FMI vine la București pe 3 februarie pentru o analiză a ultimelor evoluții economice și o actualizare a prognozelor
O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI) va efectua o vizită la București, în perioada 3-7 februarie, a anunțat recent Geoff Gottlieb, reprezentant regional al FMI pentru Europa Centrală, de Est și de Sud-Est.
'Echipa FMI se va întâlni cu reprezentanți ai noului Guvern român și ai Băncii Naționale a României pentru a analiza recentele evoluții financiare și economice și a actualiza perspectivele macroeconomice. Misiunea va fi condusă de Joong Shik Kang, care l-a înlocuit pe Jan Kees Martijn ca șef al misiunii FMI în România. Martijn a obținut un nou post, în linie cu politicile interne ale FMI', potrivit unui comunicat transmis AGERPRES în data de 16 ianuarie 2025.
Joong Shik Kang, de naționalitate sud-coreeană, este în prezent șeful misiunii FMI în România și Grecia. Anterior, el a fost șeful misiunii FMI în Hong Kong și adjunct al șefului misiunii FMI în China. Anterior, el a fost asistentul directorului Departamentului Asia și Pacific și șef al misiunii FMI în Insulele Marshall. El a studiat economia la Universitatea din Seul și are un doctorat în economie obținut la Universitatea Wisconsin-Madison.
În prezent, România nu are în derulare un acord de finanțare cu Fondul Monetar Internațional, însă instituția financiară evaluează anual evoluția economiei românești, în baza consultărilor pe Articolul IV.
Consultările constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bușoi: România a cerut Comisiei Europene să evalueze capacitățile de producție de energie disponibile și capacitățile de interconexiune transfrontalieră
România a cerut Comisiei Europene și Rețelei europene a operatorilor de sisteme de transport de energie electrică (ENTSO-E) să evalueze capacitățile de producție disponibile, nivelul rezervelor de echilibrare, capacitățile de interconexiune transfrontalieră, precum și capacitatea sistemelor electroenergetice ale statelor vecine de a furniza sprijin în cazul unei
Scumpirea energiei în 2026 pune cea mai mare presiune pe costuri (sondaj)
Costurile cu energia se conturează drept cea mai mare 'surpriză financiară' a directorilor executivi la nivel global în 2026, depășind toate celelalte presiuni de cost, potrivit sondajului global PwC CEO Survey Mid-Year Snapshot, dat marți publicității. Sondajul arată că aproape unul din cinci directori (19%) a semnalat majorări
APIA: Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28% în iulie; electricele și plug-in hybrid au crescut puternic
Înmatriculările de autoturisme noi au scăzut cu 28,2% în luna iulie 2026 față de aceeași perioadă a anului trecut, la 11.633 de unități, însă piața mașinilor electrificate a continuat să crească, potrivit unei analize realizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor publicate de Direcția Generală Permise
Grupul Rovinari 4 va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național, în contextul opririi Unității 2
Grupul energetic Rovinari 4 al Complexului Energetic Oltenia va fi scos din rezervă și pus la dispoziția Sistemului Electroenergetic Național, iar capacitatea suplimentară de producție a Hidroelectrica va fi utilizată în limitele tehnice și ale resursei de apă disponibile, pentru a compensa energia ce nu va mai fi produsă de Unitatea 2 și pentru menținerea echi
BNS: Noua reglementare a UE privind ajutorul umanitar are implicații directe asupra pieței muncii și economiei
Blocul Național Sindical (BNS) consideră că noua Comunicare comună a Comisiei Europene privind ajutorul umanitar reprezintă un document strategic cu efecte directe asupra României, inclusiv asupra pieței muncii, sistemelor publice și dezvoltării economice. 'În contextul amplificării crizelor umanitare la nivel global, Uniunea E
Rândașu (Apele Române): Centrala nucleară de la Cernavodă va intra în procedură de oprire în următoarele două zile
Centrala nucleară de la Cernavodă va intra în următoarele două zile în procedură de oprire, în condițiile scăderii nivelului și debitului Dunării, iar oprirea ar putea dura cel puțin două săptămâni, a declarat, marți, Sorin Rândașu, director general adjunct al Administrației Naționale 'Apele Române'.
