Ionuţ-Valeriu Andrei, numit director general al Loteriei Române
Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale Loteria Română S.A. a decis vineri numirea lui Ionuţ-Valeriu Andrei în funcţia de director general al companiei.
"În cadrul şedinţei din data de 15.11.2024, Consiliul de Administraţie al Companiei Naţionale "Loteria Română" S.A. a decis numirea domnului Ionuţ-Valeriu Andrei în funcţia de director general, ca urmare a finalizării procedurii de selecţie în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice. Precizăm faptul că domnul Ionuţ-Valeriu Andrei a asigurat conducerea interimară a C.N."Loteria Română" S.A. începând din luna iulie a anului 2022, noul mandat de conducere fiind acordat până în luna iunie 2028", a anunţat compania, printr-un comunicat.
Loteria Română a fost înfiinţată în anul 1906 cu scopul de a crea fondurile necesare finanţării obiectivelor de interes public naţional.
Companie naţională cu capital integral de stat, care se autofinanţează, aflată în prezent în subordinea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Loteria Română a furnizat de-a lungul timpului mijloace financiare pentru realizarea unor proiecte de interes public în domeniul sănătăţii, protecţiei sociale, sportului, culturii, educaţiei etc. .
În prezent, cea mai mare parte din profitul net este direcţionată către bugetul de stat, sub formă de dividende. De asemenea, 2% din încasările companiei merg către Fondul Cultural Naţional, din care se finanţează proiecte ce susţin creaţia contemporană românească şi valorizarea patrimoniului, se arată în comunicatul citat. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hesseling (AIE): Neptun Deep va schimba dinamica regională; pune la dispoziție o cantitate mai mare de gaze
Proiectul Neptun Deep va schimba dinamica regională a resurselor energetice, întrucât va pune la dispoziție o cantitate mai mare de gaze din producția internă, inclusiv pentru export, a afirmat, miercuri, Dennis Hesseling, șeful Diviziei Piețe de Gaze, Cărbune și Energie din cadrul Agenției Internaționale a Energiei (AIE), la evenimentul Eurogas Annual Regional C
IMM România solicită prelungirea cu șase luni a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN
IMM România solicită prelungirea, cu cel puțin șase luni, a termenului pentru actualizarea codurilor CAEN, care a expirat în 25 septembrie 2026, în condițiile în care doar 1 din 3 societăți a realizat formalitățile în acest sens. 'Având în vedere dispozițiile HG nr. 284/2025 care au introdus termenul de 25 septembr
Signoretto (Eurogas): Progresul semnificativ înregistrat în Neptun Deep e un pas crucial pentru securitatea energetică a Europei
Progresul semnificativ înregistrat în proiectul Neptun Deep reprezintă, în mod clar, un pas crucial pentru securitatea energetică a Europei, susține Cristian Signoretto, președintele Eurogas, principala asociație care reprezintă sectorul european al gazelor naturale. 'Eurogas consideră producția internă drept un activ strategic. Progresul
Milcev (EY), despre raportul S&P Global Ratings: Testul din octombrie este despre credibilitate
Verdictul pe care agenția de evaluare financiară S&P Global Ratings îl va da în octombrie va privi, în ultimă instanță, credibilitatea promisiunii că România își poate finanța dezvoltarea fără să-și destabilizeze finanțele, consideră Alex Milcev, Partener, liderul departamentului Asistență fiscală și juridică, EY România.
Bușoi: România continuă să susțină importanța gazelor naturale și creșterea producției interne
România va continua să susțină importanța gazelor naturale, necesitatea creșterii producției interne și rolul proiectelor offshore de explorare și exploatare, precum 'Neptun Deep', cel mai mare proiect de acest gen din Uniunea Europeană, a transmis, miercuri, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, la o conferință pe teme de energie.
Chisăliță (AEI): Europa arde veniturile pe facturile de energie
Energia devine o povară structurală atunci când cheltuielile pe acest segment depășesc 10% din venitul unei gospodării, aceasta fiind o formă de sărăcie care nu se vede în statistici, dar se simte în facturi, susține președintele Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță. 'Există o formă de sărăcie care nu se vede imediat &i
Autorizațiile de construire pentru clădiri rezidențiale au scăzut cu 12,2% în primele 8 luni
Numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale eliberate în România în primele opt luni ale anului a scăzut cu 12,2% față de aceeași perioadă din 2025, la 21.791, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Scăderi ale numărului de autorizații s-au înregistrat în șapte regiuni de dezvoltare, cele mai im
Disparități regionale semificative în ceea ce privește accesul populației la rețeaua publică de apă
Accesul populației la rețeaua publică de apă continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân semnificative, în condițiile în care ponderea cea mai mare a populației conectate la sistemul public de alimentare s-a înregistrat în regiunea București-Ilfov (98,3%) iar cea mai mică în Nord-Est (cu 53,
Evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 are loc miercuri, la București
Eurogas, în colaborare cu Federația Patronală a Energiei (FPE), organizează, miercuri, la București, evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026 - 'Advancing security, delivering sustainability: Romania's role in building a resilient and competitive energy transition in Eastern Europe'. Conferința va reuni reprezentan
ICI București organizează un workshop dedicat inteligenței artificiale, digitalizării și securității cibernetice
Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică - ICI București organizează, miercuri, la Palatul Parlamentului, un workshop dedicat inteligenței artificiale, eveniment în cadrul căruia vor fi abordate teme privind guvernanța inteligenței artificiale, digitalizarea administrației publice, dezvoltarea infrastructurilor digitale și securitatea ci
România și alte patru state UE au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin (ministru)
România, Bulgaria, Cipru, Croația și Grecia au solicitat Comisiei Europene măsuri urgente pentru sectorul ovin și caprin, printre care o aplicare flexibilă a restricțiilor, analiza aprofundată a rolului vaccinării pentru bolile de categoria A și facilitarea circulației în interiorul UE a animalelor vaccinate, a anunțat ministrul interimar al Agriculturii,
APIA atenționează fermierii asupra termenelor din Campania 2026; nerespectarea acestora poate atrage sancțiuni
Nerespectarea condițiilor și termenelor aferente intervențiilor accesate de fermieri în cadrul Campaniei 2026 poate conduce la aplicarea unor sancțiuni, avertizează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). 'APIA reamintește că, în funcție de angajamentele asumate în cadrul intervențiilor de dezvoltare ru
Marinescu: Cheltuim cu dobânzile mai mult decât deficitul la care țintim să ajungem
Cheltuielile cu dobânzile sunt prevăzute în bugetul actual la 3% din PIB, astfel că România cheltuie mai mult decât deficitul la care țintește să ajungă, a atras atenția, marți, viceguvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Cosmin Marinescu. 'În cele două decenii de la aderare, România a &ici
Darău: Am aprobat primul sistem unitar de fundamentare a remunerației administratorilor companiilor din portofoliul Ministerului Economiei
Administratorii companiilor de stat din portofoliul Ministerului Economiei ar putea fi remunerați după un sistem unitar, care pornește de la salariul mediu brut din sector și are în vedere criterii precum dimensiunea companiei, importanța strategică, volumul investițiilor raportat la cifra de afaceri, listarea la bursă și profitabilitatea.
MADR propune dublarea fondurilor pentru sprijinirea fermierilor afectați de creșterea prețurilor la îngrășăminte
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a publicat în transparență decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin financiar de urgență în agricultură pentru compensarea creșterii prețurilor la îngrășăminte în anul 2026, în contextul crizei din Orientul Mijlociu, solicitând dublarea






