Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie (analiză)
Banca Naţională a Ungariei a achiziţionat 14,5 tone de aur la finalul lunii septembrie a acestui an, fiind pentru prima oară în istoria modernă când statul vecin deţine mai multe rezerve de aur decât România.
Astfel, Ungaria a intrat în rândul multor bănci centrale care şi-au mărit rezervele de aur în ultimii trei ani, pe listă aflându-se şi Polonia, Turcia, Serbia, dar şi ţări precum China, India sau Singapore, relevă o analiză realizată de Tavex România.
Conform datelor Băncii Naţionale a României, deţinerile oficiale de aur ale ţării noastre sunt de 103,6 tone. Dintre acestea, aproximativ 61 de tone (sau 59%) sunt deţinute în seifurile Băncii Angliei. Cu această cantitate, România este pe locul 39 la nivel global în ceea ce priveşte rezervele internaţionale de aur şi pe locul al şaselea în regiunea Europei de Est.
"Scopul principal în deţinerea aurului este că acesta permite menţinerea puterii de cumpărare a banilor, fiind în acelaşi timp şi un instrument de independenţă faţă de infrastructura pieţelor financiare globale", spun experţii Tavex.
Dacă raportăm valoarea aurului deţinut la totalul rezervelor internaţionale, metalul galben are o pondere de 12% în rezerva internaţională a României. De la introducerea noului leu românesc, în 2005, această valoare a fluctuat constant, între 6,24% şi 14,14%. În pofida acestui interval, deţinerile efective de aur s-au modificat prea puţin în termeni cantitativi. Fluctuaţiile sunt cauzate atât de schimbarea preţului internaţional al aurului, cât şi de schimbarea celorlalte active deţinute (precum titlurile de stat). Cum doar anul acesta preţul aurului a crescut cu 25%, este de înţeles că a ajuns să aibă o cotă parte mai mare în totalul rezervelor.
"Recomandările Fondului Monetar Internaţional sunt că aurul ar trebui să reprezinte undeva la 10% din totalul rezervelor internaţionale ale unei ţări. Fiind o recomandare, există devieri între 0% (precum în Canada, Norvegia sau Croaţia, ţări care nu deţin aur deloc) şi 75% (ţări precum Uzbekistan, Portugalia, SUA şi Germania). Desigur, conform acestor recomandări, raportul este menţinut de Banca Naţională a României. Totuşi, într-o lume în care datoriile publice şi private cresc constant - datoria globală raportată la produsul total global este de 333% - şi cu un ritm din ce în ce mai rapid, ar trebui să ne întrebăm dacă un fond format din doar 10 - 12% din aur este suficient pentru a acoperi creanţele diverselor părţi asupra activelor financiare cu venituri fixe (titluri de stat, obligaţiuni corporative, depozite bancare etc.)", a afirmat Victor Dima, managerul Departamentului de Trezorerie al Tavex România, citat în analiză.
Analiştii companiei precizează că anul acesta a fost marcat de tăierea dobânzilor, cu scopul stimulării creditării pentru a salva economiile de criză, iar valoarea noilor titluri de stat emise e mai mică faţă de cele emise la dobânzi de niveluri record.
Totuşi, BNR nu a considerat necesară extinderea deţinerilor de aur, ultima achiziţie având loc în anul 2002, scopul declarat al BNR fiind să menţină stabil cursul de schimb dintre leu şi euro, care nu este sinonim cu întărirea valorii leului românesc.
Cel mai des întâlnite motivaţii din spatele deţinerii de rezerve internaţionale de către băncile centrale sunt: asigurarea unui fond în caz de situaţii de urgenţă, utilizarea activelor în ceea ce priveşte implementarea politicii monetare, dar şi folosirea acestor rezerve ca ancoră pentru valoarea monedei emise de banca centrală.
Cel mai mare comerciant de aur de investiţii din Europa de Nord şi un jucător din ce în ce mai important pe piaţa din România şi Europa de Sud-Est, Tavex este un membru important al Grupului Tavid, înfiinţat în 1991.
Tavex şi-a deschis porţile în România în 2019 şi are deja trei birouri în Bucureşti şi unul în Cluj. Tavex oferă produse de aur şi argint de investiţii fizice, de înaltă calitate, dar şi servicii de schimb valutar.
Compania este specializată în oferirea de aur de investiţii, inclusiv monede de aur şi lingouri de aur, precum şi argint de investiţii, având în acelaşi timp condiţii atractive de schimb pentru cele 60 de valute. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa
Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom
CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță
Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina
Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara
Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza
MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie
Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.
Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027
Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm
CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord
Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la
Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima
Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere
Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ
Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme
Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei
Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes
Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro
Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz
Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025
Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv







