logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Autoritățile statului, date în judecată pentru că nu iau măsurile necesare pentru prevenirea febrei aftoase

Imagine din galeria Agerpres

Pro Agro și crescătorii de bovine au dat în judecată Guvernul României, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), Ministerul de Interne, Ministerul Agriculturii și toate autoritățile care ar trebui să ia măsuri de prevenție în cazul febrei aftoase, pentru a impune instanța acțiunile necesare, dacă statul nu este capabil să facă lucrul acesta, a declarat, marți, președintele Federației Naționale Pro Agro, Ionel Arion.

'După atât de multe adrese, convorbiri, întâlniri și așa mai departe (cu reprezentanții ANSVSA - n. r.), am luat decizia ca mai multe organizații din România să dăm statul român în judecată. Am făcut lucrul acesta. Ieri am intentat proces Guvernului României, autorității, Ministerului de Interne, Ministerului Agriculturii și tuturor autorităților competente pe acest subiect pentru a impune instanța măsurile pe care noi le cerem dacă statul sau autoritatea nu este în măsură să facă lucrul acesta. Și noi credem că nu este în măsură. Drept dovadă, (...) două milioane de porci în ultimii șapte ani au fost eutanasiați', a afirmat Arion, într-o conferință de presă.

Președintele Pro Agro a susținut că au fost discuții cu reprezentanții ANSVSA cărora le-au transmis propuneri de măsuri ce pot fi aplicate pentru a preveni intrarea virusului febrei aftoase în România, însă nu s-a concretizat nimic.

'În ultimele două săptămâni, Pro Agro a avut diferite întâlniri pe teritoriul României, dar și în Europa, cu fermierii crescători de animale. Sub umbrela Pro Agro avem atât ovine, caprine, crescătorii de porci, crescătorii de vaci de lapte, dar și vacă de carne. Toate aceste specii sunt supuse incidenței febrei aftoase. În ultima săptămână, am încercat să propunem noi ANSVSA măsurile ce ar fi trebuit luate acum 2-3 săptămâni, prin diferite adrese, pentru că întâlniri fizice au fost mai greu de obținut. S-a obținut una pe la jumătatea lunii martie și de atunci practic doar pe hârtie, ca și cum noi am fi fost purtători de febră aftoasă sau ANSVSA. Din păcate, ANSVSA - azi în România autoritatea căreia legea i-a conferit dreptul de a lua măsuri - s-a transformat într-un contabil. De ce? Pentru că ANSVSA ne comunică doar câte animale au mai fost infectate, câte au fost eutanasiate și câți bani a plătit sau cât mai are de plătit. Măsurile pe care ar trebui să le ia și este obligată să le ia, ANSVSA nu ni le comunică. (...) Gândiți-vă, și i-am cerut asta domnului președinte al ANSVSA, doar să-și închipuie sau să simuleze faptul că are de îngropat în România un milion de vaci. Să vedem unde le îngroapă', a transmis acesta.

Potrivit acestuia, un singur județ - Mureș - a făcut un plan de intervenții în cazul apariției bolii, în condițiile în care în Slovacia, totul este scăpat de sub control, iar virusul nu mai poate fi controlat.

'Un singur județ din România a făcut o simulare pe ceea ce înseamnă acțiunea în caz de incidența bolii, a febrei aftoase. Este județul Mureș, unde au avut întâlniri cu fermierii, cu primarii și au schițat un plan cum ar trebui să intervină și dacă au posibilitatea să intervină. Asta ar fi trebuit să facă ANSVSA la nivel de țară acum mult timp, practic la apariția incidenței bolii în Slovacia. Săptămâna trecută, luni, am luat legătura cu colegii reprezentanți ai fermierilor din Slovacia și ne-au spus clar că în Slovacia tot, absolut totul este scăpat de sub control. Chiar și cu intervenția fizică a armatei în a controla absolut toate fluxurile care pot fi purtătoare, nu mai poate fi controlat virusul. Asta înseamnă că nu ne întrebăm - cel puțin sper să nu am dreptate și să mă înșel - nu ne întrebăm dacă va veni, ci când va fi și când va veni ce vom face', a arătat șeful Pro Agro.

Arion a reclamat faptul că măsurile pe care statul le impune într-o zi le anulează a doua zi și a avertizat că, în cazul lichidării unei ferme de vaci, unitatea nu este posibil să fie repopulată.

'Măsurile pe care statul se gândește să le impună vine a doua zi și le anulează. După ce a decis interzicerea laptelui materie primă pe teritoriul României, a doua zi vine și anulează printr-o intervenție a nu știm cui și, astfel, în România, la poarta unei fabrici din mijlocul țării, din Brașov, sunt 50 de camioane pline cu lapte, zilnic, din afara țării. Aceste camioane folosesc aceleași cuplaje, practic aceleași platforme cu ale camioanelor din România, venite din fermele noastre de vaci de lapte, care furnizează lapte aceluiași procesator. Ne întrebăm dacă este normal, dacă este sănătos, dacă este bine pentru economia României.(...) Fermierii spuneau săptămâna trecută că cine lichidează o fermă din zootehnie, mai ales vacă de lapte, nu mai poate să o repopuleze. Gândiți-vă ce înseamnă pierderea forței de muncă, gândiți-vă ce înseamnă presiunea pe consumator, pentru că în momentul în care nu vom mai avea producție internă vom depinde de importuri exact ca la porc (...), un miliard de euro deficit de balanță comercială. Oare cât va fi pe lapte și produse lactate, având în vedere că avem un specific, adică noi chiar consumăm lapte și produse din lapte', a transmis președintele Pro Agro.

