ACA: Interesul tinerilor pentru apicultură a scăzut semnificativ în ultimii ani
Interesul tinerilor pentru apicultură a scăzut semnificativ în ultimii ani, pentru că nu mai este o activitate care poate aduce venituri pentru a se susţine financiar, având în vedere schimbările climatice şi dependenţa sectorului de natură, dar şi problemele legate de impactul negativ al importurilor de miere asupra pieţei interne şi creşterea preţurilor de producţie.
"Se constantă un recul în ultimii ani în ceea ce priveşte interesul tinerilor pentru apicultură. Cursurile autorizate pe care noi le organizam făcute împreună cu Ministerul Muncii şi cu cel al Educaţiei, cu diplome recunoscute la nivel european, mai sunt foarte puţine. Au fost acreditate filiale din peste 20 de judeţe şi acum au mai rămas 5-6, pentru că oamenii nu mai sunt interesaţi. Deşi aceste programe europene şi naţionale derulate pentru apicultură solicită această dovadă că ai făcut cursul, apicultorii în vârstă, care au copii, se plâng că nu mai au nicio o garanţie că acel copil va avea un venit din această activitate. Vedeţi cum se schimbă clima, natura, mediul, iar noi suntem un sector care depinde 99,99% de natură. Apiculturii sunt desăvârşiţi, dar ce să faci, de unde să cauţi nectar, dacă nu suntem ca o specie zootehnică. La vacă îi aduci furaj din Moldova în Muntenia sau din Muntenia în Crişana, nectarul însă nu se poate înlocui cu nimic. În perioade de criză, de formare a rezervelor de iernare şi din cauza lipsei de cules, apicultorul bagă mâna adânc în buzunar ca sa păstreze efectivele, ca să nu moară familia de albine, cu speranţa că la anul la va fi mai bine", a afirmat preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea, la Târgul Naţional al Mierii.
Acesta a precizat că multe licee apicole din ţară nu mai funcţionează, iar liceul din Bucureşti care îi poartă numele profesorului Veceslav Harnaj, fondatorul apiculturii moderne, nu mai are nicio clasă cu profil apicol.
Afirmaţiile preşedintelui ACA au fost susţine şi de apicultoarea Irina Motoi, din Argeş, prezentă la Târgul Naţional al Mierii, pentru a-şi valorifica mierea, care anual acesta a fost destul de puţină.
"Am 100 stupi şi sunt din Argeş, de pe Valea Vâlsanului. Anul acesta a fost greu, producţiile au fost mai mici cu 60% din cauza secetei. Mai ales acum în toamnă, familiile de albine n-au avut ce le trebuie ca să se pregătească pentru iarnă. În momentul de faţă este foarte greu să trăieşti din apicultură, poate doar dacă ai un număr foarte mare de familii de albine. Ideea e că nu te îmbogăţeşti. Mulţi se apucă de apicultură ca să se îmbogăţească şi dau greş. Apicultura este o pasiune şi în timp poţi să o dezvolţi şi ca o afacere, dar ca să rezişti în timp cu albinele îţi trebuie foarte multă pasiune. Dacă am învăţa şi noi oamenii de la albine sau dacă am face măcar jumătate din cât fac ele, din toate punctele de vedere. După mine, albina este insecta care se apropie cel mai mult de perfecţiune, vizavi de cum îşi îngrijeşte puietul, vizavi de cum îşi îngrijeşte stupul, cum îşi adună mierea. Deci la superlativ totul", a spus Irina Motoi pentru AGERPRES.
Apicultoarea a menţionat că, deocamdată, copiii ei nu sunt interesaţi de acest domeniu, însă nici ea nu era la vârsta lor, deşi a crescut "o viaţă cu stupi în grădină", provenind dintr-o familie de apicultori. "Deci trebuie răbdare, nu se ştie niciodată. Iar în momentul în care îţi pătrunde microbul în sânge e greu să te laşi", a adăugat ea.