Chisăliță: Dacă se va scoate Unitatea 2 din funcțiune, în mod normal consumatorii casnici nu ar trebui să aibă de suferit
Consumatorii casnici nu ar trebui să fie afectați, în cazul în care Reactorul 2 ar fi scos din funcțiune, a declarat, pentru AGERPRES, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. 'Dacă se va scoate totuși Unitatea 2 din funcțiune, în mod normal consumatorii casnici nu ar trebui să aibă de suferit, pent
Bușoi: Nu avem date că vom putea ține deschisă toată luna august Unitatea 2 de la Cernavodă
Secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, a declarat, marți, că Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă nu va putea fi menținută în funcțiune toată luna august din cauza prognozei defavorabile din următoarele zece zile. 'În acest moment și trebuie să fim corect și transparenți, nu avem date care să ne
Bușoi: În acest moment, nu există o intenție de a închide Turceni 5
Ministerul Energiei va transmite Comisiei Europene că România nu intenționează să închidă, la 31 august, grupul de 330 MW de la termocentrala Turceni, în contextul situației dificile actuale a sistemului energetic, a anunțat, marți, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Avem nevoia de a găsi &i
Nuclearelectrica: În acest moment există posibilitatea opririi controlate a Unității 2 de la Cernavodă, în dimineața zilei de 13 august
Unitatea 2 a centralei nuclearoelectrice de la Cernavodă ar putea fi oprită controlat joi dimineața, din cauza scăderii nivelului fluviului Dunărea, a anunțat Nuclearelectrica printr-un raport transmis Bursei de Valori București. 'Nuclearelectrica SA anunță că există, la acest moment, posibilitatea opririi controlate a Unității 2 a CNE Cer
Cinci plaje de pe litoralul românesc sunt etichetate internațional 'Blue Flag'
Cinci plaje de pe litoralul românesc al Mării Negre sunt etichetate internațional 'Blue Flag', iar cea-a de-a șasea se află în faza pilot a programului, pentru îndeplinirea criteriilor necesare obținerii certificării, arată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) într-o postare pe
Nazare: Randamentele titlurilor de stat românești au scăzut semnificativ luni, după decizia Moody's privind România
Randamentele titlurilor de stat românești, atât cele emise pe piața internă cât și pe piețele externe, au scăzut semnificativ luni, între 4 și 11 puncte de bază în funcție de maturitate, după decizia Moody
MADR susține necesitatea unui echilibru între conservarea mediului și interesele fermierilor
Aplicarea Directivei CE privind habitatele și a Directivei privind păsările trebuie să asigure un echilibru real între obiectivele de conservare și protejarea culturilor agricole, a efectivelor de animale și a activității fermierilor, susține Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). 'Protejarea biodiversității și dezvoltarea unei agricul
Volumul de energie electrică produs de societatea Electrica a depășit 21.000 MWh, în primul semestru
Societatea Energetică Electrica a produs, în primul semestru din 2026, un volum de energie electrică de 21.012 MWh, cu peste 300% mai mare comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor preliminare transmise, luni, Bursei de Valori București. Compania precizează că producția include volumele de la parcul eolian Vulturu și parcurile fotovoltaic
Guvernul a alocat 5,1 milioane de lei din Fondul de Rezervă pentru continuarea lucrărilor de dragaj pe Dunăre
Guvernul a alocat, în ședința de luni, 5,1 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor urgente de dragaj pe fluviul Dunărea, proiect realizat pentru a asigura debitul de apă necesar funcționării în siguranță a Centralei Nucleare de la Cernavodă, în contextul secetei hidrologice severe din această perioadă. Potrivit unui comunicat al Executi









