Stanciu (Alstom): Calendarul prevede martie 2025 pentru punerea în funcţiune cu călători a primei garnituri de metrou pe M5
Noua garnitură de metrou va circula pe Magistrala 5, cu călători, în martie 2025, a declarat, joi, Gabriel Stanciu, director general Alstom pentru România, Bulgaria şi Moldova, la o întâlnire cu jurnaliştii.
"Calendarul, da, prevede martie 2025 punerea în funcţiune cu călători, pentru că este vorba de kilometrajul ăla de anduranţă (parcurgerea a 10.000 de kilometri - n. r.)", a afirmat Stanciu.
Potrivit acestuia, următoarele două trenuri urmează să ajungă în România pe 30 septembrie şi, respectiv, 14 octombrie.
"Programul de livrare este cunoscut. Pe drum se află al treilea tren care ajunge pe 30 septembrie aici dacă totul merge bine, pentru al patrulea, dacă nu mă înşel, estimarea este 14 octombrie, iar delegaţia de la Metrorex trebuie să meargă în Brazilia pentru testele de acceptare de la trenurile 5 şi 6 până la sfârşitul lui septembrie. În ceea ce priveşte cele două rame aflate în depou, s-au rezolvat problemele de mult. Sărea siguranţa la tranziţia dintre alimentarea de la pantograf şi trecerea la şina a treia. A fost o cauză tehnică identificată, soluţionată între timp", a precizat oficialul Alstom.
În acest moment, unul dintre trenuri este folosit la formarea de mecanici, iar celălalt este în hala de mentenanţă.
"Situaţia celor două trenuri - păi unul dintre ele formează mecanici, adică se duc noaptea şi formează mecanici, iar celălalt este în hala de mentenanţă. (...) Ca să meargă pe reţea, trebuie mecanici care să ştie să-l conducă. Prima chestiune: începi cu formarea mecanicilor", a arătat Stanciu.
El a explicat că trenurile noi nu vor circula anul acesta pe M5, pentru că vor trebui parcurşi cei 10.000 de km şi nu e timp.
"Noi avem următoarea chestiune acum - şi vă rog să înţelegeţi bine. O să începem teste după ce se formează mecanicii, chestiune de zile de altfel, şi avem suficienţi. Noaptea va trebui să facem toate testele de pe planeta Pământ. Să zicem că le încheiem cu bine. Timpul de acces la infrastructură e foarte limitat. Nu avem decât teoretic 3 ore şi jumătate noaptea, din care, practic, e sensibil mult mai puţin. Se întinde foarte mult programul. Ideal era să avem mai multă şosea. După care vor trebui făcuţi cei 10.000 km şi va dura. Sper ca Metrorex să găsească soluţii la chestiune asta de disponibilitate", a precizat acesta.
Primul tren Metropolis din lotul celor 13 garnituri destinate Magistralei 5, produse de Alstom Transport, a sosit pe 25 aprilie la Depoul Berceni, cu aproape un an întârziere, urmând să fie verificat şi pregătit pentru etapele de probe şi teste specifice.
Trenul cu indicativul 1402-2402, denumit "Giurgiu", a sosit în depou la ora 1:30.
"Odată ajuns în depoul Metrorex, noul tren 'Giurgiu' va fi verificat şi pregătit pentru etapele de probe şi teste specifice. Probele şi testele necesare omologării de către Autoritatea Feroviară Română a primului tren se vor realiza conform programului de testare şi a reglementărilor de siguranţă în vigoare. După finalizarea probelor şi a obţinerii omologării, trenul 'Giurgiu' va parcurge 10.000 km, după care Metrorex va recepţiona trenul produs de Alstom Transport SA şi îl va pune în funcţiune cu călători", a informat compania, printr-un comunicat.
Trenul ''Giurgiu'' face parte din lotul celor 13 trenuri destinate Magistralei 5, achiziţionate pe baza contractului încheiat între Metrorex şi Alstom Transport, în 2 decembrie 2020, urmare a procedurilor legale de achiziţie. Contractul are o valoare totală de 103.244.383,49 euro.
Al doilea tren de metrou Metropolis a sosit în depoul Berceni în noaptea de 5/6 iunie. Trenul a fost denumit 'Ilfov'.
Garniturile de metrou au fost produse în Brazilia, iar primul tren ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti în luna iunie 2023, conform contractului.
Noile trenuri Metropolis au prevăzute, conform specificaţiilor din caietul de sarcini, dotări de ultimă generaţie, precum: camere de supraveghere interioare şi exterioare cu înregistrare şi transmitere la bordul mecanicului a imaginilor din vagoane; afişarea direcţiei de mers pe lateralele tuturor vagoanelor trenului; afişaje dinamice de tip LCD în interiorul vagoanelor cu prezentarea dinamică a hărţii traseului şi alte anunţuri; sisteme de alarmare în caz de urgenţă, dotate cu interfon pentru comunicarea dintre personalul de conducere tren şi călători; locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilităţi, inclusiv penttru utilizatorii scaunelor rulante; instalaţii de răcire şi dezumidificare a aerului introdus prin ventilaţia forţată în fiecare vagon; lămpi de tip LED pentru iluminatul vagoanelor; folie anti-grafitti pentru protejarea geamurilor vagoanelor la interior şi exterior.
Fiecare tren are în dotare câte şase vagoane şi 216 locuri într-o dispunere longitudinală, iar capacitatea maximă este de 1.200 de pasageri. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