Pe de altă parte, crescătoarea de albine din Argeş s-a plâns că valorificarea mierii este cea mai mare problemă, în pofida producţiei scăzute şi îi invita pe bucureşteni să vină la Târgul Naţional al Mierii unde se găsesc produse de calitate şi la preţuri foarte bune.
"Măcar ce ai produs dacă ai putea să valorifici la un preţ decent, ar fi ok. Din păcate, la noi, procesatorii, angrosiştii iau mierea la un preţ foarte mic, ca să nu zic bătaie de joc. Pe mine nu mă interesează să vând un borcan şi să păcălesc un client. Clientul te taxează, nu îl poţi păcăli de două ori. Pe mine mă interesează să vând un borcan şi clientul să fie mulţumit. Un client mulţumit aduce alţi clienţi. Aici la târg am venit cu produsele obţinute din stupii mei, la preţuri foarte mici, pentru că vreau să atrag clienţii. Sunt mai nouă pe piaţă - am doar 3-4 ani - deşi în apicultură am vreo 15 ani. Vând mai mult în târguri, iar oamenii dacă sunt mulţumiţi, te caută şi asta e principalul meu scop. Aici, am pentru bucureşteni mai multe sortimente de miere, un salcâm deosebit, dar şi o miere mai rară pe piaţă, mai parfumată, mierea de păpădie şi pomi fructiferi, am miere de rapiţă, de floarea-soarelui, chiar dacă a fost o producţie mai mică", a mai spus Irina Motoi.
Peste 100 de apicultori îşi prezintă oferta pentru bucureşteni la ediţia de toamnă a Târgului Naţional al Mierii, eveniment organizat, de vineri până duminică, pe platforma Institutului de Cercetare şi Dezvoltare pentru Apicultură din Băneasa, de către Asociaţia Crescătorilor de Albine din România. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Constantin Balaban, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dezbatere privind adecvarea salariului minim, organizată marți de BNS, în prezența ministrului Muncii
Blocul Național Sindical organizează, marți, dezbaterea privind adecvarea salariului minim în România, cu ocazia lansării studiului 'Adecvarea salariului minim în România. Evaluarea ex-post a implementării Directivei (UE) 2022/2041 pentru anii 2025-2026'. La eveniment și-a confirmat
Ministrul Mediului, în contextul avertizărilor de ploi: Recomandăm autorităților locale vigilență sporită
Ministrul Mediului, Natalia Intotero, a solicitat vigilență sporită din partea autorităților locale, în contextul avertizărilor meteo de ploi, întrucât fenomenele prognozate se pot produce pe timpul nopții și este necesară transmiterea cu operativitate a mesajelor de fenomene periculoase imediate. Ca urmare a avertizărilor și atenționărilor e
Contribuabilii vor putea evalua serviciile primite în unitățile fiscale prin scanarea unui cod QR
Contribuabilii vor putea evalua experiența în relația cu Fiscul prin intermediul unui chestionar accesibil prin cod QR afișat în unitățile fiscale, a anunțat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). 'Prin această inițiativă, ANAF pune accent pe experiența directă a contribuabililor în relația cu unitatea fiscală la care se
Manole: Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate; România va pierde bani din PNRR
România va pierde bani din PNRR deoarece a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate, a transmis, luni, ministrul Muncii, Florin Manole, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook. 'Dragoș Pîslaru a raportat persoane decedate ca fiind dezinstituționalizate. Asta arată cinism și lipsă de profesiona
Trenurile București - Budapesta vor circula cu un sistem european de control al traficului feroviar între Buftea și Brazi
Trenurile internaționale care circulă pe ruta București Nord - Budapesta Keleti și retur vor utiliza zilnic, în perioada 2 noiembrie - 12 decembrie 2026, sistemul european de management al traficului feroviar European Rail Traffic Management System (ERTMS), pe distanța Buftea - Brazi, potrivit unui comunicat al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA. &
Cererile de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin vizează 1,44 milioane de porci
Perioada de depunere a cererilor de ajutor de stat în cadrul schemei de sprijin pentru sectorul suin, derulată în contextul crizei din Orientul Mijlociu, s-a încheiat, la nivel național fiind depuse 245 de cereri, pentru un efectiv de animale solicitat de 1,296 milioane capete porc gras și 143.542 capete animale de reproducție, a anunțat, luni, Agenția de P
