Chiriţoiu: România este, în continuare, ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente
România a rămas în continuare ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană, în special la alimente, deşi am trecut printr-o inflaţie mare, a declarat, miercuri, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.
"Avem un raport care e un pic amestecat. Eu zic că are şi lucruri bune, şi lucruri mai puţin bune (...) Prima concluzie (a raportului, n.r.) şi aş spune dintre cele pozitive e faptul că avem inflaţia în scădere. România a trecut, ca toată Europa, printr-o perioadă inflaţionistă. Cauzele le putem discuta. O combinaţie de criză declanşată de război, de invazia rusă din Ucraina, prin creşterea preţului la energie, ce a afectat toată economia, dar şi cheltuielile mari pe care le-am făcut şi noi în România şi celelalte ţări din Europa în perioada Covid-ului pentru a compensa impactul economic al închiderii economiei. Acum, inflaţia, din fericire, se duce din nou spre cifre "low-digit", undeva pe la 4-5% rată anuală, ceea ce e mai aproape de ce aveam noi înainte de perioada Covid. Din punctul nostru de vedere, şi nu numai al nostru, deşi am trecut prin inflaţia asta mare, totuşi România a rămas în continuare ţara cu cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană. Deci, avem în special la alimente cele mai scăzute preţuri din Uniune. Un pic deasupra noastră, cu preţuri ceva mai mari, sunt Polonia şi Bulgaria. Am fost prevenit că nu mă va crede nimeni când spun asta şi sunt pregătit pentru mirare. Ideea e că, totuşi, România are în continuare cele mai mici preţuri din Uniunea Europeană şi spune şi Eurostat", a spus Chiriţoiu, la conferinţa "Concurenţa în sectoare cheie".
Potrivit şefului autorităţii de concurenţă, pieţele în România au rămas funcţionale şi există concurenţă în piaţă, ceea ce "ne ajută să absorbim şocul inflaţionist".
"Totuşi, dacă pe ansamblu, preţurile au rămas mai mici decât în alte ţări, vedem şi zone în care avem preţuri ceva mai mari decât în ţările din jur. Zonele pe care ne-am concentrat în investigaţii au fost pe produse alimentare, unde aveam genul aceasta de creşteri mai mari. Vom face acest lucru în continuare. Sunt un semnal de alarmă, dar nu sunt neapărat o dovadă de încălcare a legii, însă sunt un factori care ne atenţionează că ceva nu funcţionează bine în acea industrie şi e posibil să existe comportamente anticoncurenţiale pe care trebuie să le identificăm şi să le combatem. Spun că acum Consiliul merge la turaţia lui maximă, nu cred că putem să mai creştem volumul de activitate, dar putem face o activitate mai inteligentă. Până la acest moment am derulat 60 de investigaţii", a subliniat Bogdan Chiriţoiu.
Consiliul Concurenţei organizează, miercuri, conferinţa cu tema "Concurenţa în sectoare cheie - 2024", în cadrul căreia sunt abordate teme privind importanţa asigurării unui mediu concurenţial funcţional şi stabil, precum şi efectele pozitive pe care implementarea corectă a regulilor de concurenţă le are asupra mediului economic şi asupra consumatorilor. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CONAF pregătește un barometru național privind accesul femeilor antreprenor la finanțare
Accesul la finanțare al companiilor conduse de femei din România va fi evaluat printr-un barometru național inițiat de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF), datele urmând să fie utilizate în relația cu băncile, finanțatorii și instituțiile financiare europene, potrivit unui comunicat al organizației. &
CNAIR: TollRo trece în faza de producție; aplicația trebuie reinstalată de la 1 octombrie
Aplicația TollRo și portalul web aferent vor trece în versiunea finală începând cu 1 octombrie 2026, ora 00:00, iar operatorii de transport care au utilizat versiunea pilot trebuie să își creeze conturi noi și să reînregistreze datele companiilor și vehiculelor, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNA
Banca Transilvania finanțează extinderea Salinei Turda cu 14 milioane de euro
Banca Transilvania finanțează cu 14 milioane de euro extinderea și amenajarea Salinei Turda, investiția totală în proiect fiind estimată la aproximativ 25 de milioane de euro, potrivit unui comunicat al băncii. Proiectul vizează extinderea circuitului turistic al salinei prin amenajarea Minei Iosif și modernizarea bazei de tratament.
