România): Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani
Economia României a crescut mai rapid decât infrastructura sa, în ultimii 20 de ani, iar acum este necesară recuperarea acestui decalaj, tocmai pentru a ține pasul cu ritmul de dezvoltare al pieței, a afirmat directorul general al Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), Sebastian Metz, în deschiderea conferințe
ANPIS a virat fonduri de peste 2,63 miliarde de lei pentru plata beneficiilor sociale pentru septembrie
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a virat, în octombrie, fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii septembrie 2026, în valoare de peste 2,63 miliarde de lei. Potrivit unui comunicat de presă al instituției, transmis marți AGERPRES, circa 1
Petrescu (ASF): Doar un sfert dintre locuințele din România sunt asigurate obligatoriu
Doar aproximativ un sfert dintre locuințele din România sunt acoperite prin asigurarea obligatorie împotriva dezastrelor naturale, ceea ce evidențiază necesitatea creșterii gradului de cuprindere în asigurare și a pregătirii financiare a populației, a declarat marți președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu.
Industria rămâne cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor 2026
Industria își menține poziția de cel mai profitabil domeniu din Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, companiile industriale clasate pe primele 10 poziții realizând un profit din exploatare de 9,58 miliarde de euro, care reprezintă 36,12% din profitul total al celor 12.943 de companii de top. Potrivit unui comunicat al Camerei de Comerț și Industr
Hanga (BVB): România europeană trebuie să-și reinventeze economia
Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijlociu și Asia se schimbă radical, iar România europeană trebuie să-și reinventeze economia, a declarat, marți, la o conferință de specialitate, președintele Bursei de Valori București (BVB), Radu Hanga. 'Economia Europei se resetează. Geo-economia faliei dintre Uniunea Europeană, Orientul Mijl
ANCOM: Piața serviciilor poștale a crescut cu 14% în 2025, la 7,3 miliarde de lei
Piața serviciilor poștale din România a crescut cu 14% în 2025, comparativ cu anul precedent, ajungând la o valoare de 7,3 miliarde de lei, cu peste 900 de milioane de lei mai mult decât în 2024, potrivit datelor publicate marți de Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM). 'Piața s
Ministrul Finanțelor: Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investiții
Statul trebuie să își disciplineze propriile cheltuieli, să reducă risipa și să creeze spațiu pentru investițiile care generează valoare adăugată și locuri de muncă, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Acesta a participat, luni, la Palatul Victoria, alături de premierul Luca Niculescu, la o reuniune cu reprezentanții mediului de afaceri.
O familie cu doi copii are nevoie de 11.668 de lei lunar pentru un trai decent (Monitorul Social)
Valoarea coșului minim de consum pentru un trai decent pentru o familie formată din doi adulți și doi copii a ajuns la 11.668 de lei pe lună în septembrie 2026, în creștere cu 298 de lei (2,6%) față de aceeași lună a anului trecut, potrivit unei analize realizate de Fundația Friedrich Ebert România și Syndex România, pe baza datelor Institutului Națio
Zamfir: Economia circulară poate fi un motor de creștere economică
Economia circulară poate fi un motor de creștere economică, pentru că resursele minerale, materiile prime și resursele inepuizabile care provin din economia circulară reprezintă niște piloni de creștere economică a României, a declarat, marți, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, la o conferință de specialitate.