Cooperare pentru promovarea turistică a României pe piața germană și dezvoltarea parteneriatelor dintre tur-operatori
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, și președintele Asociației Germane de Turism (Deutscher Reiseverband - DRV), Albin Loidl, au semnat luni, un protocol de cooperare care urmărește promovarea României pe piața germană, dezvoltarea parteneriatelor dintre operatorii din cele două țări și atragerea unui număr mai mare de t
CCF: Proiectul privind cheltuielile între firmele din același grup ar duce la dublă impozitare și ar afecta investițiile
Proiectul de lege privind limitarea deductibilității cheltuielilor între firmele din același grup ar conduce la dubla impozitare a unor sume, inclusiv în cazul grupurilor românești, și ar putea majora costurile de finanțare și reduce atractivitatea României pentru investiții, avertizează Camera Consultanților Fiscali (CCF), într-un comunicat tra
Rezervele valutare ale BNR au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la finele lunii octombrie
Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au scăzut la 58,553 miliarde de euro, la 31 octombrie 2026, de la 60,060 miliarde de euro la sfârșitul lunii septembrie, potrivit datelor publicate luni de banca centrală. În cursul lunii octombrie au fost înregistrate intrări de 4,385 miliarde de euro, reprezent&
Salariul minim și Legea salarizării unitare, pe agenda discuțiilor premier-sindicate
Reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național discută luni, la Palatul Victoria, cu premierul Luca Niculescu, prioritățile lucrătorilor și măsurile urgente pentru protejarea nivelului de trai, printre principalele subiecte aflate pe agenda discuțiilor fiind creșterea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2027 și
Codirlașu (CFA România): Economia ar putea scădea cu până la 1% în acest an; riscul de recesiune persistă și în 2027
Economia României ar putea scădea cu până la 1% în acest an, iar riscul de recesiune persistă și în 2027, în condițiile în care perspectivele de creștere economică pentru anul viitor sunt cuprinse între 0% și 0,5%, a declarat luni președintele CFA România, Adrian Codirlașu, la un eveniment de specialitate.
Gabriela Horga (senator): Reducerea cheltuielilor publice trebuie continuată pentru a nu mai pune presiune pe mediul de afaceri
Reducerea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii din sectorul public trebuie continuată în perioada următoare, pentru a evita noi presiuni fiscale asupra mediului de afaceri și pentru a recupera decalajele de competitivitate, a declarat luni președinta Comisiei pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital din Senat, Gabriela Horga, la un evenime
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu aproximativ 7% de Black Friday, în 2026 (studiu)
Românii plănuiesc să cheltuiască mai mult cu circa 7% cu ocazia ediției din acest an a 'Black Friday', iar peste o treime vizează achiziții mai scumpe, arată un studiu de specialitate, dat publicității luni. Conform datelor centralizate de Reveal Marketing Research pentru Payu România, bugetul mediu estimat pentru cumpărătu
Iuga (Alro): Industria are nevoie de finanțări pe termen lung pentru retehnologizare și producția proprie de energie
Industria românească are nevoie de finanțări bancare pe termen lung pentru dezvoltarea unor noi capacități de producție, retehnologizare și investiții în producția proprie de energie, în condițiile în care costurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea companiilor, a declarat luni Vasile Iuga, membru independent neexecutiv în
Iuga (Alro): România ar putea dezvolta industria de drone și de război electronic în maximum cinci ani
România ar putea dezvolta capacități de producție în industria dronelor și a războiului electronic în maximum cinci ani, inclusiv prin reconversia unor platforme industriale existente, în condițiile în care reindustrializarea țării ar trebui să se bazeze pe tehnologii moderne și parteneriate internaționale, a declarat luni Vasile Iuga, m