În opinia acestuia, singurul vinovat pentru 'această degringoladă' este ANSVSA, care nu a înțeles că trebuie să impună măsuri de minimă securitate, prima fiind interzicerea importurilor de lapte și produse din carne din țările afectate de febra aftoasă, respectiv Ungaria și Slovacia.

'Autoritatea, din păcate, este singurul vinovat în toată această degringoladă care s-a creat în rândul autorităților, este singura vinovată. Nu a înțeles nici măcar că în al 13-lea, al 14-lea ceas trebuia să impună măsurile de minimă securitate și nu erau nici în incidență cu Comisia Europeană, nu erau nici în incidență cu alte entități europene, în sensul în care aveam vreo interzicere, și pur și simplu aveam regulamente la dispoziție pe care să le respectăm, să le punem în practică. Din păcate, comunicarea între autoritățile statului, mai ales cele din subordinea Guvernului - spun asta pentru că multă lume se gândește că Ministerul Agriculturii are cam tot ceea ce înseamnă în subordine, dar sunt entități paralele și nu comunică între ele. Atât ANSVSA cu Ministerul de Interne, cu Guvernul sau cu Ministerul Agricultorii sau cu Ministerul Mediului în diferite situații', a adăugat Ionel Arion.

Federația Națională Pro Agro și Federația Crescătorilor de Bovine din România consideră că acceptarea la intrarea în țară a unor mijloace de transport din țările ce se confruntă cu cazuri de febră aftoasă, ce conțin anumite produse de/din lapte, este extrem de periculoasă, atât pentru industria românească de profil, cât și pentru economie în ansamblu, unele state luând deja decizia interzicerii întregului aflux de produse afectate, potrivit unei scrisori deschise publicate pe 13 martie.

'Prin Decizia nr. 1 emisă la data de 11.03.2025 în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Național pentru Situații de Urgență - Centrul Național de Combatere a Bolilor au fost luate măsuri cu privire la interzicerea traficului de camioane care transportă animale biungulate vii (bovine, ovine, caprine, porcine) cai, furaje, paie pentru așternuturi, compost, gunoi de grajd dinspre Ungaria spre România, în contextul prezenței febrei aftoase în aceste state. De asemenea, s-a interzis afluirea și tranzitul dinspre Ungaria și Slovacia a produselor de carne și a unei părți a produselor de lapte. Având în vedere că febra aftoasă este un virus extrem de contagios, cu un grad ridicat de difuzabilitate și care se transmite prin modalități extrem de diverse, considerăm că acceptarea la intrarea în țară a unor mijloace de transport ce conțin anumite produse de/din lapte este extrem de periculoasă pentru industria românească de profil, cât și pentru economia românească în ansamblu. Este demonstrat faptul că unul dintre principalii vectori de transmitere a febrei aftoase este reprezentat de mijloacele de transport care se deplasează din zonele contaminate în zonele necontaminate, transportând virusul pe cauciucuri sau pe hainele conducătorilor auto. În alte cuvinte, întreaga strategie de protejare a teritoriului României este sabotată fundamental de o manieră care va expune fermierii români în fața unei amenințări extrem de serioase', afirmă cele două organizații, într-o scrisoare deschisă.

Potrivit reprezentanților fermierilor, pagubele produse de boală în domeniul creșterii animalelor sunt imense, în Europa de Vest folosindu-se metoda de eradicare 'culling', adică omorârea efectivului de animale infectate.

'Sectorul este deja unul care are serioase dificultăți de capitalizare, are serioase provocări și o misiune extrem de dificilă în a performa, având în vedere poziția inferioară în negociere, atât cu procesatorii de lapte, cât și cu marile magazine, fermierii fiind des subiectul practicilor comerciale neloiale. Nu putem să nu facem o paralelă cu pesta porcină africană la nivelul pagubelor și al decimării efectivelor de porcine. Un astfel de scenariu trebuie evitat fără vreo urmă de reținere, efectele nocive fiind extrem de severe', atrag ei atenția.

În acest context, cele două organizații au avertizat la acea dată că vor acționa în instanță instituțiile cu prerogative în asigurarea securității sanitare a României, 'în cazul în care acestea nu remediază erorile semnalate' și nu 'completează deciziile luate, în contextul amenințării febrei aftoase'.

Febra aftoasă este o boală virală infecto-contagioasă înalt patogenă, afectând animalele biungulate, în special bovinele, ovinele, caprinele și porcii. Alte animale susceptibile la boală sunt cabalinele, animalele biungulate sălbatice, inclusiv elefanții. Boala este însoțită de apariția unor vezicule pline cu lichid, apărute la nivelul mucoasei gingivale sau al membrelor.

Boala se poate răspândi prin contact direct sau indirect cu animalele bolnave, acestea excretând virusul chiar cu câteva zile înainte ca boala să dezvolte semne clinice, dar și prin mișcări de persoane, animale, vehicule, furaje, așternut sau alte obiecte contaminate cu virus. Este posibilă împrăștierea virusului și pe calea aerului. Depistarea și raportarea la timp a bolii, cât și respectarea unor măsuri de biosecuritate extrem de severe face posibilă limitarea răspândirii virusului către alte exploatații din jur.

Boala nu afectează omul, dar induce pierderi economice ca urmare a măsurilor de asanare a focarelor. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Afisari: 572

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 13:47

Chisăliță: Ministerul Energiei analizează modificarea ajutoarelor pentru consumatorii vulnerabili și pregătirea liberalizării pieței gazelor

Ministerul Energiei discută cu celelalte instituții implicate modificarea mecanismului de sprijin pentru consumatorii vulnerabili, inclusiv stabilirea criteriilor de venit și a cuantumului ajutorului acordat, în timp ce trecerea la o piață liberalizată a gazelor naturale trebuie pregătită gradual, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță,

Economic Intern 07-11-2026 13:18

Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni

Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun