logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Hidroconstrucţia va depune, în primul trimestru din 2025, un plan de reorganizare, la doi ani de la intrarea în insolvenţă

Image

Compania de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice, Hidroconstrucţia, aflată în insolvenţă, anunţă că va depune, spre aprobarea creditorilor, un plan de reorganizare viabil în primul trimestru al anului 2025, odată cu încheierea procesului de soluţionare a contestaţiilor.

Potrivit unui comunicat al companiei transmis vineri AGERPRES, planul de redresare al Hidroconstrucţia, cel mai mare antreprenor român în domeniul construcţiilor hidroenergetice, defineşte priorităţile strategice, conţine măsurile implementate pentru susţinerea proiectelor critice şi identifică proiectele a căror derulare s-a dovedit viabilă din punct de vedere financiar.

Printre măsurile avute în vedere pentru redresarea companiei se numără continuarea lucrărilor de construcţii hidrotehnice în amenajările hidro energetice (AHE) Răstoliţa, Surduc-Siriu, a râului Jiu pe sector Livezeni-Bumbeşti, a râului Olt defileu pe sectorul Cornetu-Avrig, a râului Siret pe sectorul Cosmeşti-Movileni, Complexul Hidrotehnic şi Energetic Cerna Motru Tismana etapa a II-a, Cerna-Belareca.

De asemenea, planul se referă şi la finalizarea reţelelor de apă şi canalizare în Blaj, Lupeni Est, Arad, Târgu Mureş, Câmpia Turzii, Galaţi, Cârţişoara, Viforoasa (Jud. Mureş), Turnu Roşu (Jud. Sibiu), Sighetul Marmaţiei-Vişeul de Sus, Baia Mare.

Hidroconstrucţia va mai include în planul de reorganizare: extinderea şi reabilitarea aducţiunii Stejaru-Bacău; extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canalizare din Bacău-Mărgineni şi Tudor Vladimirescu-Galaţi; captarea, tratarea şi aducţiunea de apă potabilă din zona Râuşor comuna Râu de Mori, Hunedoara; modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere (DJ 703M Perişani-Cornet din Vâlcea) şi a infrastructurii de transport din Câmpeni-Alba; regularizarea pârâului Bistriţa pe sectorul Costeşti-Băbeni, jud. Vâlcea; reabilitarea amenajării de irigaţii Olt Călmăţui, judeţul Teleorman; proiectarea şi execuţia lucrărilor de "regularizare pârâu Bascov amonte de confluenţă cu râul Argeş, judeţul Argeş; lucrări de reparaţii zona cu deficienţe galerie betonată la Aducţiunea principală Bistriţa-Tismana.

Totodată, prin planul de reorganizare Hidroconstrucţia urmăreşte dezvoltarea ariei de lucrări de îmbunătăţiri funciare, o componentă pe care societatea a dezvoltat-o activ în ultimii ani, alături de cea privind lucrările edilitare pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canal şi a staţiilor de tratare a apelor.

În acest sens, societatea se concentrează pe participarea la licitaţii pentru proiecte de mare anvergură în infrastructura de irigaţii: Canalul Magistral Siret-Bărăgan (etapa I), o investiţie de un miliard de lei menită să asigure surse stabile de apă pentru terenurile agricole din judeţul Vrancea, reabilitarea sistemelor de irigaţii Nicoreşti-Tecuci şi Peceneaga-Turcoaia-Măcin în judeţele Galaţi şi Tulcea, o investiţie de peste 300 milioane lei, pentru a susţine capacităţile de irigare esenţiale pentru agricultura regională, modernizarea staţiilor de pompare şi a canalelor de irigaţii din Mostiştea VI, Călăraşi, o iniţiativă de 406 milioane de lei pentru a sprijini aprovizionarea durabilă cu apă.

"Susţinerea planului de redresare şi expansiune al Hidroconstrucţia nu poate să se întâmple fără aplecarea către elementul esenţial: oamenii. De aceea, o parte importantă din plan o constituie transformarea organizaţională prin adoptarea unei culturi orientate spre performanţă şi excelenţă operaţională", a declarat Mihai Marin, Director General Hidroconstrucţia, citat în comunicat.

Din planul de transformare organizaţională fac parte simplificarea structurii prin centralizarea operaţiunilor şi eliminarea filialelor regionale pentru a optimiza coordonarea şi controlul costurilor, strategie de business adaptată cerinţelor dinamice ale pieţei, dar şi un sistem de management al performanţei şi stimulare a optimizării în execuţie.

"În 2022, în urma contextului economic plin de provocări, cum ar fi creşterea galopantă a preţurilor din energie şi din sectorul materialelor de construcţii cauzată de pandemia de COVID 19 dublată de reacţia întârziată a instituţiilor statului pentru restabilirea echilibrului prestaţiilor şi împărţirea riscurilor în contractele publice, blocarea de către stat a unor investiţii în curs de derulare, lipsa forţei de muncă specializată, compania cu capital privat 100% românesc a ajuns în imposibilitatea de a susţine derularea celor 53 de contracte aflate la momentul respectiv în portofoliu, proiecte deosebit de complexe şi care impuneau provocări financiare şi operaţionale semnificative", se mai scrie în comunicat.

Potrivit sursei citate, fără niciun sprijin financiar extern, în ianuarie 2022, Hidroconstrucţia a ales soluţia intrării în insolvenţă pentru a se putea astfel reorganiza sub protecţia legii.

În acelaşi an, în luna noiembrie, Electromontaj SA, companie privată cu capital 100% românesc, lider pe piaţa construcţiilor energetice din România, a decis să intre într-un parteneriat economic şi corporativ cu Hidroconstrucţia prin achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni al companiei, 63.37%.

În prezent, Hidroconstrucţia este în insolvenţă sub supravegherea administratorului judiciar, consorţiul alcătuit de Muşat & Asociaţii - Restructuring\lnsolvency S.P.R.L. şi Infinexa Restructuring S.P.R.L. şi are în derulare 18 de proiecte.

Hidroconstrucţia are ca domeniu principal de activitate execuţia lucrărilor de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice la suprafaţă şi în subteran, pe lângă lucrările cu specific hidroenergetic, executând lucrări civile şi industriale, drumuri şi poduri, lucrări edilitare, lucrări de îmbunătăţiri funciare, exploatări de cariere şi balastiere, reparaţii de utilaje, confecţii metalice şi prefabricate din beton armat.

Înfiinţată în anul 1950, ca unic constructor al investiţiei hidroenergetice de la Bicaz, compania a dezvoltat, de-a lungul timpului, o expertiză unică în România pentru toate lucrările de construcţii hidroenergetice şi hidrotehnice, atât de suprafaţă, cât şi subterane, printre care se evidenţiază amenajarea hidroenergetică (AHE) de la Bicaz, AHE de pe Dunăre de la Porţile de Fier I şi II, amenajările complexe (energetice, apărare împotriva inundaţiilor, protecţie mediu etc) pe râurile Bistriţa, Siret, Argeş, Olt, Someş, Jiu etc. AGERPRES/(AS - autor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 1485

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 01-11-2026 17:06

Bursa de la București a câștigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în această săptămână

Bursa de Valori București (BVB) a câștigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a scăzut cu 86,83 milioane de lei (-21,71%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES. Capitalizarea bursieră a ajuns la 717,01 miliarde de lei, în perioa

Economic Intern 01-11-2026 15:50

Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere până la 1.800 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare

Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere pe parcursul săptămânii viitoare până la valoarea de 1.800 mc/s, dar rămâne în continuare sub media multianuală a lunii noiembrie, de 4.700 mc/s, potrivit prognozei publicate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) pentru perioada 31 octom

Economic Intern 01-11-2026 13:54

CNAIR: Traficul pe lotul 3 al Autostrăzii A0 Nord va fi deschis numai după îndeplinirea condițiilor de siguranță

Circulația pe lotul 3 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Afumați și Pantelimon, va fi deschisă numai după îndeplinirea tuturor condițiilor necesare pentru siguranța traficului, în prezent fiind în desfășurare lucrări de montare a parapetelor de protecție și de realizare a marcajelor rutiere, potrivit unei postări publicate duminică pe pagina

Economic Intern 01-11-2026 13:07

Regimul hidro-termic va conduce la o evoluție pe ansamblu normală a culturilor de toamnă în aproape toată țara

Regimul hidro-termic din aer și sol favorabil va determina o evoluție pe ansamblu normală a proceselor biologice la speciile de toamnă în aproape toată țara, iar uniformitatea și vigurozitatea plantelor se va menține medie și bună pe terenurile cu o aprovizionare satisfăcătoare cu apă a solului, potrivit prognozei agrometeorologice emisă de Administrația Națională de M

