Dacă statul se împrumută la costuri ridicate, asta va antrena o creștere a costurilor de finanțare pentru gospodării și companii, reprezentând o povară colectivă serioasă, susține Csaba Balint, membru în Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României.

'S-ar putea crede că bugetul public este exclusiv responsabilitatea politicienilor: dacă ei l-au dezechilibrat, tot ei ar trebui să-l corecteze. Realitatea este, însă, mult mai complexă. Atunci când finanțarea bugetului devine dificilă, efectele se transmit inevitabil către sectorul privat. Dacă statul se împrumută la costuri ridicate, asta va antrena o creștere a costurilor de finanțare pentru gospodării și companii. Nu există excepții: este o povară colectivă serioasă. Unele întrebări legate de această problemă își găsesc răspunsuri relativ simple, altele sunt considerabil mai dificile. Știm, de exemplu, că ajustarea necesară este de cel puțin 6 puncte procentuale din PIB. O corecție de o amploare similară ar fi necesară și în cazul deficitului de cont curent, cele două variabile fiind strâns corelate. Este însă mult mai dificil de stabilit cum ar putea fi împărțită povara între actorii economici: cât poate corecta, în mod realist, sectorul public (fără a uita că reducerea cheltuielilor de stat are efecte de recul asupra gospodăriilor și companiilor) și care ar fi calendarul optim pentru aplicarea măsurilor de corecție', scrie Csaba Balint în articolul intitulat 'Ce tip de stat ne dorim?', publicat pe blogul OpiniiBNR.ro.

Totodată, el a făcut referire la 'dubla criză de încredere'.

'Dincolo de deficit, se conturează o problemă mai profundă, care depășește sfera strict economică: o 'dublă criză de încredere'. Pe de o parte, una internă - slăbirea încrederii societății în instituțiile statului; pe de altă parte, una externă - erodarea credibilității României în fața partenerilor internaționali. Pe baza experiențelor - reale sau percepute - din ultimele decenii, s-a conturat o imagine nefavorabilă asupra modului în care funcționează instituțiile statului: un 'sac fără fund', gestionat ineficient. Se resimte nevoia unor noi abordări, chiar dacă nu este clar încă ce alternativă ar fi cu adevărat viabilă. Paralele similare pot fi observate și în alte democrații, unde idealul democratic însuși pare să fi obosit odată cu trecerea timpului', a subliniat Csaba Balint.

Potrivit acestuia, criza externă de încredere este alimentată de faptul că România se confruntă cu un deficit bugetar cronic, agravat și de accentuarea dezechilibrelor externe.

'Discutăm despre deficite gemene de 8-9% din PIB, imposibil de acoperit exclusiv din surse interne. Anul 2024 a afectat sever credibilitatea țării: deficitul estimat inițial la circa 6% din PIB a urcat la 9,3% până la sfârșitul anului într-un context electoral prelungit și deosebit de zgomotos. Piețele prețuiesc predictibilitatea, însă în ultima vreme au avut la dispoziție puține repere clare. Cum pot fi gestionate, simultan deficitul bugetar și criza de încredere? Într-o lume ideală, printr-un parcurs în trei etape. Primul pas: creșterea substanțială a eficienței cheltuielilor publice - inclusiv închiderea 'găurilor' bugetare evidente. Al doilea pas: consolidarea veniturilor, unde statisticile internaționale indică clar că România înregistrează un decalaj considerabil în ceea ce privește eficiența colectării - TVA-ul fiind un exemplu emblematic. Într-o societate funcțională, evitarea contribuției la povara comună nu poate fi acceptată, iar nivelul evaziunii trebuie redus substanțial. Dacă, după parcurgerea acestor două etape, resursele rămân insuficiente pentru furnizarea de servicii publice de calitate sau pentru gestionarea unor crize colective, abia atunci devine justificabilă a treia etapă: majorarea taxelor și a impozitelor', se arată în articol.

Oficialul BNR susține că implementarea celor trei pași ideali este totuși dificilă și consumatoare de timp.

