Chisăliţă (AEI): Prin Programul Casa Verde adâncim haosul din sistemul energetic şi creştem sărăcia energetică
Prin Programul Casa Verde, în forma lansată vineri, adâncim haosul din sistemul energetic, creştem sărăcia energetică şi îmbogăţim nişte firme, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
Potrivit acestuia, un nou program Casa Verde reprezintă o abordare anormală a promovării energiei regenerabile în România.
"Astăzi (vineri, n.r.) se lansează un nou program Casa Verde în România. Este penibil ca în secolul XXI, să vii cu un program prin care să dai bani unor oameni care au energie electrică şi, în mare parte, au venituri importante (raportând la beneficiarii programelor anterioare), în timp ce nu ai niciun program pentru 11.611 de români care locuiesc în case fără energie electrică, folosind lămpi de petrol ca în Evul Mediu. Este o aberaţie, să mai continui după 4 ani acest Caritas al Montării Panourilor Fotovoltaice - Casa Verde, prin care să impui soluţii tehnice "în orb", prin hazardul apăsării unui buton, în absenţa inventarierii caracteristicilor instalaţiilor şi reţelelor unde urmează să debiteze aceste echipamente. Este o anomalie să dai 30.000 lei, bani plătiţi de populaţie (direct sau indirect), către familii care poate câştigă banii aceştia într-o lună", a afirmat Dumitru Chisaliţă, în comunicat.
În opinia sa, Programul Casa Verde s-a dorit să fie un stimul pentru promovarea energiei verzi, într-o perioadă în care nu exista o atractivitate prea mare pentru energia regenerabilă.
"Astăzi acest deziderat a fost îndeplinit, avem peste 130.000 de prosumatori, avem multiple probleme tehnice legate de aceste montări la întâmplare a panourilor fotovoltaice, am avut iniţiative legislative de blocare a creşterii numărului de prosumatori şi, atunci, care mai este scopul programului? Este posibil să fie doar o dirijare de fonduri mascată către anumite firme de construcţii montaj, anumiţi importatori, anumiţi furnizori, sau chiar anumite categorii de persoane cu venituri ridicate", a adăugat preşedintele AEI.
Potrivit acestuia, Programul are anul acesta o alocare financiară record, de două miliarde de lei (400 milioane euro), în condiţiile în care cu doar 7% din aceste fonduri ar fi putut să fie eradicată sărăcia energetică extremă şi, astfel, România să nu se mai găsească în poziţia unică europeană de a mai avea oameni care trăiesc la lumina opaiţului.
"În acelaşi timp, avem 16% dintre români care, conform datelor Eurostat, sunt în imposibilitatea de a-şi achita facturile la utilităţi, adică ar fi existat necesitatea ca o mare parte din programul Casa Verde să fie dirijat la aceşti oameni care, prin panourile fotovoltaice montate, să fie ajutaţi să iasă din sărăcie energetică. Propunerea Asociaţiei Energia Inteligentă a fost încă de la precedenta ediţie, ca Programul Casa Verde să urmeze paşii proiectului Prima Casă, prin care banii pentru montarea de panouri fotovoltaice să se acorde în baza unui dosar care să se depună la filiale CEC din fiecare localitate, iar dosarele să ia în considerare atât realităţile tehnice ale locului unde se doreşte montarea acestui sistem, validate de operatorul sistemului de distribuţie energie electrică sau confirmarea de către UAT a lipsei reţelei de energie electrică, dar şi vulnerabilitatea şi nivelul veniturilor solicitantului", a mai spus Chisăliţă.
Astfel exista şansa ieşirii din haosul generat de continuarea Programului Casa Verde în forma actuală, de eradicare a sărăciei energetice extreme, de reducere a numărului de consumatori vulnerabili din România, de investiţii fezabile economic şi posibil tehnic.
"Prin programul Casa Verde, în forma lansată astăzi, adâncim haosul din sistemul energetic, creştem sărăcia energetică şi îmbogăţim nişte firme", a mai spus preşedintele AEI.
Sesiunea 2024 de finanţare pentru înscrierea solicitanţilor persoane fizice în cadrul Programului "Casa Verde Fotovoltaice" se va derula în perioada 27 septembrie - 8 octombrie, cu etape de câte o zi pentru fiecare regiune sau până la epuizarea bugetului aferent fiecărei regiuni, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).
În acelaşi timp, unităţile de cult se vor putea înscrie în program pe data de 9 octombrie 2024, de la ora 10:00, sau până la epuizarea bugetului.
"În anul 2024, Administraţia Fondului pentru Mediu lansează sesiunea de înscriere cu un buget record de aproximativ două miliarde de lei. Scopul nostru este să facilităm accesul unui număr cât mai mare de beneficiari la finanţarea oferită prin acest program. Ne dorim să asigurăm resursele necesare pentru a sprijini implementarea sistemelor de panouri fotovoltaice în alte aproximativ 67.000 de gospodării, astfel că, după această sesiune vom putea discuta despre aproximativ 200.000 de gospodării care îşi vor reduce costul facturii la energie electrică şi care vor utiliza energie verde. Sesiunea din 2024 aduce noutăţi deosebit de importante în cadrul Programului. Este vorba despre finanţarea instalaţiilor pentru stocarea energiei electrice produse de panourile fotovoltaice, o măsură esenţială pentru maximizarea eficienţei şi independenţei energetice a gospodăriilor. Totodată, am crescut considerabil subvenţia, de la 20.000 lei la 30.000 lei, oferind astfel un sprijin financiar mai mare pentru cei care doresc să investească în energia verde", a declarat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu, într-un comunicat transmis AGERPRES. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m
Dănescu (ARB): Suntem într-o criză de creditare; măsurile în relația cu creditorii sunt punitive și ostile
România se confruntă cu o criză de creditare, în condițiile în care măsurile aplicate în relația cu creditorii sunt punitive și ostile, iar sistemul bancar suportă o povară fiscală ridicată, a declarat luni președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu, la un eveniment de specialitate.





