Buget de aproximativ 30 de milioane de euro pentru cadastrarea a cel puţin 70% din lungimea cursurilor de apă
Minimum 70% din lungimea cursurilor de apă din România va fi cadastrată cu ajutorul fondurilor provenite din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), a anunţat Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.
"Cel puţin 70% din lungimea cursurilor de apă va fi cadastrată în cadrul Investiţiei I6 - "Realizarea cadastrului apelor", proiect derulat în prezent de Administraţia Naţională "Apele Române" în cadrul Componentei 1 - Managementul apelor, Pilonul I "Tranziţia Verde". Proiectul beneficiază de fonduri susţinute din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) 2020 - 2026, în valoare de aproximativ 30 milioane de euro. Contractul de finanţare a proiectului a fost semnat în data de 8 noiembrie 2024. Proiectul îşi propune delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă prin utilizarea unor tehnici de interpretare şi prelucrare semi-automată a informaţiilor satelitare disponibile la nivel mondial şi european. Sunt vizate zonele active hidromorfologic - adică acele areale unde au loc procese active de eroziune, respectiv sedimentare, precum şi punctele critice ale infrastructurilor longitudinale ale cursurilor de apă, respectiv diguri, apărări de mal", se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, în cadrul proiectului va fi realizat un model digital unitar al terenului/al suprafeţei la nivel naţional, pe baza informaţiilor satelitare, ce urmează să fie completat prin măsurători topografice cu informaţii detaliate obţinute cu ajutorul tehnologiilor specifice - LIDAR (Light Detection And Ranging).
Modelul va fi pus la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi: instituţii ale statului (Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Apărării Naţionale, Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară), instituţii de învăţământ şi cercetare (precum: Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Geografie, Facultatea de Arhitectură) pentru îmbunătăţirea proceselor de evaluare specifică, a Studiilor de Fezabilitate realizate, precum şi pentru cercetare.
Totodată, vor fi create instrumente care să permită identificarea zonelor de mobilitate a albiilor, respectiv zone cu eroziuni şi/sau cu depuneri de sedimente care pot pune în pericol siguranţa lucrărilor hidrotehnice existente sau alte obiective socio-economice. Acestea vor facilita creşterea timpilor de anticipare, identificarea sectoarelor critice şi justificarea fundamentării lucrărilor de investiţii, întreţinere sau intervenţie necesare.
"Astfel, constituirea unei baze de date istorice cu informaţii satelitare va permite identificarea zonelor cu schimbări semnificative a folosinţei terenurilor, extinderea urbanizării devenind un instrument suport în corelarea acţiunilor de dezvoltare spaţială. Vor fi luate în considerare totodată hazardele naturale, respectiv inundaţii, alunecări de teren, fenomene erozionale etc. Toate acestea vor deveni un suport pentru luarea deciziilor în gestionarea riscurilor generate de schimbările climatice (fenomene extreme)", precizează ANAR.
Termenul de finalizare a investiţiei este 15 decembrie 2025. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Disparități regionale semificative în ceea ce privește accesul populației la rețeaua publică de apă
Accesul populației la rețeaua publică de apă continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân semnificative, în condițiile în care ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (98,3%) iar cea mai mică în Nord-Est (cu 53,
Evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 are loc miercuri, la București
Eurogas, în colaborare cu Federația Patronală a Energiei (FPE), organizează, miercuri, la București, evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 - 'Advancing security, delivering sustainability: Romania's role in building a resilient and competitive energy transition in Eastern Europe'. Conferința va reuni reprezentan
ICI București organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale, digitalizării și securității cibernetice
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia vor fi abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea ci
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea
Buzoianu: Grupul de lucru pentru arderile ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București
Grupul de lucru constituit de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Ilfov pentru problema arderilor ilegale din Sintești nu include Direcția de Mediu București, autoritatea care gestionează datele stației de monitorizare a calității aerului din zonă, a anunțat, marți, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu. 'Doamna S
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente
Peste 49.000 de tone de produse au fost colectate în zece ani de funcționare a Federației Băncilor pentru Alimente din România (FBAR), timp în care peste 44.000 de tone de alimente au fost salvate direct de la risipă din lanțul agroalimentar și peste 4.000 de tone au fost donate de cetățeni prin intermediul campaniilor de colectă națională de alimen
Dăianu: România are nevoie de o lege a salarizării unitare
România are nevoie de o lege a salarizării unitare, iar aceasta ar trebui avută în vedere la construcția bugetului pentru 2027, a declarat marți Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, care a pledat, totodată, pentru o indexare prudentă a pensiilor și a salariilor din sectorul bugetar. 'Ce este o știre bună? Și domnul m
ANPIS a plătit în septembrie drepturile de asistență socială aferente lunii august
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin agențiile teritoriale, a plătit în septembrie fondurile necesare pentru plata beneficiilor de asistență socială aferente lunii august din acest an, informează marți agenția. Astfel, au fost virate: peste 1,139 miliarde lei pentru 3.385.783 de beneficiari ai alocațiilor de
Nazare: Construcția unui buget credibil pentru 2027 este o condiție esențială
Construcția unui buget credibil pentru 2027, care să fie respectat și în execuția bugetară de anul viitor, reprezintă o condiție esențială pentru continuarea consolidării fiscale a României și pentru îmbunătățirea perspectivei de rating a țării, consideră ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare. 'În prim
ANAF Antifraudă: 905.212 lei achitați la bugetul de stat după un control la un salon de estetică din București
Administratorul unui salon de servicii estetice din București a achitat la bugetul de stat 905.212 lei, în urma unui control al Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), care a identificat obligații fiscale suplimentare de peste 537.000 de lei, informează, marți, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Potrivit sursei citat
Isărescu: Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României
Parcursul de consolidare fiscal-bugetară este esențial pentru credibilitatea României, iar politicile economice trebuie să fie atent calibrate, predictibile și, deci, credibile, a afirmat, marți, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. 'De la bun început, în lucrarea 'Sustenabilitatea financiar