'Dintre aceștia, primul este de departe cel mai complex și lent, în timp ce ultimul poate fi aplicat relativ rapid. Totuși, răbdarea partenerilor externi pare să fi ajuns la limită. Este greu de crezut că atât Comisia Europeană, cât și agențiile de rating și piețele vor mai accepta narațiunea potrivit căreia ajustarea bugetară se poate realiza exclusiv prin reducerea cheltuielilor și îmbunătățirea colectării. Credibilitatea s-a erodat prea mult. Într-un orizont de doar câteva zile/săptămâni va fi nevoie de măsuri fiscale concrete pentru a asigura finanțarea economiei în condiții sustenabile. În absența acestora, scumpirea și restrângerea accesului la finanțare pentru stat se va transmite rapid în sectorul privat - un risc major pe termen scurt, care trebuie atent gestionat. Într-o situație atât de strânsă, cele trei etape trebuie lansate simultan. Este esențial însă ca nu doar ultima - cea mai facilă - să fie aplicată, ci și primele două, considerabil mai dificile și consumatoare de timp. În absența acestora, criza de încredere nu va fi depășită, iar procesul de convergență al României riscă să se blocheze', scrie Csaba Balint.

Autorul a mai făcut referire la rolul statului.

'Într-un asemenea context, este firesc să ne întrebăm cât de mare este, în realitate, rolul statului și în ce domenii s-ar putea realiza economii. O analiză a fluxurilor financiare din sectorul public este relevantă: în fond, încotro se îndreaptă fondurile provenite din taxe și împrumuturi? Aceasta este întrebarea la care încearcă să răspundă primul grafic. Se poate observa că o parte substanțială a veniturilor publice este direcționată către plata pensiilor și a altor transferuri sociale. O a doua categorie importantă este reprezentată de salariile din sectorul public, iar o a treia - de consumul intermediar. Acesta reflectă cantitatea de resurse consumabile necesare pentru furnizarea serviciilor publice', a explicat Csaba Balint.

Potrivit autorului, imaginea consolidează percepția potrivit căreia statul nu este un bun administrator și 'aruncă bani' publici, existând astfel spațiu considerabil pentru reducerea cheltuielilor - o percepție care, de altfel, are o bază reală.

'Există un consens larg, atât în plan social, cât și profesional, că statul ar trebui să devină considerabil mai eficient. Însă adevărata întrebare rămâne: cât de mare este potențialul real de economisire pe partea de cheltuieli? Pentru o imagine completă, este util să facem un pas în plus și să analizăm, pe categorii, cât cheltuie Statul Român în comparație cu media Uniunii Europene și, respectiv, cu țările din zona CEE. În pofida obiecțiilor frecvente, nu trebuie uitat că statul generează și valoare esențială - prin educație, sănătate, ordine publică etc. - iar cea mai mare parte a transferurilor sociale revine în circuitul economic', a adăugat oficialul BNR.

În 2024, cheltuielile publice au depășit clar pragul de 40% din PIB - un record istoric în context național, dar totuși sub media Uniunii Europene. Pentru anul trecut, statisticile detaliate pe categorii nu sunt încă disponibile integral, astfel că în continuare analiza se bazează pe datele din 2023, precizează sursa citată.

'Zonele în care, teoretic, s-ar putea realiza economii - servicii publice generale, relații economice și alte cheltuieli - se situează, per ansamblu, la niveluri comparabile sau ușor peste media europeană. Totuși, chiar și aici, spațiul de manevră este limitat. De exemplu, cheltuielile cu dobânzile (incluse în categoria serviciilor publice generale) vor continua să crească, pe fondul unei datorii publice ridicate și a dobânzilor mai mari. Totodată, în cadrul relațiilor economice sunt incluse numeroase investiții în infrastructură, esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a economiei', a precizat Csaba Balint.

În opinia sa, dacă analizăm cheltuielile publice la nivel global, România pare să aibă un stat relativ mare, iar dimensiunea acestuia a crescut notabil în ultimii ani.

'Totuși, în comparație cu modelele europene, nivelul de redistribuire rămâne în continuare redus. Este important de subliniat că un stat de dimensiuni reduse nu garantează, în mod automat, prosperitatea. La scară globală, se observă mai degrabă că economiile cu cheltuieli publice foarte scăzute tind să fie mai puțin dezvoltate - cu doar câteva excepții notabile și specifice. Studiile empirice nu indică un consens clar. Cele mai multe estimări plasează nivelul optim al cheltuielilor publice undeva între 15% și 30% din PIB. Totuși, există cercetări - precum cea realizată de Facchini și Melki (2013) - care sugerează că dimensiunea statului poate atinge și 40% din PIB fără a afecta semnificativ ritmul de creștere economică, cu condiția unei guvernanțe eficiente. Literatura de specialitate este însă aproape unanimă în a susține că nu dimensiunea în sine este decisivă, ci eficiența instituțională', a notat Csaba Balint. AGERPRES/(AS - redactor: Nicoleta Bănciulea, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)