Economic Intern 01-11-2026 12:31

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 236,8 miliarde de lei, la finalul lunii septembrie 2026, în creștere cu 29% față de nivelul înregistrat la aceeași dată anul trecut, conform raportului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). 'Investițiile fondurilor de pensii administrate privat s-au realiza

Economic Intern 01-11-2026 10:44

MEDAT: Trei spoturi de promovare a României vor fi difuzate pe BBC World News, în luna noiembrie

Trei spoturi de promovare turistică a României, realizate în colaborare cu producătorul britanic Charlie Ottley, vor fi difuzate pe BBC World News, în perioada 1 - 29 noiembrie 2026, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), potrivit unui comunicat al instituției.

Economic Intern 31-10-2026 13:39

Ministerul Energiei: Centrala Termoelectrică Iernut va intra în operare comercială cel târziu la finalul semestrului I 2027

Centrala Termoelectrică Iernut va fi în operare comercială începând cu finalul semestrului I din 2027, cel mai târziu, în timp ce sincronizarea centralei cu Sistemul Energetic Național (SEN) este estimată să aibă loc în primul trimestru al anului viitor, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Energiei, transmis sâm

Economic Intern 31-10-2026 13:15

CNAIR: Continuă lucrările pentru finalizarea Lotului 3 Afumați-Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord

Lucrările de finalizare a Lotului 3 Afumați - Pantelimon, de pe Autostrada Bucureștiului A0 Nord, continuă, fiind montate parapetele de protecție, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-o postare publicată, sâmbătă, pe pagina de socializare a instituției. 'Pe șantierul Lotului 3 al Autostrăzii Bucu

Economic Intern 30-10-2026 19:44

Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii

Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere ședința de vineri, iar valoarea tranzacțiilor s-a cifrat la 102,76 milioane de lei (19,23 milioane de euro). Principalul indice al bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 0,88%, până la

Economic Intern 30-10-2026 19:34

Chiriac (CONAF): Nu putem avea o economie mai puternică colectând mai mult de la cei care muncesc deja

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) solicită revizuirea regimului contribuțiilor sociale minime aplicabile anumitor contracte part-time, în contextul în care proiectul rectificării bugetare pentru 2026 este fundamentat pe o contracție economică de 0,4%, iar veniturile estimate din impozitul pe salarii au fost diminuate cu aproxima

Economic Intern 30-10-2026 18:45

Alexandru Petrescu: Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență și încredere

Prosperitatea unei națiuni se construiește prin competență, încredere și capacitatea de a transforma inițiativa individuală în progres colectiv, susține președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Alexandru Petrescu. Acesta a participat la Palatul Elisabeta, în cursul acestei săptămâni, la întâ

Economic Intern 30-10-2026 17:45

Autoritatea Vamală avertizează asupra riscurilor transportului de petarde și artificii ascunse în autoturisme

Inspectorii vamali și polițiștii de frontieră depistează tot mai frecvent, în această perioadă, articole pirotehnice ascunse printre bagajele din autoturismele care intră în România, fiind identificate recent zeci de petarde și artificii în punctele de trecere a frontierei Albița și Siret, potrivit unui comunicat al Autorității Vamale Rom&acir

Economic Intern 30-10-2026 17:22

Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Fidelis, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 6 - 13 noiembrie 2026, cea de-a XI-a ediție Fidelis din acest an, cu dobânzi de până la 7,75% la titlurile de stat în lei și de până la 6,60% la cele în euro, potrivit unui comunicat al instituției. Persoanele fizice rezidente și nerezidente, cu vârsta de pes

Economic Intern 30-10-2026 17:03

Autoritatea pentru Digitalizarea României lansează GIA, asistentul AI integrat în aplicația Ghișeul.ro

Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) anunță lansarea GIA, un asistent digital integrat în aplicația mobilă Ghișeul.ro, disponibilă momentan doar pe Android și iOS. Potrivit unui comunicat al ADR transmis AGERPRES, soluția schimbă modul în care cetățenii interacționeaz

Economic Intern 30-10-2026 16:42

Guvernul a aprobat modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din 2025

Guvernul a aprobat, în ședința de vineri, modificarea mecanismului de calcul al sprijinului financiar acordat fermierilor afectați de seceta din anul 2025, a anunțat Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Potrivit unui comunicat al MADR, a fost adoptată Hotărârea pentru modificarea și completarea HG nr. 751/2026 priv