Pistol (CNAIR): Lucrările pe Autostrada Transilvania, între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la 99,2%
Lucrările pe tronsonul de 30,6 kilometri al Autostrăzii Transilvania (A3), între Nădășelu și Zimbor, au ajuns la un stadiu fizic de 99,2%, a anunțat miercuri directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Autostrada Transilvania (#A3): secțiunile dintre Nădășelu și Zimbo
Alexandru (ANC): Avem un hub național pentru inteligența artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale
România are un hub național de inteligență artificială, finanțat cu aproximativ 60 de milioane de euro din fonduri structurale, și dezvoltă centre de excelență în domenii precum tehnologiile cuantice și inteligența artificială, a declarat, miercuri, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare (ANC), Andrei Alexandru. 'A
Mînzatu: Susțin cu tărie consolidarea negocierii colective în România; protecția salariaților trebuie să fie una reală
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, a declarat că susține consolidarea negocierii colective în Romania, inclusiv la nivel sectorial, pentru ca protecția salariaților să fie una reală. Aceasta i-a primit, miercuri, la Bruxelles,
(P) În munții de unde izvorăște apa minerală Dorna, nicio activitate economică nu se desfășoară pe zeci de hectare, pentru a proteja izvoarele
Care este cea mai bună apă? Mii de răspunsuri pot fi date la această întrebare. Unul este însă valabil, indiferent de continent: cea mai bună apă este cea de care oamenii au cu adevărat grijă. În Depresiunea Dornelor, apele ca
Consiliul Concurenței: Condițiile impuse în sectorul gestionării deșeurilor de echipamente electrice și electronice afectează concurența
Condițiile legislative, administrative, financiare, tehnice și operaționale îngreunează activitatea companiilor care gestionează deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE), potrivit unui studiu realizat de Consiliul Concurenței. Aplicate simultan, aceste condiții pot limita atât intrarea, cât și menținerea opera
Cîmpean (DNSC): Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ
Numărul atacurilor cibernetice, al riscurilor și al vulnerabilităților crește semnificativ, iar utilizarea tehnologiilor de inteligență artificială devine esențială pentru specialiștii în securitate cibernetică, a declarat, miercuri, Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). 'Inteligența
Popescu (Romgaz): Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă
Gazele pentru consumatorii casnici sunt acoperite din producție internă și în această iarnă, întrucât Romgaz asigură peste 80% și în acest an la un preț reglementat, dar pentru industrie rămâne problema prețurilor externe, a declarat Răzvan Popescu, director general al Romgaz, la evenimentul Eurogas Annual Regional Conference 2026.
DNSC a aplicat prima amendă pentru nerespectarea obligației de notificare
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a aplicat prima sancțiune contravențională pentru nerespectarea obligației de notificare, prevăzute de OUG nr. 155/2024 privind securitatea cibernetică, amenda fiind de 50.000 de lei, potrivit unui comunicat al instituției. Sancțiunea a fost aplicată la 29 septembrie unei persoane juridice
Inteligența artificială, domeniu-cheie de cooperare între România și Coreea (ambasador)
Inteligența artificială reprezintă un domeniu-cheie pentru extinderea cooperării dintre România și Republica Coreea, în contextul dezvoltării relațiilor bilaterale în sectoare precum industria de apărare, energia nucleară și infrastructura, a declarat, miercuri, ambasadorul Republicii Coreea la București, Seung-chul Hur. '
Sindicatul TAROM consideră iresponsabile afirmațiile care anunță falimentul companiei
Sindicatul Unit TAROM (SUT) consideră iresponsabilă afirmația potrivit căreia compania aeriană ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, precum și recomandarea adresată pasagerilor de a nu cumpăra bilete la operatorul aerian național pentru perioade mai mari de două luni, susținând că astfel de declarații pot afecta vânzările și &
Negrescu: NIS2 trebuie să aducă reziliență, nu doar conformare; cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat
Aplicarea Directivei NIS2 trebuie să ducă la creșterea rezilienței reale a companiilor și instituțiilor, nu doar la o conformare formală, iar cadrul european în domeniul securității cibernetice trebuie simplificat și armonizat, a declarat, miercuri, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, la un eveniment pe tema securității cibernetice.
Fluxul net de investiții străine directe a urcat la 7,9 miliarde de euro în anul 2025
Fluxul net de investiții străine directe (ISD) a urcat la 7,907 miliarde de euro în anul 2025, de la 5,6 miliarde de euro în anul precedent, potrivit datelor publicate miercuri de Banca Națională a României (BNR). Din fluxul net de ISD, 6,256 miliarde de euro reprezintă participații la capitalurile proprii, nivel rezultat prin însumarea






